Școala astăzi – încotro? Perspectiva unei învățătoare

Perspectiva mea de mamă și învățătoare

Cu toții observăm, mai mult sau mai puțin, schimbările societății de azi și depărtarea de valorile tradiționale, morale, sufletești. Suntem îndemnați să gândim ”politically correct”, să nu mai avem definiții asupra normalității, să nu ne exprimăm părerea, dacă aceasta nu e în acord cu valul lumii moderne/europene. 

Eu nu mă simt respectată pentru că vreau să păstrez în familia mea valorile și credința, dimpotrivă, asemenea concepții ”învechite” sunt blamate și aduc jigniri sau etichete. Suntem atenționați să nu ”discriminăm”, dar noi putem fi discriminați oricând pentru modul nostru de gândire și alegerile personale.


Din punctul meu de vedere, poporul român e atacat din toate părțile: industria e distrusă, tinerii aleg să plece, sistemul medical abia supraviețuiește, politica e o negură, Biserica (Ortodoxă) e permanent atacată, iar educația e sabotată pe toate nivelurile. Nu, nu sunt pesimistă, doar tristă și ”în alertă” pentru copiii mei.

În tot acest tumult actual, nu ne putem crește copiii într-o bulă de sticlă, feriți de rele sau influențe pe care le considerăm negative.

Totuși, ca mamă și profesor, trebuie să o spun răspicat: chiar dacă formarea copilului începe încă din pântece, iar primii ani sunt extrem de importanți pentru ceea ce va însemna personalitatea acestuia (părinții, în familie, punând primele cărămizi în educație), totuși, învățământul preșcolar, primar și gimnazial au o influență imensă în ceea ce privește formarea și educarea celui mic.

Școala ar trebui să meargă ”mână în mână” cu familia


Școala ar trebui să meargă ”mână în mână” cu familia, ajutându-l pe copil să se dezvolte sănătos psihic, fizic, sufletește, astfel încât să devină un tânăr stabil, cu repere și mulțumit de propriile alegeri. 

Aș vrea să simt că ”sistemului” îi pasă de noi, îi pasă de copiii noștri. Din păcate, nu văd lucrurile deloc așa. Singura diferență imensă în bine o fac oamenii cu har, implicați, din acest sistem.

Personal, consider că situația din România, în ceea ce privește învățământul preșcolar și primar, e încă una pozitivă. Așa cum am mai spus, cred cu tărie că totul ține de cadrul didactic de la grupă/clasă. El poate distruge un copil sau îl poate înălța.

Din clasa a V-a, însă, văd începutul distrugerii generațiilor, prin următoarele aspecte care lasă de dorit:


  • Programele școlare nu au suficiente aplicații pentru viața reală, au conținuturi inutile sau cerințe prea multe; au lacune în ceea ce privește alte necesități ale copiilor; au cerințe nefondate și nepotrivite adevăratei formări a adolescentului, cu accent pus pe teorie chiar și în disciplinele cu preponderență practică, așa cum ar fi educația tehnologică spre exemplu);

  • Cadrele didactice (din păcate, e o realitate că mulți lipsesc de la ore sau lasă elevii fără asimilarea conținuturilor, nu au tact, pedepsesc prin note, depărtează copiii de plăcerea de a învăța);

  • Siguranța copiilor în mediul școlar;

  • Lipsa abordării educației pentru viață, cu elemente absolut necesare la această vârstă, cu sau fără implicarea părinților, însă neapărat organizată interactiv cu elevii: Cine sunt eu și ce îmi doresc în viață? Cum mă pot apăra, fizic? Cum mă pot apăra psihic și moral, de influențele negative? Ce este dragostea, prietenia, familia? Comportamente practice, în caz de urgențe. Discuțiile despre subiectele care îi preocupă (vizibil sau nu, direct sau indirect) sunt absolut necesare pentru formarea caracterului. Cugetând la asemenea aspecte, exprimând verbal, rumegând, împărtășind și iar cugetând, îi ajutăm să își construiască propriul set de valori, ce va fi suficient de stabil încât la liceu să nu cadă în tentațiile distrugătoare. Dacă astfel de discuții nu au avut loc în familie și în mediul școlar până la vârsta liceului, este greu de crezut că acolo vor primi sprijin pentru o formare pozitivă.

De aceea, pe scurt, pentru mine ”rețeta” pentru binele copiilor este următoarea:

  • Creșterea lor în familie, cu iubire și valori profunde, implicare din partea părinților, a rudelor; relații pozitive între părinți, ei fiind modelul pe care cei mici îl vor prelua instinctiv;

  • Găsirea unui mediu educațional propice dezvoltării lui, încă de la grădiniță. Menținerea unei relații pozitive cu educatoarea și schimbarea grupei, dacă observăm că situația e mai mult distrugătoare, decât folositoare. Implicare continuă în relația cu cel mic, chiar dacă avem serviciu și copilul stă mai multe ore la grădiniță decât la școală. Ideal este să avem timp împreună, mai mult decât 1-2 h, seara.

  • Găsirea unei învățătoare implicate, dăruite, cu har. Trebuie să fie o învățătoare care iubește copiii și ceea ce face, conștientizând importanța rolului său;

Întrucât la gimnaziu nu mai există controlul părintelui asupra alegerii clasei, a cadrului didactic (precum este în ciclul primar), a anturajului, iar situația este cea descrisă mai sus, idealul îl văd în școlile ortodoxe private.

Personal, îmi doresc să ne putem permite înscrierea copiilor la o astfel de școală, din clasa a V-a și chiar la liceu. Dacă mulți părinți sunt dispuși să plătească facultăți cu taxă, eu prefer să achit o taxă în acești ani de școală extrem de importanți, când copilul este în formare.

Și, sunt sigură că această ”investiție” se va vedea în mulțumirea viitoare a copilului, iar apoi, cel mai probabil, în reușita finalizării unei facultăți la buget, ba chiar cu bursă. Însă cel mai important pentru mine este ca școala să completeze educația pe care am creat-o în familie.

Păstrarea unor relații deschise, profunde, între părinți și copii/adolescenți. Cu cât discutăm mai mult cu ei, cu cât încercăm să îi înțelegem și să îi asigurăm de iubirea noastră, cu cât facem totul din dragoste și cu dorința sinceră de a fi bine, cu atât cred că avem mai multe șanse să îi păstrăm frumoși, în tumultul și lipsa valorilor de astăzi.

În partea a doua aș vrea să vă prezint:

Școli private creștine mai puțin cunoscute

Mă numesc Irina Pache și sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Mi-am dorit să pot schimba ceva în bine, în învățământul românesc, așa că la 22 de ani am devenit învățătoare, promovând examenul de titularizare cu nota 10, în București. Am crescut timp de 4 ani o generație minunată de elevi, în sistemul de stat, apoi alți 2 ani o clasă din învățământul particular. În anul 2017 am devenit mămică, un vis împlinit și o mare binecuvântare! De atunci au mai venit în viața noastră încă doi copii, așa încât nu m-am mai întors în sistemul de învățământ, ci în prezent mă ocup de creșterea lor, acasă. În același timp încerc să mă implic în continuare în diverse proiecte educaționale, să scriu și să mă dezvolt pe mai multe planuri. Educația copiilor rămâne pasiunea mea principală, domeniul în care simt că mă regăsesc și pot fi de folos. Pun foarte mare accent pe cucerirea elevilor pentru învățare și pe dezvoltarea lor complexă, ca suflete unice și minunate. Consider că scopul nostru, ca părinți și profesori, este de a crește copii fericiți și bogați în interior, nu doar copii cu rezultate bune!

Lasă un răspuns