Un articol de Meda Poncișu, chimist și psiholog, dar mai ales mamă a trei copii
O întreagă lume așteaptă să fie descoperită în fiecare copil! Avem vise mari pentru ei. Căutăm să le oferim cele mai bune haine, jucării, școli. Nu dorim ca ei să treacă prin dificultățile prin care am trecut noi.
Știm oare că acești copii ai noștri au nevoie să înfrunte riscuri, să sufere decepții, să inventeze, să se joace? Înțelegem noi că televizorul, smartphone-ul de ultimă generație, jocurile pe internet, grămezile de jucării, toate oferite fără limite, blochează de fapt copilăria copiilor noștri? Și că de fapt, copiii noștri se confruntă cu un deficit în mijlocul acestei abundențe?
Mulți dintre copiii noștri trăiesc astăzi fără entuziasm, fără proiecte de viață. Ne-am înstrăinat. Rareori vorbim cu ei despre bucuriile și mâhnirile noastre. De câte ori am plâns împreuna cu ei? De cate ori le-am vorbit despre noi înșine? De cate ori i-am invitat pe copiii noștri să ne vorbească despre ei? Și de câte ori am înlocuit asta cu protecția excesivă sau cu mult prea multe cadouri scumpe, puse pe tavă? Oare am
satisfăcut astfel nevoile copiilor noștri?
Indulgența părinților – un fenomen al generației actuale?
Modelele de indulgență exagerată încep între părinte și copil de la o vârstă fragedă și în multe cazuri ele continuă pe tot parcursul copilăriei și adolescenței, chiar până la maturitate. Nici un părinte nu intenționează să facă rău propriului copil prin permisivitatea excesivă. Cu toate acestea, studiile au dezvăluit impactul negativ pe care îl are indulgența exagerată asupra copiilor.
Părinții excesiv de permisivi, nestabilind anumite limite, nu oferă copiilor ocazia de a deveni conștienți de consecințele acțiunilor lor. Copilul se va manifesta fie prin absența prudenței față de aspectele periculoase din mediu, fie prin anxietate nejustificată față de situații comune, lipsite de riscuri.
Indulgența exagerată a părintelui subminează sentimentul de securitate al copilului. Cercetările au arătat că părinții care au manifestat indulgență exagerată, riscă să crească copii ce pot crede că:
- Este dificil să fii fericit dacă nu arați bine
- Este greu sa fii fericit dacă nu ești faimos
- Fericirea depinde de majoritatea oamenilor care ne apreciază
- Dacă nu reușești parțial, este la fel de rău ca un eșec total
- A fi singur duce la nefericire
- Dacă cineva nu este de acord cu tine, asta indică faptul că persoana nu te place
- Fericirea depinde mai mult de alte persoane decât de propria persoana
- Dacă nu reușești în munca ta, atunci înseamnă că ești un eșec
Adulții care în copilărie au beneficiat de indulgența exagerata a părinților, au raportat că au dificultăți în a ști ce este suficient. Ei au avut cele mai mari dificultăți în domeniul alimentației, urmate de cheltuirea banilor, cumpărarea cadourilor, conflicte cu limitele și relațiile interpersonale.
„Am dificultăți extreme în luarea deciziilor”, „Am nevoie de laude și recompense materiale pentru a mă simți demn”, „Sunt de neclintit”, „Trebuie să cumpăr daruri pentru a fi iubit „, „Am nevoie constant de laude din partea prietenilor mei”
Cum știm dacă suntem în zona părinților cu indulgentă exagerată?
O variantă rapidă poate fi analiza răspunsurilor la întrebări de tipul celor de mai jos:
De cele mai multe ori….
- Îi ofer copilului meu toate hainele pe care le dorește
- Îi ofer copilului meu toate jucăriile pe care le vrea
- Îi ofer copilului meu lucruri pe care el nu le-a cerut
- Ofer copilului meu mai mult decât cere el
- Copilul meu are mai multe privilegii decât ceilalți copii de vârsta lui
- Îi ofer copilului meu multă libertate
- Îmi las copilul să preia conducerea și să domine problemele de familie
- Copilul meu primește de obicei tot ceea ce dorește
Dacă răspunsurile noastre sunt în zona “da”, atunci probabil că ne îndreptăm sau suntem deja pe drumul indulgenței exagerate ca părinți.
Testul celor Patru
Cercetătorii de la Universitatea Concordia vin în ajutorul nostru cu un instrument foarte util și ușor de aplicat, pe care l-au numit „Testul celor Patru”. Acesta constă în a ne pune întrebări din patru categorii cheie, despre o potențială situație.
Tot ce avem de făcut este ca, înainte de a acționa, să ne răspundem cu maximă sinceritate la întrebările din toate cele 4 categorii :
1 – Zona sarcinilor de dezvoltare
Va oferi asta copilului meu posibilitatea de a învăța ceea ce are el nevoie la
această vârstă?
