INTERVIU CU ELENA GEBOIU – Timmo Shoes

Încep prin a spune că nu am dat foarte multe interviuri și nu am avut niciun fel de publicitate plătită niciodată. În primul rând, nu mi-am permis, deoarece tot profitul s-a reinvestit în afacere. Așa că, efectiv, partea aceasta am neglijat-o. Dar pe de altă parte, aș vrea să spun și că sunt cumva norocoasă pentru că businessul a crescut extrem de organic și atunci nici nu a fost nevoie.

Un interviu care începe așa întrezărește, fără doar și poate, o poveste despre succes. Un succes care a colindat țara-n lung și-n lat și care a ajuns și-n Franța. Dar, am mai spune noi, nu (doar) norocul i-a surâs făuritoarei – Elena Geboiu; afacerea Timmo Shoes – Pantofi Bebe a fost susținută de muncă neobosită, de ambiția de a face o declarație pentru încălțămintea sănătoasă a copiilor și de dragostea antreprenoarei pentru pantofi, proiectată de această dată în lumea celor mici.

primii pasi timmo

În anul 2017, Elena s-a aventurat pe calea antreprenoriatului după o lungă pregetare. Activitatea ei, deși paradoxal, poate fi catalogată ca domeniu de nișă în ceea ce privește încălțămintea de copii. Nu vorbim, așadar, despre încălțămintea clasică, ci despre încălțămintea barefoot; cu alte cuvinte, despre acel tip de încălțăminte sănătoasă care imită mersul desculț al bebelușului sau al copilului dumneavoastră.

Înainte de a parcurge interviul cu Elena Geboiu vă propunem o scurtă trecere în revistă a principiilor fundamentale pe care se bazează încălțămintea mers desculț/barefoot.

Insistăm pe acest aspect educativ, întrucât de această barieră informațională s-a lovit și antreprenoarea noastră, odată cu lansarea în afacere. Pe de o parte, de mentalitatea colectivă în care s-a înrădăcinat ca etalon pantoful cu talpă rigidă. Pe de altă parte, de recomandările unor medici pediatri care, la rândul lor, se plasează de această parte a baricadei. Știind că adevărul este în răspăr cu opinia majorității și simțind adevărul pe pielea băiatului ei, Elena Geboiu s-a pus pe căutat informații care să-i susțină punctul de vedere. Concluziile i-au fost confirmate ulterior și de renumiți medici ortopezi la curent cu studiile medicale recente; și întărite de David, baiatul acesteia.

timmo shoes

Ce este încălțămintea barefoot și de ce este ea atât de importantă?

În primul rând, mersul desculț este aceea stare de lejeritate a piciorului neîncorsetat de nimic. Gândiți-vă și la starea aceea pe care o aveți atunci când vă descălțați… e o senzație care vă relaxează total. Ei bine, încălțămintea mers desculț pornește de la acest principiu și presupune o lejeritate maximă a piciorului. E încălțămintea care se formează pe piciorul copilului vostru, și nu invers. Mersul desculț vine cu o încălțăminte cu o talpă perfect plană, fără nicio ridicătură. Iar confortul purtării unei asemenea perechi de pantofi este facilitat de faptul că pantoful este mai mare decât piciorul.

Nu vă lăsați amăgiți de esteticul pantofilor mers desculț/barefoot. Comparându-i cu modelele clasice de pantofi, sigur că îi veți găsi mai… grosolani. Și asta în ciuda faptului că respectă și urmează toate tendințele. Însă contrar aparențelor, pantofii mers desculț respectă temeiul fundamental al încălțămintei – acela de a proteja sănătos piciorul!

Care au fost cele mai grele temeri personale pe care le-ai înfruntat, odată cu noua etapă din viață, afacerea? Care au fost gândurile care ți-au dat târcoale cel mai mult, hotărâtă fiind să te angrenezi pe drumul acesta?

În primul rând, mi-a fost teamă că nu voi face față provocărilor. Și când spun provocări, mă refer la faptul că intram într-un domeniu cu totul nou pentru mine. Am fost întotdeauna pasionată de pantofi… de când mă știu.

Mai mult decât atât, am fost învățată ca orice pantof mi-aș cumpăra, acesta să fie unul calitativ. Și atunci, intram într-un domeniu pe care-l iubeam, dar pe care îl iubeam din perspectiva clientului. Eram atât de familiarizată cu shoppingul de încălțăminte de calitate și știam foarte bine cât de pretențioasă eram eu, clienta. 

