Bunele maniere se modelează, nu se învață. Nu mai obligați copiii să spună „Mulțumesc”

Aproape nu trece o zi fără să aud celebra frază : „Cum spui?”. Mereu pe un ton care obligă. Ultima oară am auzit-o spusă unui copil de aproximativ 2 ani după ce a primit ceva dulce. Este și una din frazele pe care le țin bine minte din copilărie, simțeam obligația de a spune ceva ce nu voiam să spun în acel moment. 

Copiii învață comportamente sociale prin modelare


Mai devreme sau târziu, copiii deprind comportamente sociale acceptabile sau mai puțin acceptabile. Ele toate sunt modelate prin contactul cu alți oameni, adulți și copii. Nu faptul că îi obligăm să spună anumite fraze îi va face amabili cu semenii lor. 

Ca și alte deprinderi, ei au modelat modul de a saluta, a mulțumi, a cere scuze etc. În primul rând prin exemplul părinților și a celor apropiați lor în primii ani de viață. 

O să spună „mulțumesc” și singuri, fiică-mea de la 2 ani începuse să spună „bună ziua” și „mulțumesc” fiindcă mă imita pe mine. Asta nu înseamnă că toți vor spune la 2 ani, vor spune când sunt pregătiți. Cei care nu vor spune cresc lângă adulți care nici ei nu folosesc aceste formule sociale. Da, sunt adulți, destui, care nu spun „mulțumesc” sau „bună ziua”. 

Ce vrem de fapt, ca ei să aibă gratitudine și să le pară rău, sau doar să spună o formulă învățată?

Vrem ca ei să mulțumească și să își ceară scuze mecanic, fără să înțeleagă  de ce o fac? Sau vrem ca ei să aibă empatie și înțelegere față de semenii săi? Probabil că majoritatea am alege punctul doi. Însă prin forțarea unui copil mic, prin crearea unei obligații, ajungem exact la punctul unu. Copilul va deprinde mecanic un obicei pur social fără a-și dezvolta inteligența emoțională. 


Dacă vreți un copil inteligent și viu, renunțați la aceste fraze care le distrug din start empatie. Poate o să aveți noroc de un copil „încăpățânat” care nu va vrea să repete mecanic și forțat un răspuns, care o să reziste la dresaj și care va gândi pentru el însuși. Sau poate va claca sub presiunea emoțională de a vă face pe plac. Și pentru ce? Pentru a „da bine” și a arăta altora ce copil educat aveți. 

DE CITIT  10 beneficii ale educației STEM

Cum o să învețe un copil gratitudinea când i se fură din start posibilitatea asta? Cum o să învețe să îi pară rău cu adevărat dacă spune „îmi cer scuze” fiindcă așa a fost forțat să facă dacă cineva se supără pe el? 

„Mergi și cere-ți scuze”

Apare o problemă, o situație neplăcută și soluția noastră de adult este să punem copilul să își ceară scuze. Chiar dacă el nu vrea, chiar dacă nu se consideră vinovat. 

Ce transmitem cu asta?

  • Că problemele se rezolvă dacă spunem „scuze”. 

  • Că vrem să își ceară scuze ca să ne simțim noi adulții mai bine

  • Că trebuie să repete ce i se spune, fie că vrea sau nu

  • Că adulții dețin controlul

  • Că ce simți sau faci nu trebuie să fie în concordanță cu ce spui

  • Că alegem să dăm bine în fața altora în orice situație 

Bunele maniere sunt importante, dar nu dacă distrug orice urmă de autenticitate. E mai ușor, dar și mai productiv să susținem copiii emoțional pentru ca ei singuri să realizeze când e nevoie să își ceară scuze sau să mulțumească.

Forțându-i să spună o formulă nu ajutăm cu nimic pentru dezvoltarea lor emoțională. Nu vor deveni brusc plini de compasiune sau înțelegere. Astea se cultivă în timp dacă dăm șansa copilului să se dezvolte emoțional. 

Din păcate societatea actuală dă puține șanse copiilor de a exprima sau valida emoțiile. Sunt încurajați încă de la vârste mici să nu plângă, să nu deranjeze adulții, practic să simtă cât mai puțin sau doar acele emoții acceptabile pentru societate. 

Ce putem să le spunem ?

Dacă un copil de 2-3 ani primește o jucărie sau o bomboană și fuge cu ea fericit să se joace, putem simți aprecierea și fericirea care emană. El simte gratitudine prin toți porii. Însă cu fiecare intervenție diluăm ceea ce simt. Noi vrem să își arate gratitudinea prin cuvinte, chiar și atunci când ei nu simt asta. Ar fi mult mai benefic să îi încurajăm în primul rând prin exemplul personal. Să spunem noi „mulțumesc” atunci când este cazul. Apoi, putem să îi încurajăm să se gândească la ce simt ceilalți din jur și la cum se pot raporta la anumite situații sociale.

„Cum se simte sora ta fiindcă i-ai luat jucăria?”

De asemenea, putem să le mulțumim noi copiilor atunci când simțim că este cazul. În loc de a spune mereu „Bravo” putem să folosim fraza „Mulțumesc că mi-ai arătat, mă ajută să…”. 

Atunci când apare un conflict sau au greșit, și copilul este vizibil afectat, putem înlocui „Cere-ți scuze” sau „Gândește-te la ce ai făcut” cu „Ce am putea face ca să ne simțim bine?”, „Cum putem arăta că ne pare rău?”. Poate fi printr-o îmbrățișare, a ne juca împreună, a ajuta cu ceva prin casă etc. 
Mama de două fete în primul rând, mi-am dedicat timpul creșterii lor pentru că asta îmi aduce cea mai mare bucurie. Consider că parentingul nu poate fi perfect și că educându-ne copiii ne educăm în primul rând pe noi, părinții. Resurse părinți a pornit de la ideea de a aduce un nou tip de educație in România, cea în care părintele și copilul învață împreună.

Lasă un răspuns