Tartă pentru copii – cum fac cea mai simplă și gustoasă tartă?

Tartă pentru copii – Două rețete: una dulce și una sărată

Delicioase, rapide și avantajoase ca preț. 

Am iubit tartele dintotdeauna, în special quiche-urile franțuzești originale, sărate, în multiplele variante existente (cu bacon, cu spanac, cu brânzeturi, cu somon etc). Nu credeam că voi reuși să fac și eu atât de simplu, rețete super adaptabile cu ceea ce am în casă (în general avem permanent făină, unt, ouă, ceva iaurt, resturi de cașcaval, fructe).
tartă pentru copii

Tartele dulci pot înlocui cu succes torturile sau pot fi desertul ideal pentru toată familia, gustarea dintre mese ori chiar micul dejun (alături de un pahar de lapte). De regulă folosesc zahăr de cocos pentru blat și zahăr brun (sau alb) pentru cremă, însă voi menționa mai joc cum le puteți adapta pentru bebeluși. Preferatele noastre sunt tartele cu zmeură și cele cu caise (absolut delicioase), însă am făcut și cu vișine, căpșuni, mure, afine, mere – practic orice fruct aveți poate fi ”fructificat”, hehe. În exemplul de mai sus chiar am combinat mai multe fructe simultan.

Buget

Am făcut și un calcul pentru toate ingredientele, iar prețul total este de 20 de lei (folosind un unt bun), ceea ce mi se pare puțin având în vedere că tarta e suficient de mare pentru 3-4 adulți și 3 copii sau pentru 6-7 adulți. Practic o felie de tartă va costa 3 lei și va conține doar ingredientele pe care le cunoașteți, fără adaosuri nesănătoase.

Tarte sărate fac pentru cină, de regulă fără carne. Însă cred că pot fi și o idee pentru masa de prânz, dacă adăugați niște piept de pui fiert puțin sau somon/șuncă și faceți o salată de sezon alături (aici prețul ajunge spre 30 de lei în total).

tartă pentru copii

Necesar 

Ca vas puteți folosi orice sticlă termorezistentă sau vas de yena, cu pereții joși (nu foarte înalți), fără a pune hârtie de copt – eu am unul chiar ieftin, marca ”Cuisine France”, cu diametrul de 27 cm (se găsește și aici cu puțin peste 20 lei). 

DE CITIT  7 rețete rapide pentru întreaga familie (child-friendly)
tartă copii

Îmi plac formele rotunde și ondulate, chiar creează tarte aproape de original.

Așadar, pentru blatul fraged aveți nevoie de:

– 200 fr făină (eu folosesc de obicei făină 650, mai puțin procesată);
– 100 gr unt rece (direct din frigider) – eu folosesc marca ”Solomonescu”, din Mega Image;
– 1 ou mediu.

În cazul tartelor dulci se adaugă o lingură de zahăr de cocos (are textura fină și e mult mai sănătos) sau zahăr farin (atenție, nu zahăr normal!). Desigur, puteți omite acest ingredient din blat, tot va fi foarte bună.

tartă pentru copii

Cum procedăm?

Punem făina într-un castron (și lingura de zahăr, dacă facem tarta dulce), apoi tăiem untul (jumătate de pachet) cubulețe și îl adăugăm peste.

tartă copii
Apăsăm și amestecăm direct cu degetele, frecând între palme, până când obținem un aluat nisipos.
reteta tartă copii
Adăugăm un ou și îl încorporăm cât mai bine, apoi strângem cu mâinile totul până când formăm o bilă (recuperăm toate firimiturile și resturile de pe castron, lipindu-le de sfera noastră).
tartă pentru copii

Punem bila într-o folie alimentară (sau pungă) și o dăm la frigider pentru jumătate de oră. În acest timp pregătim umplutura.

Tartă dulce pentru copii – DESERT

Pentru tarta dulce pregătim fructele, suficiente cât să acopere suprafața vasului. (după caz, spălăm și scoatem sâmburi/tăiem felii/le lăsăm întregi)

Facem crema bătând cu mixerul următoarele ingrediente:
– 3 ouă;
– 150 gr zahăr (sau puteți înlocui cu miere/alt îndulcitor/banană pasată)
– 300 gr iaurt grecesc/smântână/orice iaurt sau kefir (cum am spus, îmi plac rețetele adaptabile);
– 3 linguri amidon de porumb (sau făină).

Ouăle se bat bine cu zahărul, adăugăm iaurtul, iar la final încorporăm amidonul de porumb. Eu adaug și câteva picături de ulei esențial de portocale/lemon/grepfrut (nu este obligatoriu, dar dă o aromă deosebită).

tartă dulce copii

Când crema este gata, pornim cuptorul la 150 de grade și scoatem coca din frigider.

Punem aluatul pe masă și îl presăm ușor cu degetele, apoi îl întindem cu făcălețul, dându-i o formă rotundă, puțin mai mare decât fundul vasului (trebuie să urce și pe pereții laterali), de grosime cam 3 mm.

