11 idei de jocuri ale copilăriei pentru copiii de astăzi (indoors)

Oare de ce jucăriile fizice nu mai sunt o ispită pentru copiii de azi? Nenumăratele jocuri online reușesc să cucerească copiii noștri înainte de a mai avea noi vreo șansă să îi învățăm sau să le arătăm alte posibilități de recreere. Pentru a nu ajunge în acel moment de negocieri continui cu copilul eu încă nu îi permit să se joace la nici un aparat digital și voi încerca să o mențin așa o perioadă cît mai îndelungat posibil. Eu iubesc să petrec timpul cu copilul meu și mă implic foarte mult, uneori nu-mi văd telefonul cîte 12 ore. Jocurile cu ea îmi iau toate grijile din cap, râdem mult, uit de greutăți, anume aceste momente îmi arată cît de frumos e parentingul dacă îl savurezi din plin.


Poate vă amintiți și voi cîtă armonie era în familie cînd vă jucați cu părinții, frații, rudele, când vă întâlneați cu toții și nu aveați telefoane. Am aici o listă cu jocuri care și acum sunt prezente în familia mea, sper să vă inspire și să vă amintiți cu drag de copilăria voastră prin intermediul copilăriei care o trăiți astăzi alături de picii voștri.

1 – Pantomima.

Acesta este un joc în care trebuie sa arăți un cuvînt prin gesturi. Noi avem carduri cu desene (fructe, animale, culori, locuri turistice), le împărțim egal tuturor și persoana care ghicește arată următorul cuvânt. Cuvintele de asemenea le puteți spune voi, cu oricare subiect, în dependență de rangul de vârste, poate fi mai interesant așa. Cînd sunt 4 persoane sau mai multe e mai distractiv. Dacă cineva arată foarte amuzant sau straniu cuvintele noi intenționat lăsăm să arate mai mult timp înainte de a ghici, se distrează atît cei mici cît și cei mari.

2 – Mâna.

Mai țineți minte cum ne jucăm? Desenăm pe o hîrtie conturul unei mâini, apoi scrii în ea numere de la 1 la 100. Apoi un jucător alege cu privirea o cifra și-i spune celuilalt să o găsească, în timp ce adversarul caută cifra, tu desenezi cercuri pe o altă hârtie pînă o găsește, apoi vă schimbați cu rolurile. Numărul găsit îl acoperi cu X pentru a nu fi repetat. Când nu mai sunt numere în mână, a câștigat cel care are mai multe cercuri pe foaie.
Chiar cîteva zile în urmă m-am jucat cu o nepoțică de 10 ani care mi-a zis că i-a plăcut enorm jocul și nu îl știa. E perfect pentru copiii de la vîrsta de 7 ani și se joacă în doi.

jocuri ale copilăriei

3 – Jocuri de memorie.

Iarăși avem un joc cu cărți sau carduri, presupunem cu fructe. În dependență de vîrstă, punem 5 sau 15 perechi de carduri cu desenul în sus, le privim 10 secunde pentru a memora cît mai multe perechi de fructe, după care le întoarcem pe toate cu desenul în jos. Acum, cîte un jucător pe rând trebuie să găsească cît mai multe perechi de fructe. Dacă ai găsit perechea o păstrezi și cauți alta, dacă nu ai găsit, le întorci înapoi și începe a căuta partenerul de joacă. Câștigă cine găsește cele mai multe perechi de fructe.
3* O altă variantă ar fi să pui carduri cu fructe cu desenul în sus (să nu fie perechi), le priviți 10 secunde, apoi toți jucătorii se întorc cu spatele sau astupă ochii, rămâne un jucător și scoate un card, apoi toți se întorc, primul care a ghicit care card lipsește e următorul care va scoate un card cînd toți ceilalți își vor astupa ochii. Câștigă cel care are mai multe carduri. Se recomandă de la 3 ani în sus, cel puțin doi jucători.

memo game jocurile copilăriei

4 – Karaoke superstar.

