Dincolo de cuvinte – Bullying-ul la copii

Articol de Meda Poncisu, chimist și psiholog

“ (…) Crizantema și-a pus cea mai veselă rochiță. A alergat tot drumul până la școală.

– Ura! a strigat Crizantena. În sfârșit începe școala! ( …)
(…..) – Dacă aș avea un nume ca al tău, l-aș schimba. A spus Victoria
(…) A doua zi Crizantema şi-a pus cea mai confortabilă rochiţă.
(…) – Mai și arată ca o floare, a spus Victoria
Eu zic s-o culegem, a zis Rita , arătând-o cu degetul.
S-o mirosim, a zis Jo.
(…)Crizantema s-a pleoștit. Nu s-a mai gândit că numele ei este absolut perfect. S-a gândit că numele ei este absolut oribil.
(….) În noaptea aceea Crizantema a visat că este o crizantemă. Îi crescuseră frunze și petale. Victoria a cules-o și a început să îi smulgă petalele, una câte una, până când n-a mai rămas decât un pistil veștejit. A fost cel mai înfricoșător coșmar din viața Crizantemei…..” fragment din „Crizantema” de Kevin Henkes

“ (…) – Chiar că seamănă cu el!
Mie mi se pare că seamănă cu un orc.
Pe bune!
Dacă aș arăta eu așa, a zis vocea lui Julian aproape râzând, jur pe Dumnezeu că mi-aș acoperi fața cu o glugă în fiecare zi.
M-am gândit mult la asta….și cred că…dacă aș arăta ca el, serios, cred că m-aș sinucide.
N-ai face-o, i-a răspuns Darth Sidious
Ba, pe bune. Nu-mi pot imagina că m-aș uita zilnic în oglindă și m-aș vedea arătând in felul ăsta. Ar fi prea îngrozitor. Iar lumea s-ar holba la mine tot timpul.
(…) Băiatul – șobolan. Ciudatul. Monstrul. Freddy Krueger. E.T. Scârbosul. Față de șopârlă. Mutantul. Știu toate poreclele care mi s-au dat. Am fost pe destule terenuri de joacă și știu căt de răi pot fi copiii. Știu, știu, știu!… .mă simțeam ca lovit în măruntaie..” fragment din “Minunea” de R.J.Palacio

Recunoaștem ce este, nu-i așa? Bullying – Forma extremă a abuzului, pentru care, în limba română nu s-a găsit o traducere (încă) iar pe alocuri sunt folosiți termenii “comportament agresiv”, “hărţuire” .

Toți am experimentat astfel de situații, personal sau prin copiii noștri, prieteni, colegi ori pur și simplu am asistat la ele în şcoli, instituţii, în mijloacele de transport în comun, pe stradă. Și oare cum am ales să reacționam fiecare dintre noi? Am îndurat, gândindu-ne că va înceta de la sine la un moment dat? Ne-am văzut de drum, prefăcându-ne că nu este treaba noastră? Sau am ales să ripostam, să punem stop, să cerem ajutor?

Am ajuns să ne vânăm reciproc defectele. Însă a-l pune mereu sub lupă și a-l judeca pe celălalt, nu înseamnă oare că ne manifestăm propria frustrare? Credem că așa vom reuși să stăm departe de noi înșine, de ceea ce ne este greu să acceptăm despre propria persoană?

Cuvântul bully provine din limba engleză și înseamnă, ca verb, a intimida, a teroriza, a brutaliza. Interesant este că, de-a lungul timpului, cuvântul bully a avut o serie de înțelesuri. Experții susțin că între secolele al XVI-lea și al XVIII-le era folosit cu sensul de frate, bun prieten, reprezentând oamenii apropiați cu care îți petreceai timpul. În secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, termenul bully era deja folosit și ca adverb și adjectiv, însemnând ceva remarcabil, excelent, sau ca substantiv – victorie, reușită.

Când și cum a ajuns bully să fie perceput și înțeles ca opusul său din vechime, agresor vs bun prieten?

