Libertatea și încrederea în copiii noștri, un fail de parenting modern?

Cum eram, ce făceam și ce ne bucura pe noi în copilărie? Ce resurse aveam și cum ne descurcam la vârsta pe care o au acum copiii noștri? 

Oare are cineva curajul să facă o comparație între copiii de azi și copiii de ieri și să dea câștig de cauză unei generații sau celeilalte? Greu de spus, mai ales că părerile sunt împărțite. 

Am incercat să aflu de la o serie de părinți cum se descurcă în a îmbina modalitatea în care ei au crescut și s-au format cu parentingul modern.

Panica ne face părinți hiperprotectori

Bombardați cu știri din toate mediile, diseminăm cu dificultate acele informații care pot fi folositoare, iar o panică generală ne cuprinde atunci când vine vorba de creșterea și protejarea copiilor noștri. Am văzut multe cazuri de părinți tineri și nu numai, care se transformă într-un fel de bodyguard pentru copil (acei helicopter parents), ei fiind tot timpul acolo să controleze lucrurile și să intervină pentru binele celui mic. Însă, de cele mai multe ori, această hiperprotecție nu are efectul scontat și poate acționa impotriva copilului.

Majoritatea părinților permit copiilor lor care au împlinit 8-9 ani să traverseze singuri strada, celor cu vârste de peste 11-12 ani, să iasă afară la cumpărături sau la cinema, iar celor de peste 15-16 ani, să iasă seara cu prietenii. Cel puțin această regulă nescrisă pe care au aplicat-o părinții noștri cu noi, rămîne încă de actualitate și în ceea ce îi privește pe copiii noștri. 

Totuși se înregistrează o tendință din ce în ce mai mare a părinților de a controla tot ce ține de copil, ajungându-se la situații ușor forțate. Poate vă sunt cunoscute exemplele de ambuteiaje în fața școlilor dimineața. De ce? Pentru că cel mic trebuie transportat și apoi însoțit până la ușa clasei, deși a trecut binișor de clasa pregătitoare.

resurse parinti

Mentalitatea colectivă și influența mediului social

În Japonia, de exemplu, este o situație obișnuită ca un copil de 3 ani, să meargă neînsoţit la grădiniţă, iar de la 4 ani să circule singur cu metroul.

Marta este mama unei fetițe de 7 ani. ” Dimineața sunt mereu pe fugă. O las la școală , mă enervez că n-am unde parca și e aglomerat, iar eu trebuie să ajung la serviciu. După-amiaza, tot de școală ne lovim, practic. Stau lângă ea să scrie și avem mari meciuri pe tema asta. Eu nu-mi amintesc ca mama să fii stat lânga mine să scriu, dar fac asta acum cu Sofia, pentru că nu vreau să risc “să o scap din mână” , cum ziceau ai mei…”

Marius , tatal lui Alexandru care e deja în clasa a doua, pare ceva mai relaxat. El știe că sportul e foarte important pentru copil, astfel că are o singură pretenție de la fiul lui: să se țină de cursul de karate.”Alexandru participă la competiții deja și se descurcă foarte bine. În plus, așa nu mai are timp să se certe cu fratele mai mic pe jucării sau desene. Când eram de vârsta lui, eu jucam figurine și Pititea în fața blocului, dar acum acestea nu mai prezintă interes. Singura problemă e că trebuie să ne plimbăm după el. Dus-adus, o oră așteptat să termine, deși cursurile se țin intr-o locație la câteva străzi distanță, dar nu îl pot lasa încă pe cont propriu.”

Andreea, mama lui Rareș, elev în clasa a doua, are o altă părere. ”Rareș stă acum cu bunica după ce iese de la școală. Nu l-am mai lăsat la after-school pentru ca mi se parea prea mult pentru el. Încă are nevoie să se mai joace, nu doar lecții continuu. Mama e foarte permisivă cu el și nu e tocmai bine. Cu ea are acces nelimitat pe calculator, pentru că nu e interesat de altceva. Deocamdată ne descurcăm așa, fiincă nu-l pot lasa cu cheia de gât cum am fost eu la vârsta lui”.

Responsabilizarea copiilor

Avem apoi tendința de a face lucrurile în locul lor, pentru că plâng, pentru a nu-i supăra sau pentru că pur și simplu nu mai avem rabdare să stăm după ei .

Strânsul jucăriilor, hainelor sau cărților, după caz și vârstă, este primul exemplu care îmi vine în minte. Curățenia în casă sau distribuirea sarcinilor se lovesc de obicei de un ”Nu ” categoric, ”Fă tu!”sau ”N-am chef!”.

Revin aici tot la exemplul japonez. Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. Încă de la şcoală şi până când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curaţenie.În școlile din Japonia, nu există femei de serviciu, ci elevii și profesorii fac curățenie.

Avem apoi imixtiunile părinților în certurilor minore ale copiilor lor cu prietenii sau colegii. Câte situații din parcuri, locuri de joacă sau chiar incinta școlilor, cunoașteți în care copiii nu sunt lăsați să gestioneze o stare de criză de către părinți? 

La acest capitol putem puncta fugitiv și ”răsfățul” gratuit din viața de preșcolar, hrănirea copilul de 4 ani sau cedatul în fața unui plâns nervos pentru o jucărie.
Diana este cel mai bun exemplu, în acest sens. Ea este mama a două fete de 4 și 7 ani. Diana ne-a povestit două situații cu tâlc pe care le-a experimentat cu fiicele sale: ”Tot timpul învăț lucruri noi cu Deea și Anto. Mă corectez constant și nu mi-e teamă să recunosc. Am avut o revelație când doamna la care am apelat pentru a sta cu Deea mi-a spus că e inadmisibil ca o fetită de 4 ani să nu manănce singură. Eu știind-o mofturoasă mă mulțumeam să o hranesc eu cu lingura, să știu că a mâncat ceva. Altădată, în parc, Anto s-a certat cu niște fete pe rândul la așteptat eliberarea leagănului. Am văzut faza și dreptatea era de partea ei. Am intervenit pentru ea, însă Anto a părut mai mult supărată pe victoria obținută de mine și în fix 30 de secunde s-a dat jos din leagăn…”

Și iarăși dăm exemplul Japoniei, unde copiii sunt educaţi să fie liniștiţi, modeşti şi politicoşi, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe cei din jur. În timp ce, în modelului parental al evreilor, părinții sunt obligați să-și învețe urmașii să se descurce singuri de mici, cu cât mai puțin ajutor posibil.

Boala opționalelor, cursurilor, atelierelor


Un alt tip de comportament la fel de des întâlnit in jur este preferința părinților pentru cursuri, ateliere sau orice activitate care poate duce copilul către performanță. Avem nevoie de perfecționare sau cultivare a unui talent, dar este important de analizat cum stabilim măsura pentru a nu-l suprasolicita pe copil.

Avem două păreri în ceea ce privește acest subiect. Alexandra și Oana sunt mămicile a 2 fetițe de grădiniță, grupă mare, respectiv 5 ani.
Alexandra, 32 de ani, recunoște că se concentrează pe creșterea fiicei sale, aceasta fiind in prezent singura ei ocupație. ”Dacă mă intrebi care este programul zilnic , iti răspund imediat că nu prea știu cum trece ziua. O duc la gradiniță pe Ingrid, fac ceva cumpăraturi și câteva treburi prin casă . O iau de la grădiniță, avem puțin timp de joacă sau odihnă, apoi mergem la cursuri. Ingrid face cursuri de pictură, engleză, pian și merge și la ateliere de teatru. Avem un program încărcat, dar la fiecare merge cu plăcere și s-a dezvoltat frumos pe mai multe planuri datorită acestor cursuri. Va merge la fiecare curs, atât timp cât își va dori. Nu o forțez în niciun fel.”

Oana este mult mai rezervată: ”Eu consider că e suficent ca Ela să facă o activitate ce implică mișcare și una pe care să o aprofundeze din curiozitate și plăcere. Astfel, mergem la ateliere de pictură ocazional și la cursuri de înot. Eu nu știu să înot și mi-am dorit ca ea să facă asta, în plus e sănătos și recomandat pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. E suficient.”

Cum înțeleg performanța părinții din SUA, Japonia sau Olanda?

Părinții americani se concentrează pe descoperirea talentelor copiilor și fructificarea acestora, până la atingerea performanței. În țările asiatice, educația se bazează strict pe rezultatele academice excepționale , în timp ce părinții din Olanda nu pun deloc presiune pe copii, ci pun mare preț pe un program regulat de odihnă, o alimentație echilibrată și un mediu plăcut în care copilul se dezvoltă.

Exemplele pe care le-am expus sunt aproape sigură că nu sunt singulare, ci se regăsesc și în experiențele voastre. Pe de altă parte, modelele parentale la care am facut referire nu trebuie luate ca standarde comportamentale, pentru că vorbim de sisteme, culturi și societăți diferite. Un lucru este cert: învățăm din greșelile noastre, din clișeele sociale de care ne lovim și poate și din experiențele pozitive ale altora. În plus, să-i lăsăm pe copiii noștri să fie ei înșiși, nu niște copii ale noastre sau niște proiecții a ceea
ce am vrea noi să fie. De acord?

Ce spun specialiștii? 

Psihologii spun că este normal să vrem siguranță pentru copiii noștri și ca ei să se dezvolte cât mai armonios. Însă anumite comportamente ale părinților pot impacta abilitatea copiilor de a deveni adulți independenți și adaptați. 

Dr. Nicole B. Perry de la Universitatea din Minnesota spune următoarele „Studiile noastre arată că acei copii ai părinților hiperprotectivi pot avea dificultăți în adaptare pe măsură ce cresc, în special în mediul școlar”. 

„Comportamentul părinților hiperprotectori include să spună mereu copiilor cum ghidajul constant al copiilor, spunându-le mereu cum să se joace, cu ce să se joace, cum să strangă imediat după joacă sau având cerințe prea stricte și dese de la copii” a mai spus Perry.

„Copiii părinților hiperprotectori pot reacționa în mai multe moduri. Unii devin sfidători, alții devin apatici, iar alții își arată frustrarea.”

Studiile recente arată că încrederea părinților în copii este în declin. Acea încredere atât de importantă de a-i lăsa să exploreze singuri lumea, de a lua propriile decizii chiar de la vârste mici. Părinții nu mai au încredere nici măcar că un copil de 3-4 ani se poate hrăni, își poate alege hainele și jucăriile cu care să se joace etc. Decizii banale, dar pe care au nevoie să le ia singuri. Altfel le tăiem șansa la gestionare emoțională corectă, la independență și mai ales le diluăm dorința de cunoaștere. 

Unii psihologi sunt de acord că s-au creat efectiv rețele de frică printre părinți. Frici de tot felul nu ne lasă să dăm libertate copiilor deși mulți dintre noi am experimentat-o în copilăria proprie.




Referinte

https://www.psychologytoday.com/us/blog/freedom-learn/200907/why-have-trustful-parenting-children-s-freedom-declined
https://www.apa.org/news/press/releases/2018/06/helicopter-parenting.aspx
DE CITIT  Activități extrașcolare de toamnă 5+ ani

Lasă un răspuns

Facebook
Facebook