Da, mă gândeam că intru în acest domeniu fără să cunosc detalii specifice despre piele, despre grosimi, despre tipologii, despre copii. Nu știam nimic nici despre legislația care este extrem de deficitară la noi în țară.

În al doilea rând, temerea mi-a fost aceea că n-o să mă pot ridica la un nivel financiar pe care mi-l auto-impusesem; că n-o să-mi pot susține ritmul de viață cu care eram deja obișnuită.

Decizia afacerii a venit odată cu copilul și atunci m-am gândit foarte bine la toată chestiunea asta. Am zăbovit doi ani. Un an în care am testat alternative și un an în care am pregătit actele și depunerea dosarului. Era necesară o investiție mare, un capital mare pe care nu îl aveam.

Mulți îmi spun și acum că am fost extrem de curajoasă pentru că am intrat într-un domeniu nou. Dar îmi plăcea atât de mult ceea ce făceam, încât am crezut că este suficient să fiu deschisă, comunicativă, sinceră; să știu să primesc opinii foarte subiective și directe.

Acestea au fost provocările de la început. Pe de o parte, gândul că nu voi face față cerințelor pieței, pentru că nu mă pot ridica la înțelegerea lucrurilor pe care nu le știam.

Știam că barefoot înseamnă un concept de educare a pieței care necesită o investiție mare pentru ca lucrurile să funcționeze. Și mă preocupa și partea financiară. Lucrurile s-au derulat într-o asemenea manieră, încât nu am reușit să fac, de la început, un plan de afaceri foarte detaliat. Iar acesta este un aspect foarte important de care orice antreprenor la început de drum trebuie să țină cont.

timmo shoes

Care au fost cele mai interesante provocări pe care le-ai întâlnit până acum? Și ce te-a făcut să mergi mai departe?

Țelul meu este să ofer un produs calitativ și să mulțumesc beneficiarul final. Trebuie să am inima împăcată că bebelușul sau copilul merg perfect cu pantofii noștri.

Că piciorul lui este relaxat și că are un start sănătos. Depotrivă, trebuie să țin seama și de mămica pasionată de modă. Trebuie să răspund tuturor cerințelor ei în materie de fashion, chiar fashion de kids, pentru că așa funcționează lucrurile. Părinții, sau cel puțin părinții de fetițe, cumpără doar anumite combinații cromatice, iar eu trebuie să mă asigur că știu și ce se întâmplă în colecția de haine.

În 2020 Timmo este deja un brand. În ciuda faptului că nu am investit în partea de publicitate, Timmo este un brand purtat de mii de copii și iubit de copii. Și am avut o responsabilitate din acest punct de vedere. În momentul în care există oameni care iubesc ceea ce faci și care așteaptă mai mult de la tine, nu ai cum să mai dai înapoi. Mai mult decât atât, Timmo este un business nou, plin de perspective, cu care mă identific profesional perfect.

Cel mai mare motor al nostru sunt feedback-urile primite de la clienți. Spre exemplu, la finalul anului 2019, am făcut o analiză în rândul clienților noștri pentru a vedea ce s-a întâmplat în primii doi ani de activitate. Și am fost plăcut impresionată să constat că sunt clienți care au revenit pentru mai multe comenzi în doi ani. Și au fost mulți aceștia. Iar rata de revenire este foarte mare.

timmo shoes

Cum funcționează pentru tine echilibrul mamă-femeie de afaceri?

Spuneam la un moment dat că vreau să devin antreprenor pentru a avea mai mult timp liber pentru copilul meu. Și acum constat că am și mai puțin timp liber pentru el. Și mai puțin timp liber pentru mine. 

Viața mea de antreprenor înseamnă și mămică, în același timp. Jobul de mămică este 24/7. Nu ai pauză ca mămică. Dar nu ai pauză nici ca antreprenor.

Este foarte greu să găsești un echilibru. În momentul în care ești sută la sută antreprenor, nemaivând alt job sau altă sursă financiară, presiunea este destul de mare. Viața ta sau a copilului tău nu trebuie să aibă fluctuații. În aceeași manieră trebuie să mă raportez la tot, indiferent că am un sezon mai bun sau un sezon mai slab. Și cred că echilibrul meu sunt pe punctul de a-l găsi. Dar știu că sunt antreprenor full-time și mămică full-time.

Un sfat pentru mamele antreprenor aflate la început de drum


Le sfătuiesc să producă și să facă întotdeauna lucruri în care cred. La un moment dat, cursul afacerii îți va oferi alternativa de a face lucrurile mai ieftin, mai rapid, mai ușor, având o producție mai mare. În momentul în care vor simți această provocare trebuie să se reîntoarcă la principiile lor. 