Ar putea să-l împiedice pe copilul meu la îndeplinirea unui obiectiv al acestei
etape de dezvoltare sau îi poate dăuna în vreun fel?
2 – Categoria resurselor familiale
Pentru a satisface dorințele copilului meu, utilizez o suma disproporționată din
resursele familiei? (bani, spațiu, timp, energie)
3 – Ale cui nevoi sunt satisfăcute?
Această situație îmi va oferi un beneficiu mie(părinte) sau copilului meu?
Fac asta din prisma faptului că îl va ajuta pe copilul meu să se concentreze
asupra activităților pe care eu le doresc pentru el, dar care sunt contrare
dorințelor si abilităților lui?
4 – Zona unei posibile ofense
Va dăuna asta în vreun fel altora, societății, mediului?
Dacă avem cel puțin un răspuns „da”, atunci ar trebui să ne reconsiderăm modul în care abordăm acea situație cu propriul copil și deciziile pe care le luăm. Personal, acest instrument îmi este de un real folos în relațiile cu cei trei copii. Nu este un instrument doar pentru mine ca părinte, ci îl folosesc împreuna cu copiii. Fie ca îl utilizam pentru a decide ce facem în weekend, cât timp petrecem în fața televizorului sau dacă achiziționam un smartphone, îmi ajută copiii să ia decizii responsabile și ne ghidează pe
toți în adoptarea regulilor sănătoase, personalizate pentru familia noastră.
Vă îndemn să utilizați acest instrument puternic. Cu cât îl veți utiliza mai des, cu atât mai repede veți descoperi zonele în care aplicați indulgența exagerată în relația cu copiii.
Le putem spune “Nu” copiilor noștri?
Putem face asta fără să cedam în fața șantajelor sau a presiunilor copiilor? În caz contrar, emoțiile lor vor oscila: azi sunt docili, mâine vor fi explozivi, acum sunt însuflețiți, după puțin timp sunt prost-dispuși.
Bombănelile, încăpățânările și crizele lor vor fi constructive doar dacă ne menținem fermi. Prea multă dragoste nu derutează un copil, dar prea puțină disciplină, da!
Ne putem învăța copiii sa facă diferența dintre o nevoie si o dorință. Iar apoi să îi facem să lucreze pentru dorințele lor. De exemplu, în loc să cumpărăm imediat gadgetul la modă pentru copilul nostru, îi putem oferi două opțiuni: 1) să-l treacă pe o listă de dorințe pentru aniversare, cadoul de Crăciun sau 2) poate îndeplini sarcini suplimentare pentru a câștiga banii necesari sa-l cumpere singur.
Atunci când copiii noștri sunt dispuși să lucreze pentru „dorința inimii lor”, vor fi recunoscători, responsabili iar în viitor se vor gândi cu mult înainte de a transforma o „dorință” într-o „nevoie”. Oare copiii noștri ne vor părinții perfecți sau ceea ce suntem fiecare dintre noi ca ființe umane, responsabile să ne asumăm propriile greșeli și dispuse să pătrundem în inimile lor?
Chiar dacă avem programele încărcate, să ne creăm totuși, din puținul timp liber disponibil, mari momente de conviețuire cu copiii noștri. Și să le trăim total, cu maximă sinceritate și bucurie!
Îndrăznim să le spunem copiilor noștri: “Am greșit, scuză-ma!” sau “Am nevoie de tine!”? Suntem dispuși noi, părinții, să ne recunoaștem limitele, să ne cerem iertare, să ne punem în locul celuilalt, să vorbim despre noi înșine, să îi ascultăm pe ceilalți, să avem răbdare? Ce anume înregistrează copiii despre noi? Absolut tot! Ei înmagazinează zilnic comportamentele noastre. Pe toate! Tot ceea ce s-a înregistrat nuse mai poate șterge, însă poate fi reeditat, rescris. Copiii noștri au nevoie de părinți curajosi, ce acordă libertăți asumate și setează responsabilități. Da, este un proces complicat, însă este posibil și doar de noi depinde.
“Rețeta”? O știm deja, fiecare în inima sa. Atunci când copiilor noștri le va face plăcere să fie în preajma noastră și să își petreacă timpul cu noi, am trecut testul.
Suntem gata noi, părinții, să pornim de mână cu propriul copil în explorarea universului său? Nu-i așa că asta nu este niciodată prea mult?
Referințe – Bredehoft, D. J., Clarke, J. I., Dawson, C., & Walcheski, M. J. (2004). OVERINDULGENCE:
Parental overindulgence Assessment Scale. Concordia University – St. Paul, 275 Syndicate Street North,
St. Paul, MN 55104
Numele meu este Meda Poncișu. Sunt mamă a trei copii.
Sunt chimist și psiholog.
Cred în Dumnezeu și în mine.
Iubesc oamenii și poveștile de viață.
Eu sunt povestea mea!