De mică îmi plăcea foarte mult să îmbrac hainele mamei sau costumuri de carnaval și să fac show prin casă. Puneam karaoke, cântam și dansam cu toții de parcă mâine nu ar exista. Azi eu nu mă mai deghizez atît, dar de cântat și dansat nu m-am lăsat, fetița mea însă îmi îmbracă toate rochiile. Mereu îmi ridică dispoziția la maxim și rămân cu această stare de entuziasm toată ziua, pentru mine e una dintre cele mai bune terapii de familie.

5 – Caută și găsește.

Ascundeți lucruri prin casă și ajutați-vă partenerul de joacă să le găsească folosind doar cuvintele: rece, cald, fierbinte. Rece fiind departe de locul unde ați ascuns obiectul, cald mai aproape și fierbinte aproape de tot. Îmi place acest joc pentru că îl folosim și în viața de zi cu zi cînd copilul mă întreabă unde este jucăria cutare, obiectul cutare, iar ea știe deja regulile și are senzația că ne jucăm, chiar dacă sunt în bucătărie pregătind cina. Perfect pentru a te juca cu copiii de la 2 ani.

6 – Flori, fete și băieți

Pe o hîrtie scrii pe orizontală diferite secții cu nume de fete, nume de băieți, flori, fructe, animale, culori, orașe, orice vreți, apoi le separi pe toate printr-o linie verticală pentru a putea scrie apoi sub ele. Jocul începe prin a alege o literă cu care veți scrie toate aceste cuvinte. Tu spui alfabetul în gînd, iar partenerul de joacă la un moment dat spune stop și trebuie să scrii nume de fată, de băiat, flori, tot ce aveți în lista cu litera la care te-a oprit. Cine termină primul de scris iarăși spune stop și toți ceilalți se opresc din scris. Citiți apoi pe rînd fiecare ce a scris.

Dacă aveți cuvinte diferite se punctează cu 10 puncte fiecare secție, dacă sunt aceleași aveți 5 puncte fiecare, dacă partenerul nu a scris ai 20 de puncte, dacă sunteți mai mulți și la cineva se repetă iar la altul nu, 15 puncte. Câștigă cine acumulează cele mai multe puncte. Se recomandă de la 10 ani, cel puțin doua persoane.

Alte jocuri similare ar fi nave de război (joc de atenție și strategie), spânzurătoarea (joc de îmbogățire a vocabularului) sau X și O.

litere jocuri ale copilăriei

7 – Tambaleo. Jumbo. Jenga

Acest joc are mai multe nume, voi cum îl cunoașteți? Construiești un turn din toate piesele punând cîte 3 blocuri de lemn una peste alta, apoi trebuie sa scoți cîte unul și să îl pui deasupra, foarte atent să nu cadă turnul care îl construiți. Acest joc constă în a fi o echipa și a construi un turn cît mai înalt, deci data viitoare puneți doar un bloc de lemn deasupra, nu trei iarăși. Cu foarte multă atenție, focusare asupra pieselor corecte care pot fi scoase, menținerea echilibrului atît în momentul când scoateți piesa și când o puneți vor face acest joc unul din favoritele voastre. Vârsta recomandată de la 5 ani, cel puțin doi jucători.

tambaleo jocuri ale copilăriei

8 – Șah și dame.

Probabil vor rămâne mereu jocuri clasice în oricare familie. Eu șah nu am mai ajuns să joc niciodată, mereu mă uitam cum joacă părinții mei, în schimb dame jucam foarte bine, iar cînd îl câștigam pe tăticu sau pe mămica (profesorii mei de dame), nu vă pot reda entuziasmul care îl simțeam. Aceste amintiri cînd mă jucam cu părinții mei și azi îmi trezesc fluturi în stomac, ar fi frumos să simtă și copiii mei același lucru când își vor aminti de mine peste 20 de ani.