DE CITIT  5 idei de cină pentru copii, ușor de preparat. Rețete sănătoase și gustoase
tartă dulce copii
Transferăm cu mâinile aluatul întins direct în vas și presăm pe laterale, pentru a lua forma acestuia. Dacă există goluri, le umplem cu părțile unde aluatul a depășit înălțimea vasului, până când peste tot sunt acoperiți pereții.
tartă pentru copii
Peste aluat punem direct fructele, acoperind toată suprafața. Eu pun caisele sau piersicile tăiate semi-cercuri, afinele și zmeura întregi, vișinele sau cireșele întregi, dar fără sâmburi, căpșunile și prunele jumătăți, merele sau perele feliate sau cubulețe etc.
tartă cu fructe
Peste fructe lăsăm să curgă și crema, care va fi una subțire (nu vă speriați, se întărește în cuptor datorită amidonului); dacă e nevoie mișcăm vasul, până când crema intra printre toate bucățile de fruct.
tartă cu fructe

Et voila! Asta este tot. Se dă la cuptor pentru aprox. 25-30 minute la 150 grade (urmăriți ca deasupra să devină puțin brună, dar să nu se ardă). Se scoate din cuptor și se lasă la răcit. 

Se servește rece sau foarte puțin încălzită (eu de regulă fac tartele noaptea, după ce adorm copiii – mă relaxez făcând rețeta și știu că am ceva pregătit pentru a doua zi). Când vrem să o tăiem, o pun pentru 5-7 minute în cuptor, la 50 de grade (să nu fie chiar rece). Dacă o savurați chiar în ziua respectivă, trebuie doar să așteptați să nu frigă.

tartă pentru copii

Ce îmi place cel mai mult (pe lângă gust, evident) este faptul că tarta se coace toată odată, nu e nevoie să punem întâi blatul puțin în cuptor și apoi restul… Poate explicațiile par complicate, dar odată ce încercați veți vedea că de fapt e foarte simplu!

Tartă sărată pentru copii – cu dovlecei, telemea și roșii

Pregătim blatul ca în indicațiile de mai sus, însă fără zahăr. După ce îl dăm la rece aprindem cuptorul și pregătim umplutura, astfel:

tartă sărată copii

Mixăm cu telul (sau cu mixerul obișnuit) 3-4 ouă cu 3 linguri mari de iaurt/smântână (eu am avut doar kefir în casă). Radem pe răzătoarea mare cașcaval (eu am avut un rest de cam 100 de grame) și un dovlecel (pe cea mică), apoi încorporăm totul cu lingura. Adăugăm cele 3 linguri de amidon sau făină și amestecăm. Lăsăm deoparte castronul și scoatem bila de aluat. O întindem pe vas și acoperim fundul acestuia cu câteva elemente pe care le tăiem felii sau cuburi: eu am pus 2 roșii tăiate felii și brânză telemea tăiată cubulețe. Arăta deja foarte bine, ca o salată grecească :). 

DE CITIT  Meniu baby-friendly pentru o săptămână. Idei de preparate pentru mic dejun, gustări, prânz și cină
tartă sărată copii

Puteți pune ardei kapia fâșii subțiri sau porumb + somon, ce vreți voi. Peste elementele mele am presărat oregano. Dacă brânza voastră nu e prea sărată, puteți adăuga sare în compoziția cu ouă.

Așadar, după ce am acoperit fundul vasului cu ce am avut prin casă și ne-a făcut cu ochiul, adăugăm și compoziția cu ouă, până se umple totul.

tartă pentru copii
Deasupra eu am presărat puțin piper și am ornat cu jumătate de roșie – floare (data viitoare aș pune mai degrabă roșii tăiate cubulețe și apăsate puțin în compoziție, părțile care ies la exterior se înnegresc la extremități). Puteți adăuga și un strat de cașcaval sau parmezan ras (eu nu am mai avut). Se dă la cuptor cam 40 de minute, pe gratarul pus în mijloc, la 150 de grade. Se lasă puțin la răcit și se servește caldă (dar nu foarte caldă, aveți puțină răbdare să se așeze compoziția).
tartă sărată copii

Dacă v-am atras atenția cu aceste rețete, așteptăm să vedem cum le-ați adaptat voi și cât de gustoase vi s-au părut.
Poftă bună!

Mă numesc Irina Pache și sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Mi-am dorit să pot schimba ceva în bine, în învățământul românesc, așa că la 22 de ani am devenit învățătoare, promovând examenul de titularizare cu nota 10, în București. Am crescut timp de 4 ani o generație minunată de elevi, în sistemul de stat, apoi alți 2 ani o clasă din învățământul particular. În anul 2017 am devenit mămică, un vis împlinit și o mare binecuvântare! De atunci au mai venit în viața noastră încă doi copii, așa încât nu m-am mai întors în sistemul de învățământ, ci în prezent mă ocup de creșterea lor, acasă. În același timp încerc să mă implic în continuare în diverse proiecte educaționale, să scriu și să mă dezvolt pe mai multe planuri. Educația copiilor rămâne pasiunea mea principală, domeniul în care simt că mă regăsesc și pot fi de folos. Pun foarte mare accent pe cucerirea elevilor pentru învățare și pe dezvoltarea lor complexă, ca suflete unice și minunate. Consider că scopul nostru, ca părinți și profesori, este de a crește copii fericiți și bogați în interior, nu doar copii cu rezultate bune!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *