De ce nu mă joc cu copiii mei?
Poate vă sună cunoscut scenariul
„Mami, vino să te joci cu mine” îmi spune Ana
„Ce vrei să ne jucăm?” o întreb
„Hai să vorbim cu păpușile” îmi spune ea
„Bine, eu sunt o zână roz” îi spun, luând o păpușă cu rochie roz.
„Nu, nu! Eu sunt zâna roz, tu ești altcineva”
Încerc să iau altă păpușă, dar aud „Nuuu, păpușa aia vrea să doarmă”
Cumva nu simt că mă joc de fapt. Mult timp am încercat să mă forțez să joc cu ea și cu surioara mai mică diverse jocuri, dar nu am găsit plăcerea aia a jocurilor copilăriei. Oare mă stricasem eu cumva de nu găseam bucuria jocurilor de copii mici? Am ajuns la concluzia că nu. Adulții nu mai sunt copii și nu mai găsesc plăcere în majoritatea jocurilor, mai ales cele închipuite.
De ce nu ne putem distra cot la cot cu cei mici?
Jocul în adevăratul sens al cuvântului este atunci când de ambele părți există distracție. Ca atunci când se întâlnesc doi copii și se joacă „de-a ceva” și sunt implicați total în joc. Ca atunci când ne jucam v-ați ascunselea în copilărie și jocul devenea tot universul nostru.
Psihologul Peter Gray vorbește într-un articol foarte bun despre joaca copilului cu părinții. Spune că mulți părinți se simt vinovați că nu se joacă destul cu copiii sau că se joacă, dar nu le place. Felul în care copiii vor să se joace este foarte diferit de cel al adulților. Copiii de vârstă mică modelează ceea ce văd în jur. De asta iubesc să repete o acțiune de multe ori. De exemplu ne jucăm de-a bucătarii și se preface că îmi face un sandviș de 20 de ori. Evident ca adult, după a 5 a oară îmi vine să fug. E normal, adulții nu modelează lucruri pe care le cunosc deja și totul devine repetitiv și plictisitor, ceea ce e perfect normal.
Peter Gray mai spune că nouă părinților, dar în special mamelor, ni s-a indus ideea că trebuie să fim mereu la dispoziția părinților. Citisem și un studiu care spunea cu cât s-a mărit timpul alocat copiilor față de generația anterioară, undeva între 30-50%. E normal să vrem să le acordăm atenție, dar pare că undeva lucrurile sunt duse la extrem. Ori părintele se lasă dominat de copil pentru a-i facilita jocul, ceea ce nu îi aduce niciun beneficiu. Ori domină părintele jocul spunându-i copilului exact ce să facă, cum să așeze piesele sau jucând mult mai bine ca el ca să îl învețe o „lecție”. În special tații sunt vinovați de ultima, spune psihologul.
Și totuși cum mă joc cu copiii mei? Sau se joacă singuri mereu?
Eu personal mi-am lăsat copiii să exploreze mult încă de când erau bebeluși. De exemplu prima fetița nici nu se juca cu jucării la început. Se juca cu obiecte găsite prin casă, încercând sa le elucideze rostul. De exemplu o cutie de carton cu diverse obiecte (sigure) pentru un bebe a fost jucăria preferată mult timp. Așa aveam și eu timp pentru mine mai mult, iar ea explora.
Apoi pe măsură ce a crescut bineînțeles că s-a jucat cu diverse jucării, dar a rămas la fel de interesată de activitățile adulte. Cu ajutorul unui turn Montessori am lăsat-o să spele vase (atât cât putea), să amestece diverse în boluri, să se spele cu săpun și altele, de regulă la bucătărie sau la baie.
Joaca înseamnă să ne distrăm cu toții
Însă sunt alte jocuri sau activități pe care le facem împreună și care îmi fac și mie plăcere.
- Plimbările în parc. Îmi place chiar să stăm la locul de joacă, să le dau în leagăne, dar și să stau pe bancă și să mă uit la ele cum se joacă.
- Activități de gătit. Cea mare deja și-a preparat singură brioșe și înghețată (5 ani), iar cea mică amestecă și ea în aluat sau îl pune în forme cu lingura (2,5 ani)
- Activități de curățenie. Le place să ajute la dat cu aspirator și mop sau chiar la spălat geamurile. Mda știu, child labor.
- Activități de grădinărit. De la plantat până la pus mulci pe lângă plante, udat grădina sau cules legume.
- Puzzle-uri, dar le fac și singure de multe ori.
- Plimbările cu biciclete sau trotinete.
- Cititul nu lipsește, am scris aici de ce e foarte important. Îmi place să le citesc povești și mi se pare un lucru minunat în general pentru copii. Și eu țin minte cât de mult îmi plăcea să mi se citească.
- Board games – am început de curând să jucăm diverse jocuri. Piticot ne place, un joc cu oițe și altul cu parc de distracții. Toate jocurile cu zaruri mi-au plăcut întotdeauna.
- Muzică și dans
Lui tati îi revin jocurile de hârjoneală și cele cu mingea, pe lângă șah și board games. Aștept să crească pentru a le învăța și jocurile cu cărți sau cele gen remy. În esență facem mai mult activități plăcute decât jocuri propriu zise.
Ce jocuri se joacă singure:
- Pictură, colorat, desenat
- Puzzles, lego, șine de tren
- Plastilină, slime și alte chestii lipicioase
- Abțibilde
- Role play – jocuri cu păpuși, plușuri, obiecte mici. E chiar interesant să vezi ce le trece prin cap pentru jocurile închipuite
- Role, trotinete, biciclete, trambulină, căsuță în curte, groapa de nisip, cules flori – cu toate aste s-au jucat toată vara în curte
Copiii cer mereu să se joace cu noi pentru că își doresc conectare. Cu siguranță putem găsi activități care să ne facă și nouă plăcere. De asemenea, eu personal descurajez orice fel de activități academice de la vârste mici. Atâta timp cât copilul e curios legat de cifre și litere e ok. Dar când cumpărăm zeci de jucării și cartonașe educative mai degrabă îi influențăm să învețe lucruri de care nu au încă nevoie.