După anul 1970, sociologul Dan Olweus a făcut un studiu amplu referitor la problemele de relaționare dintre elevi în școli. Acest fenomen a fost denumit și promovat de acesta sub termenul de bullying. După mai multe preluări în diverse știri și articole din mass-media, termenul de bully s-a transformat în ceea ce știm cu toții astăzi.

Conform primelor studii ale lui Olweus, pentru a fi bullying, un comportament trebuie să prezinte următoarele carateristici:

  • Să reprezinte un dezechilibru de putere
  • Să se repete frecvent
  • Să provoace neplăcere victimei, iar această situație să îi genereze satisfacție agresorului
  • Ulterior, Susan Limber a completat şi a stabilit mai multe tipuri de bullying:
  • Agresiuni verbale directe – jigniri, umiliri publice
  • Agresiuni verbale indirecte – răspândirea de zvonuri
  • Farse(glume proaste) – verbale sau fizice
  • Cyber – bullying – agresiuni on-line
  • Excluderi / includeri sociale selective, inclusiv condiționarea socială sau alegerea socială a prietenilor(ex. dacă vrei să fii prieten cu mine, nu poți fi prieten și cu x)
  • Agresiuni fizice directe
  • Agresiuni fizice indirecte (asupra obiectelor sau a lucrurilor personale ale victimei)
  • Intimidarea directă (amenințări)

Bullying-ul NU este:

  • un Conflict – Atunci când există un conflict, două persoane se află în dezacord. În acest caz, intenția nu este ca unul să îl rănească pe celălalt.
  • un Joc ce a mers prea departe – Chiar dacă în timpul unui joc, un copil este supărat sau există o diferență de putere pe moment, asta nu înseamnă bullying. Un joc ce a mers un pas prea departe, este ușor de remediat și nu se mai repetă.

Comportamente de bullying se pot observa si între fraţi, între colegii de şcoală, între colegii de muncă, inclusiv între partenerii de viaţă. În toate cazurile, se poate remarca faptul că supărarea şi exasperarea unora sunt percepute în mod pozitiv de ceilalţi, simţindu-se foarte bine observând efectul negativ generat şi faptul că deţin puterea de a genera acel efect. Aceasta este motivaţia care va întreţine comportamentul de bullying.

Bullying-ul este, în primul rând, un tipar de comunicare și de interacțiune socială. 

Studiile de specialitate menţionează că un factor extrem de important în a deveni agresor sau victimă îl reprezintă mediul emoțional de acasă. Astfel, lipsa căldurii dintre părinți sau dintre părinți și copii, utilizarea oricărui tip de violență (dar în special fizică), combinate cu lipsa unor reguli clare de îndrumare a copilului, pot conduce spre adoptarea comportamentului de tip bullying. 

Specialiştii arată că, pe lângă alte multiple cauze, violenţa la TV este şi ea unul din factorii importanţi în apariţia acestui comportament.

Potrivit lui Olweus, părinții foarte protectori pot crește riscul de expunere la bullying pentru copiii lor. 

În cei 40 de ani de cercetări, el a evidențiat anumite caracteristici intra şi interpersonale, asociate cu probabilitatea crescută de a suferi din cauza bullying-ului: timiditatea, nesiguranța, o stimă de sine scăzută. De asemenea, copiii cu nevoi educaționale speciale, cu dizabilități fizice sau dificultăți de învățare pot prezenta riscul de a fi agresați.


Bullying-ul are impact negativ, atât pe termen scurt cât și pe termen lung şi afectează atât victimele cât și agresorii.
Depresia este considerată cea mai comună problemă de sănătate mintală, consecință a bullying-ului.

Unele studii au arătat că agresorii de tip bullying prezintă un risc mai mare de a suferi de depresie şi deficit de atenţie, comparativ cu cei neimplicaţi în astfel de comportamente. Alte studii au evidenţiat că agresorii de tip bullying au o probabilitate mai crescută să sufere simptome psihosomatice precum ”explozii” emoţionale, tensiune şi iritare, dureri de cap şi extenuare, comparativ cu categoria elevilor victimizaţi şi a celor neimplicaţi în comportamente de tip bullying . În ceea ce priveşte relaţiile cu colegii, unii cercetători prezintă faptul că elevii agresivi de tip bullying leagă mai uşor prietenii, iar alte studii au clasificat agresorii de tip bullying în populari şi nepopulari.

Victimele pasive ale agresiunilor de tip bullying reprezintă acea categorie de elevi care sunt victimizaţi de unii colegi, iar aceştia nu manifestă comportamente agresive de tip bullying faţă de alţi elevi. 

Unele studii sugerează că victimele bullying-ului au dat dovadă de abilităţi reduse de adaptare socială şi emoţională, mai mari dificultăţi în legarea prieteniilor, mai multă singurătate.

Victimele – agresor de tip bullying reprezintă acea categorie de elevi care sunt agresaţi de unii colegi, dar care, la rândul lor manifestă comportamente de tip bullying faţă de alţi colegi. Studiile susţin că agresorii-victime reprezintă un grup cu un risc deosebit de ridicat, caracterizat prin rate mai mari ale problemelor de comportament, un auto-control şi o competenţă socială scăzute, o funcţionare în mediul şcolar mai slabă comparativ cu agresorii şi victimele pasive.

Primul pas către schimbare este admiterea existenței unei probleme.

Conform lui Olweus și altor oameni de știință, într-un „cerc de bullying” sunt implicați o gamă întreagă de protagoniști: agresorul, asistenții agresorului (numiți și adepți), victima, martorii pasivi și posibilii apărători, care sprijină activ victima, luând o poziție clară și opunându-se agresorului. Important de notat este că distribuția rolurilor nu este statică, rolurile se pot schimba în mod dinamic. Consider că este important să înţelem şi să le explicăm copiilor noştri că agresiunea implică mai mult decât agresorul si ținta. Fie că suntem agresorii, victimele, privitorii care nu intervin sau cei care intervin, toţi jucăm un rol în perpetuarea sau stoparea agresiunii.

Cum îmi dau seama că este agresat copilul meu?

Semnalele de alarmă pot fi:

  • Marginalizare, retragere din activităţi, izolare
  • Teama de a merge la şcoală
  • Fluctuaţii emoţionale – toane frecvente
  • Coşmaruri
  • Tristeţe cronică
  • Scăderea performanţei şcolare

Ce putem face noi, părinții?

  • Monitorizăm incidentele
  • Discutăm despre incident şi îl încurajăm pe copil să ne informeze dacă se va repeta
  • Îl încurajăm să reacţioneze
  • Este necesar să îl facem pe copil să înţeleagă că este nevoie să reacţioneze atunci când este agresat. Putem face asta prin jocuri de rol, exemplificând diferite situaţii posibile
  • Îl incurajăm să găsească aliaţi
  • Ne putem sfătui copilul să le spună prietenilor despre conflict, iar aceştia, la rândul lor, să povestească problemele asemănătoare şi rezolvările pe care le-au folosit.
  • Îl implicăm în activităţi care îi plac şi la care este priceput

Astfel, încrederea pe care o dezvoltă atunci când se află în elementul său, se va activa şi în mediile/situaţiile în care este nesigur.
Implicăm şi adulţii
Ex. implicarea unui cadru didactic de la şcoală. Recomandarea este să facem asta doar după ce am primit si acceptul copilului. Ii putem spune “Consider că ar fi de mare ajutor să il sun pe diriginte/profesor şi să îl rog să monitorizeze situaţia asta conflictuală“

Copilul meu a devenit bully?

