Inteligenta emoțională, o cheie a succesului în viață conform ultimelor studii. Control al emoțiilor, empatia față de alții, relații armonioase cu cei din jur – doar câteva dintre caracteristicile inteligenței

Astăzi vreau să vă vorbesc despre puterea mesajelor pe care le transmitem copiilor, multe dintre ele sunt mesaje pozitive, iar altele negative. Aceste mesaje creează un cadru de interpretare pozitivă/negativă
Țipete, tropăieli, lovituri, plânsete, cuvinte urâte! Sună cunoscut? A fi părintele unui copil care are intense trăiri emoționale, dar care nu are încă mecanismele de a le face față într-un
Încă puțin și vacanța de vară se va sfârși. Școala începe toamnă de toamnă pentru elevii mai mari, însă când ai un copil ce abia a terminat grădinița, emoțiile sunt
Atunci când copilul se apropie de finalul grădiniței, e firesc să ne gândim la următoarea etapă extrem de importantă, din viața lui și a noastră. Orice părinte se interesează din
Sfaturi pentru o relație de succes, cu beneficii pentru toată lumea Toți părinții își doresc o învățătoare bună și profesori dedicați, pentru copiii lor. Dacă l-au înscris la o școală