9 – Puzzle

Acesta este un joc cu o istorie de peste 200 de ani. Se știe că activitățile care permit să vă concentrați asupra unei singuri sarcini ajută împotriva stresului. Pe lîngă acest fapt, rezolvarea unui puzzle fost și va fi mereu o idee perfectă pentru a petrece timp în familie, să înveți a lucra în echipă, să te focusezi pe rezultat și să urmezi o strategie. Dacă e un puzzle cu multe piese, cel mai ușor ar fi să începi prin a separa piesele de la margine apoi să le unești. Următorul pas este să separi piesele pe culori și chiar pe nuanțe dacă e necesar.
Eu îmi amintesc că am primit primul meu puzzle cam la 5 ani, era un peisaj de apus cu 3 cămile și mulți cactuși într-un deșert, în vreo 50 de piese. Copilului mei i-am cumparat primul puzzle din 3 piese la 18 luni, iar la 2 ani deja făcea puzzle din 30 de piese.

10 – Cine sunt?

Acesta la fel e un joc de cultură generală cu carduri, îl puteți găsi pe emag.ro sau așa cum ne jucam noi. Scrie multe cuvinte pe hîrtie, amestecă bine, partenerul alege o foaie și o arată tuturor jucătorilor în afară de tine și tu trebuie să ghicești cine ești adresând întrebările corecte. Noi ne jucam cu personalități renumite din istorie, muzică, arte, prezentatori TV, etc., acum însă avem carduri cu cuvinte, le lipim pe frunte și urmăm același principiu ca înainte. Puteți folosi aceleași carduri de la jocurile de memorie, câștigă primul care ghicește cine este. Se joacă cu copiii de la 5 ani (sau cînd știu a citi), cel puțin doua persoane.

jocuri ale copilăriei

11 – Jocuri cu cărți de joc

Nu toate familiile iubesc jocurile cu cărți de joc, însă eu le-am îndrăgit de mică pentru că sunt majoritatea jocuri de logică, dar care totuși nu se pot controla în totalitate. Anume această încercare de a controla tot și totuși să depinzi de noroc, îmi pare interesant și o bună pregătire pentru fiecare zi, când nu poți obține tot sau câștiga mereu, dar cel puțin o înveți acasă într-un mediu competitiv prietenos. Vreau să menționez că prefer cărțile de joc în detrimentul jocurilor video, tabletă sau social media.
Un joc interesant este *în 5*, se numește așa pentru că împarți cinci cărți fiecărui jucător, se poate juca în doi, dar e mai interesant cînd sunt mai mulți. După ce se împart cîte cinci cărți fiecărui jucător trebuie să pui o carte la mijloc iar restul alături și următorul trebuie sa pună o carte de aceeași culoare sau semn (dacă în mijloc e 10 de inimă, trebuie să pui 10 sau inimă). Dacă ai J poți schimba culoarea, dacă nu ai nimic ia o carte din cărțile rămase, când cineva pune 7 următorul jucător trebuie să ia 2 cărți adiționale, când pune 6 jucătorul anterior ia 1 carte, când pui 9 de romb următorul jucător ia 5 cărți, când pui A următorul jucător nu pune carte. Câștigă cel care rămâne fără cărți, nu poți termina joaca cu nici una din cărțile menționate anterior, excepție e J, eu cel mai des îmi păstrez unul pentru a putea câștiga jocul în orice moment.

joc de carti ale copilăriei

Sper că v-ați regăsit și v-am răscolit prin amintiri cu aceste jocuri ale copilăriei. Oricare joc care aduce zâmbetul pe buze merită trăit din plin, deci hai, la joacă!

De cînd am aflat că voi avea un copil am conștientizat faptul că voi fi primul exemplu pentru ea și am început să fac cursuri de parenting, să învăț mai mult despre alimentația sănătoasa, despre atitudinea care mă va ajuta să cresc un copil fericit. Citesc și scriu despre tot ce simt. Mă inspir zilnic de la copilul meu. Învăț a iubi și a trăi așa cum o face ea: cu adevărat, fără a aștepta ceva în schimb, așa cum simt cu tot corpul și sufletul meu.

Lasă un răspuns