Semne de alarmă pot fi:

  • Devine foarte des violent cu alte persoane
  • Creează conflicte verbale şi fizice cu alte persoane
  • Este mustrat frecvent de către profesori
  • Dă vina imediat pe alte persoane
  • Are bani in plus, lucruri/bunuri noi pe care nu le poate explica
  • Nu îşi asumă responsabilitatea faptelor sale
  • Are prieteni care agresează alte persoane
  • Simte nevoia sa câştige mereu, iar în cazul în care pierde nu acceptă şi devine agresiv

În cazul în care observăm că a devenit un bully copilul nostru:

  • Discutăm cu el despre ce îl determină să reacţioneze astfel
  • Îl ajutam să descopere cauzele, să devină conştient de ce face asta
  • Îi expunem noi metode de a obţine aceleaşi satisfacţii (sau chiar mai mari) apelând la alte comportamente. De ex., în cazul în care copilul este agresiv, este clar că el are curaj şi iniţiativă, fără a fi însă bine structurate. Nu ştie cum, când, în ce scop să folosească acea putere. Îi putem explica faptul că şi-ar putea canaliza toată această energie în a salva victime ale altor agresori. Şi astfel, ar putea deveni o nouă modalitate de a fi “cool” atunci când opreşti o agresiune, fiind chiar respectat şi apreciat de ceilalţi colegi.

Cei mai multi dintre copii, nu sunt însă nici victime, nici agresori. Ei sunt spectatori. Lipsa atitudinii poate avea mai multe cauze:

  • Teama de a nu fi asociat cu victima
  • Frica de a comunica incidentul pentru a nu fi numit trădător, turnător
  • Nesiguranţa, simţindu-se incapabil de a acţiona
  • Presiunea de grup

Este important să le explicăm copiilor noştri că, în calitate de spectatori / martori ai acestor situaţii, au de fapt un rol extrem de important. Să îi învăţăm să accepte responsabilitatea de a interveni sau, dacă situaţia îi depăşeşte, să apeleze la ajutorul unui adult.

Privind şi nefăcând nimic, de fapt acceptă în mod pasiv agresiunea. Prin lipsa luării de atitudine, prin acceptarea tacită a situaţiei, ei încurajează de fapt agresorul să continue. Mulţi cercetători consideră că aceasta ar fi cea mai eficientă metodă de combatere a bullying- ului în şcoli. Dacă o bună parte din spectatori ar interveni prompt de fiecare dată când are loc o astfel de agresiune, acestea ar ajunge în timp să fie eradicate total.

După peste 35 de ani de cercetare a bullying-ul în școală, Dan Olweus a dezvoltat un program de prevenire a bullying-ului care folosete rezultate empirice măsurabile. Pe scurt, principiile cheie ale acestui model, pe care ar trebui să le respecte toate cadrele didactice sunt:

1- arată căldură și interes pozitiv și implică-te în viețile elevilor
2- stabileşte limite ferme pentru comportamentul inacceptabil
3- aplică în mod consecvent sancţiuni non-fizice, neostile atunci când sunt încălcate regulile
4- acționează ca autoritate și model pozitiv de comportament

Intervențiile anti-bullying nu pot fi limitate doar la clasă sau la activitățile bazate pe programa școlară. Ele nu pot funcționa singure, fără angajamentul administrației școlii, profesorilor și educatorilor. Implicarea părinților joacă și ea un rol important. În ultimul rând, dar nu mai puțin important, participarea autoritară din partea copiilor ar trebui văzută ca o resursă puternică în abordarea bullying-ului școlar.

Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la nivel european, România se situează pe locul al III-lea în ceea ce privește bullying-ul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul. Pentru conștientizarea impactului real asupra dezvoltării sănătoase a copiilor, ONG-uri, autorități, media au făcut în ultimii ani mai multe campanii sociale, adresate copiilor, parinților, cadrelor didactice sau publicului larg.

Pe 31 octombrie 2018, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care interzice comportamentele ce constau în violenţa psihologică de tip bullying în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/teme/cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de violenţa psihologică – bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite. Proiectul este trimis la Senat, în calitate de for decizional.

Atitudinea este extrem de importantă! 

Se spune că atitudinea este totul. Nu-i aşa că toţi ne dorim ca propriul copil să fie sigur pe el, să-şi apere drepturile, să vorbească pe un ton ferm, să privească agresorul în ochi menţinând o postură a corpului care să transmită încredere deplină în propriile forţe, fără urmă de teamă faţă de agresor?

