5 idei de cină pentru copii, ușor de preparat. Rețete sănătoase și gustoase

Idei de cină – REȚETE SĂNĂTOASE ȘI GUSTOASE 

Iată 5 idei sănătoase și destul de rapide, ușor de preparat la cină. Sunt gândite ca mese ușoare, fără carne, făcute în casă, la cuptor sau pe foc.
Rețetele sunt gândite pentru o familie cu 4 membri (2 părinți + 2 copii).

1. Cartofi copți cu ”apero” (platouri aperitiv)

În cultura noastră de obicei ”mâncare” înseamnă un amestec de legume preparat termic. Soțul meu, de origine elvețiană, preferă însă culorile și gusturile separate, simple, în niciun caz gen ”tocănițe”. Pentru o cină rapidă ne putem inspira și noi din această idee: platouri cu diverse bunătăți, curcubeu în farfurie.

idei de cină

Ingrediente:

  • 1,5 kg cartofi
  • Crackerși
  • Cremă de brânză;
  • Cașcaval;
  • Castraveți, măsline
  • Grisine sau morcovi cruzi tip basonașe
  • Emmentaler
  • Mozzarela (biluțe)
  • Roșii cherry

Se preîncălzește cuptorul la 200 de grade. Se spală bine 10-15 cartofi mici/medii și se taie jumătăți, pe lungime. Jumătățile sunt puse în tava acoperită cu hârtie de copt. Se pune sare pe fiecare jumătate, cât să acoperi toată suprafața (sarea va forma o pojghiță deasupra cartofului) . Se lasă aprox. 40 min (sau până trec proba scobitorii).

Între timp, pregătim câteva platouri cu aperitive gustoase, atractive și sănătoase:

  • frigărui de roșii cherry cu mozarella
  • crackerși cu cremă de brânză tartinabilă (și somon afumat deasupra, dacă vreți)
  • grisine sau morcov crud îmbrăcat în emmentaler
  • rondele de castraveți cu cașcaval și roșie, prinse cu scobitoare
  • frunze de baby spanac, măsline sau orice mai dorim

De ce să avem platouri atractive doar de sărbători, când putem face din masa de seară o ocazie perfectă de a mânca împreună ceva bun și sănătos?

2. Risotto cu ciuperci și chimen

Ingrediente:

  • 200 gr orez cu bob rotund
  • 1 cutie 500 gr ciuperci albe sau brune (champignon)
  • 1 cutiuță smântână de gătit
  • 2 cepe
  • Semințe de chimen
  • Mărar (opțional)
  • Sare, piper

idei de cină

Se spală bine orezul în mai multe ape (ideal este de lăsat în apă peste noapte), până când lichidul rămâne clar (nu albicios); Într-o tigaie adâncă (sau cratiță mică) se ”călește” ceapa tocată, în ulei cu apă. Se adaugă ciupercile curățate de coajă și tocate felii (semi-cercuri sau chiar jumătăți de felii) și se lasă acoperite pe focul mic.

Mai adăugăm puțină apă și ulei, apoi punem orezul, amestecând frecvent. După ce orezul absoarbe din apă, adăugăm cutia de smântână de gătit și semințele de chimen. La final condimentăm după gust. În loc de chimen putem pune mărar tocat (după ce oprim focul). Servim cu parmezan ras și ceva colorat alături. Poftă bună!

3. Paste cu baby spanac, ardei kapia și parmezan


Ingredinte:

  • 1 casoletă baby spanac (250 gr)
  • 1 ardei kapia
  • 1 pungă de paste (500 gr), noi preferăm penne mici sau normale (de data aceasta am avut melcișori);
  • Parmezan (grana)
  • Usturoi
  • Smântână de gătit

idei de cină
În tigaia cu ulei și apă se călesc 4 căței mari de usturoi, se adaugă spanacul și ardeiul tăiat fâșii mici, apoi smântâna vegetală (jumătate de cutiuță sau una întreagă, depinde cât de mult sos vreți) – toate se lasă la foc mic, cu capac, până se înmoaie bine. Separat se fierb pastele al dente, apoi se adăugă peste sosul din tigaie. Se rade parmezan și se condimentează după gust.

4. ”Friptura” de Pleurotus cu piure


Ingrediente:

  • 1 cutie de ciuperci pleurotus;
  • ulei de floarea soarelui;
  • 1,5 kg cartofi albi pentru fiert;
  • 1 cartof dulce (opțional)
  • Unt, lapte, sare (pentru piure)

idei de cină
Ciupercile se separă din tulpina comuna, se spală și se pun în tavă, ungându-se cu puțin ulei de floarea soarelui (masăm uniform). Se dau la cuptor pentru aprox. 35 min, la 200 de grade. Cartofii se fierb cubulețe și se pasează cu unt, lapte și condimente.

5. Supa crema de cartofi dulci cu crutoane

Cea mai gustoasă supă cremă consider că este gătită cu legumele la abur (sau în cuptor, dacă e vorba de ardei kapia). Puteți încerca o mulțime de variante!

Ingrediente:

  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1 dovlecel zuchinni sau normal
  • 2 cartofi medii albi
  • 1 cartof dulce
  • 3 căței de usturoi
  • Smântână de gătit
  • Oregano, cimbru
  • Sare, piper
  • Crutoane cumpărate/pâine puțin mai veche

supa crema de cartofi dulci

Se fierb legumele la abur, împreună cu usturoiul. Se pasează fin la blender, împreună cu zeamă rămasă de la fierbere, până se mai subțiază. Se adaugă jumătate de cutie smântână de gătit, condimentele și zeamă până când atinge textura dorită. Se pot presăra deasupra și semințe de cânepă.
Pentru crutoane de casă se taie pâinea cubulețe și se prăjește în unt cu sare și piper, în tigaie SAU se pune în tavă la cuptor, unsă cu ulei de măsline și condimente (inclusiv cimbru sau oregano). 

Alte idei pentru supe creme: 

5 supe creme simple pentru bebeluși și copii

De asemenea, pe Mazilique am găsit tot felul de rețete de supă extrem de apetisante, cum ar fi supa de morcovi cu linte.
Mă numesc Irina Pache și sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Mi-am dorit să pot schimba ceva în bine, în învățământul românesc, așa că la 22 de ani am devenit învățătoare, promovând examenul de titularizare cu nota 10, în București. Am crescut timp de 4 ani o generație minunată de elevi, în sistemul de stat, apoi alți 2 ani o clasă din învățământul particular. În anul 2017 am devenit mămică, un vis împlinit și o mare binecuvântare! De atunci au mai venit în viața noastră încă doi copii, așa încât nu m-am mai întors în sistemul de învățământ, ci în prezent mă ocup de creșterea lor, acasă. În același timp încerc să mă implic în continuare în diverse proiecte educaționale, să scriu și să mă dezvolt pe mai multe planuri. Educația copiilor rămâne pasiunea mea principală, domeniul în care simt că mă regăsesc și pot fi de folos. Pun foarte mare accent pe cucerirea elevilor pentru învățare și pe dezvoltarea lor complexă, ca suflete unice și minunate. Consider că scopul nostru, ca părinți și profesori, este de a crește copii fericiți și bogați în interior, nu doar copii cu rezultate bune!

Lasă un răspuns