Le-aș recomanda să își stabilească, în primul rând, valorile și principiile. Și să și le scrie. Și eu am avut posibilitatea de a produce mai mult. Și mai ieftin. Am avut posibilitatea de a crea produse care ieșeau pe bandă rulantă. Dar am plecat întotdeauna de la premisa că baiatul meu trebuie să poată purta, cu șosetă sau fără șosetă, orice pereche de pantofi care este livrată mai departe.

E important să-ți scrii valorile și să ți le spui tot timpul. E fundamental ca fiecare antreprenor să își stabilească de la început valorile, să nu uite de ce s-a făcut antreprenor și să nu se abată de la principiile lui.

Capcana de a cădea în partea de confort, și mă refer aici la partea de profitabilitate, este foarte tentantă pentru fiecare antreprenor, indiferent ce face el. Un antreprenor nu trebuie să uite niciodată de ce a pornit la drum. Sigur că în spatele fiecărui businees stă rațiunea de profit și nu despre asta este vorba acum. Ci despre faptul că a existat motivație; despre motivația în sine. Antreprenorul trebuie să se imagineze în pielea propriilor clienți pentru a vedea dacă sunt mulțumiți, dacă sunt fericiți.

Timmo Shoes barefoot

Un sfat pentru mamele care vor să se regăsească, dar care nu știu încotro să o apuce.

Mi se întâmplă să aud des: „Nu mai știu cine eram înainte de copil”. „Nu mai știu cine sunt acum, după copil”. În primul rând, asumarea noului rol de mamă este extrem de importantă și regăsirea femeilor, în afară lui, este o chestiune delicată care ține de ele. 

Nu știu dacă aș putea să le dau un sfat. Sunt sigură că sunt lucruri și pasiuni pe care le au și pe care nu le-au încercat. Sau pe care nu le-au încercat de mult. Însă, le-aș recomanda meditația. Dar nu în sensul acela complex, ci strict pentru a-și (re)aminti lucrurile care le-au făcut pe ele fericite dintotdeauna.

Cred că mamele trebuie să se gândească la visele pe care le au. Sau pe care le-au au avut și pe care au crezut că nu le vor împlini niciodată. Pentru că în momentul în care vrei cu adevărat ceva, găsești o portiță pentru a-l realiza. E ca și cum tot universul lucrează pentru ca lucrul acela să se întâmple pentru tine.

Unde îți găsești inspirația personală și cea profesională?

În copilul meu. E varianta mea în miniatură, din foarte multe de vedere. De aceea, prin el reușesc să mă văd pe mine, acum 30 de ani. Inspirația mi-o găsesc, de cele mai multe ori, în el. Dar o regăsesc și în mine. Și cred foarte mult în semne. Cred că lucrurile se întâmplă cu un motiv. Iar atunci când crezi asta, parcă și semnele îți dau idei.

Unde te vezi pentru cinci ani?

În România. Mă văd tot aici, lucrând tot aici. Mă văd în continuare, lucrând încălțăminte de copii și extinsă către piața de pre-adolescenți. Dar și către piața de mame. Având un copil lângă mine care să susțină în totalitate ceea ce fac și care să fie mâna mea dreaptă.

Mă văd înconjurată de sute de modele de pantofi, din care trebuie să aleg doar zece perechi pentru o anumită colecție. Mă văd lucrând și explorând mai mult partea de unicat. În fond, Timmo Shoes a pornit de la acest concept de „unic”, pentru că fiecare copil este unic. Și de aceea aș dori să evidențiez mai mult acest aspect.

Întrebările noastre și răspunsurile Elenei Geboiu vin în întâmpinarea dumneavoastră pentru a răspunde unor nevoi practice, legate exclusiv de încălțămintea sănătoasă pe care trebuie să o alegeți pentru copilul dumneavoastră. Dar, pe de altă parte, ele pot răspunde și unor frământări interioare, fiind relevante pentru întrebările pe care trebuie să vi le puneți și pentru a găsi răspunsurile pe care le căutați.

Un interviu publicat în parteneriat media cu Asociația WAHM

Timmo shoes barefoot
Sunt absolventă de Litere, iar odată cu statutul de mamă am început să scriu și să citesc lumea prin ochii copiilor mei. Scriu recenzii de carte pentru copii, dar am luat și interviuri și am scris despre oameni cu vieți de poveste.

Lasă un răspuns