Încrederea afişată trebuie însă să fie reală, cât mai convingătoare, autentică. Şi asta vine dintr-o stimă de sine crescută, invăţată si integrată solid. Ce am făcut noi, ca părinţi, pentru a ne echipa copilul cu “uneltele” necesare pentru asta? Să începem prin a ne răspunde sincer şi asumat.

Potrivit psihilogului Izzy Kaleman cel mai eficient mod de a preveni si combate fenomenul de bullying este să le oferim copiilor înţelepciunea de a şti cum să reacţioneze faţă de agresori fără intervenţia expresă a unui adult. Personal, sunt de acord cu acest principiu şi îl aplic în educaţia copiilor mei. 

Pentru a-şi dezvolta abilităţile sociale, copiii au nevoie sa experimenteze, printre altele, şi interacţiuni sociale negative. Bineinteles ca sunt situatii in care integritatea fizica si psihica a copilului sunt puse in pericol si atunci este necesara intervenţia imediata a adultilor. Nu este însă nevoie de intervenţia adulţilor în fiecare conflict. Au nevoie însă, în prealabil, de îndrumarea noastră, a parintilor, privind modul în care pot rezolva corect conflictele.

Indiferent dacă suntem victime, agresori sau spectatori, aceste experiențe ne vor ajuta să conştientizăm fisurile credinţelor pe care ni le-am construit şi să ne identificăm neacceptările. Consider că nu există tânăr care creează probleme, ci tineri care trec prin probleme. Să le fim alături în prelucrarea şi transformarea convingerilor ce îi menţin în stările de frică şi neputinţă! Să îi antrenăm pe copiii noştri să transforme problemele in oportunităţi!

Lumea poate sa nu dea șanse copiilor noștri. Şi atunci ce vom face? Ne vom resemna? Îi vom “proteja” într-o bulă impenetrabilă, departe de orice este neplăcut, rău, incomod? Sau vom face tot ce putem pentru a le dezvolta abilităţile de a-şi creea singuri şansele şi de a le valorifica?
Suntem atenţi la copiii noştri? Îi privim în ochi? Ce ne spun ochii lor?

“ Iată secretul meu. E foarte simplu: binele nu se vede decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.” – “Micul Prinţ de Antoine de Sant-Exupéry

“(…) – Curaj. Bunătate. Prietenie. Caracter. Acestea sunt calităţi care ne definesc ca fiinţe umane şi ne împing, uneori, spre măreţie. (…) Măreţia nu constă în putere, ci în dreapta folosire a puterii. E măreţ cel a cărui putere însufleţeşte cele mai multe inimi.(…)” – “Minunea” de R.J.Palacio

Referinţe

Olweus, D.” Aggression in Schools: Bullies and Whipping Boys.” Washington, DC: Hemisphere (1978)
Olweus, D.” Peer Harassment: A Critical Analysis and Some Important Issues. In J. Juvonen & S. Graham (Eds.), Peer Harassment in School: The Plight of the Vulnerable and Victimized”. New York: Guilford Press. (2001)
McDougall Patricia , Vaillancourt Tracy .“School Bullying and Victimization”American Psychologist (May–June 2015).
Rodkin Philip C., Espelage Dorothy L., Hanish Laura D. “A Relational Framework for Understanding Bullying Developmental. Antecedents and Outcomes.” American Psychologist (May–June 2015).
Bradshaw Catherine P. .“Translating Research to Practice in Bullying Prevention”. American Psychologist (May–June 2015).
Cornell Dewey, Limber Susan P.“Law and Policy on the Concept of Bullying at School”. American Psychologist (May–June 2015).
U.S. Department of Education.”Preventing Bullying: A Manual for Schools and Communities.” Washington, DC: U.S. Department of Education.(1998)
Site www.Bullies2Buddies.com

Mama de două fete în primul rând, mi-am dedicat timpul creșterii lor pentru că asta îmi aduce cea mai mare bucurie. Consider că parentingul nu poate fi perfect și că educându-ne copiii ne educăm în primul rând pe noi, părinții. Resurse părinți a pornit de la ideea de a aduce un nou tip de educație in România, cea în care părintele și copilul învață împreună.

Lasă un răspuns