Al treilea bebe – între da și nu?

Primul meu copil a fost extrem de dorit. A durat mai mult de un an jumătate ca să văd acele linii clare pe testul de sarcina. După cum se spune, a venit când a vrut ea până la urmă.

În primul an de bebelușenie mi-am spus clar că alt copil nu mai vreau. Nopțile nedormite, trezirile la 4 sau 5 dimineața, anxietatea de separare și alte provocări de proaspăt părinte își spuneau cuvântul. Totuși când pitica noastră a făcut 2 ani ne-am hotărât că mai vrem un copil. De fapt eu m-am hotărât, soțul meu își dorea foarte mult încă un copil. Experiența lui de unic copil la părinți i-a dat altă perspectivă.

Am avut norocul ca a doua bebelușă să fie mult mai maleabilă, să doarmă mult mai mult și mai bine. Cu toate astea, tot greu a fost. Iar trecerea de la un copil la doi poate fi destul de plină de provocări. Mereu simți că nu dai destulă atenție primului copil, ca e cumva sacrificat pentru a reuși să ai grijă de al doilea. Și într-un fel chiar este, mai ales dacă are sub 3 ani când vine al doilea bebe. Însă apoi când trece și bebe 2 de faza de bebelușie încep să se joace împreună și îți dai seama că a fost cea mai bună decizie.

Și apoi ajungem la ideea de bebe 3.

De ce ar vrea cineva 3 copii? Pare o întrebare simplă, dar cu răspuns imposibil. Când era bebe 2 foarte mică încolțise ideea că aș mai putea avea un copil. Însă un an mai târziu, gândul de a mai avea alt copil era cea mai mare frică. Cu o gingivită galopantă și alte probleme ca depresia postpartum de care cu greu am scăpat, posibilitatea de a avea alt bebe devenea din ce în ce mai îndepartată. Numai gândul că mi se putea întampla ceva și să nu pot fi lângă copii era destul de deranjant.

Și apoi într-un final de februarie mi-am dat seama că îmi întârzie menstruația. Tocmai luasem medicație pentru o vaginoză și m-am gândit că din cauza asta. Dar bineînțeles am mers să cumpăr un test de sarcină.

A urmat un mare șoc. Test de sarcină slab pozitiv. Bebe 3 venea pe nepusă masă. Nu știam ce mai simt sau ce să mai cred, de fapt nu îmi venea să cred. Destul de rapid am reușit să accept noua sarcină, însă mă gândeam dacă voi reuși să o duc sănătoasă la capăt. Sarcina a doua a adus pentru mine ceva probleme, o sperietură legată de copil, dar care s-a rezolvat de la sine, însă și o tensiune arterială mărită, flux mărit pe artere, un travaliu oarecum prematur și un bebe cu greutate ceva mai mică la naștere. Toate semn că deja corpul meu nu mai era în formă maximă. Însă iată că viața îmi arăta că uneori nu controlăm nimic, sau poate mereu.

Calculasem că diferența dintre bebe 2 și bebe 3 ar fi de 2 ani jumate, chiar mai puțin cu câteva luni decât între primii doi copii. Numai gândul ăsta era deajuns să mă bage în panică, însă am zis cumva că voi supraviețui și bebele va crește. De la doi în sus îți dai seama mai bine cât de repede cresc.

Am mers la 8 săptămâni la medicul ginecolog cu care mă gândeam să nasc. Am auzit inima lui bebe la ecograf. Ce era ciudat la noua sarcină era greața care era mult diminuată comparat cu primele sarcini unde am vomitat zi de zi. Apoi pe la 9 săptămâni greața a încetat complet, balonarea a dispărut și practic nu mai simțeam că sunt însărcinată.

M-am gândit inițial că e chiar posibil să nu mai fiu însărcinată. însă cumva nu credeam asta cu adevărat, mă gândeam că probabil e diferită sarcina asta. Așteptam însă cu nerăbdare să merg din nou la medic la 11 săptămâni. Însă la 10 săptămâni am avut crampe ușoare într-o noapte, iar dimineața am început brusc să sângerez și mult. În câteva ore sarcina deja se eliminase, când am ajuns la spital mai erau doar cheaguri vizibile la ecograf.

Deși în mintea mea deja încolțise ideea că e posibil ca sarcina să fie oprită în evoluție, când am văzut sângele m-am pierdut complet, mi-am dat seama că de fapt nu credeam bănuiala asta. Am reușit să discut cu doi medici ginecologi și mi-am dat seama că sarcina avusese probabil probleme de la început, fiind la ecograf cu o săptămâna mai mică. În 90% din cazuri dacă e mai mică și nu e o greșeală de dată a ultimei menstruații, intervine avortul spontan fiind vorba de o problemă cromozomială.

Asta e povestea scurtă a celui de al treilea bebe, care nu a mai fost să vină. Aproape imediat mi-era atât de dor de acest bebe că aș fi făcut orice să fiu din nou însărcinată. Apoi însă treptat m-am liniștit, iar ideea altui bebe a devenit acum ceva îndepărtat. Mă gândesc la toate motivele pentru a evita o nouă sarcină și la toate pentru care aș vrea să am încă un bebe micuț. Un nou născut, perioada cea mai grea pentru mine, dar care trece cel mai rapid. Sunt atâtea motive să nu am alt bebe, și le consider valide, dar și motive pentru a mai avea un bebe mic, un alt frate sau soră pentru fetele mele.

Copiii cresc repede, dar nu știu dacă mămicia cu bebe mic trebuie neapărat prelungită. Orice copil e un dar, sunt convinsă de asta. Dar când știm că ne oprim din născut copii? Ține totuși de resursele noastre interioare și exterioare? Se vorbește de multe ori de familia completă. Când simțim că e completă familia?

Se spune că după un avort spontan doar un alt bebe te poate liniști. Nu știu dacă e neapărat așa. Fiecare femeie trebuie să își dea găsească propriul echilibru după o pierdere, fie că are deja copii, fie că se decide să mai încerce o dată sau să se oprească.

Se mai spune că 3 e un număr dinamic, un număr care aduce schimbări majore. Unii părinți care au 3 copii îl fac și pe al patrulea ca să echilibreze energia familiei…Voi mame de 2 copii, ați mai dori și bebe 3?

TAGS:
Mama de două fete în primul rând, mi-am dedicat timpul creșterii lor pentru că asta îmi aduce cea mai mare bucurie. Consider că parentingul nu poate fi perfect și că educându-ne copiii ne educăm în primul rând pe noi, părinții. Resurse părinți a pornit de la ideea de a aduce un nou tip de educație in România, cea în care părintele și copilul învață împreună.

Lasă un răspuns