Mesajele iraționale pe care le transmitem copiilor noștri fără să avem habar de impactul lor. Te invit să schimbi scenariul!

Astăzi vreau să vă vorbesc despre puterea mesajelor pe care le transmitem copiilor, multe dintre ele sunt mesaje pozitive, iar altele negative. Aceste mesaje creează un cadru de interpretare pozitivă/negativă în mintea noastră.

Psihologii numesc acest lucru încadrare pozitivă/negativă (engl. framing). Conceptul a fost dezvoltat de Daniel Kahneman, psiholog care în decursul carierei sale a fost laureat cu Premiul Nobel.

Se întâmplă ca părinții să creadă că în spatele mesajului negativ se află lecții de viață….poate fi adevărat, însă de cele mai multe ori în spatele mesajului negativ se află experiența părintelui nostru pe care noi o preluăm și o dăm mai departe ca pe un cartof fierbinte.

Pentru a fi clară voi expune aici 3 situații care pe mine mă fac să scrâșnesc din dinți de fiecare dată când le aud la cabinet, la apropiați sau pe stradă.

SITUAȚIA NR 1
Mesajul transmis de părinte:

“Daca nu ești cuminte mergem la doctor și îți face injecție!” SAU “Daca nu mănânci, o să ajungi la spital să-ți facă perfuzii” SAU derivate de doctorul e “bau, bau”.

Această afirmație este “minunata”! Ea are implicații atât de puternice pe parcursul întregii vieți de adult, iar dacă privim în ansamblu, vedem o Românie care ajunge la spital doar atunci când e pe patul de moarte.

Interpretarea copilului / adultului care a crescut cu acest model este:

“Doctorul este o persoană negativă, urâtă, deci are rolul de a mă pedepsi. Data viitoarea când voi merge la doctor pentru analize nu va fi pentru că am nevoie de ajutor ci pentru că trebuie să fiu pedepsit.”

Soluție:

În primul rând, trebuie schimbată interpretarea noastră, a poporului român.

Să spunem toți în cor: “Doctorul este aici să mă ajute! Când sunt bolnav(ă) și am nevoie de ajutor, doctorul este persoana potrivită care mă poate ajuta”.

În momentul în care cel mic va vedea că ești preocupat de sănătatea ta și ai încredere în medici, atunci fii sigur că vei crește un adult care are încredere în lume și se îngrijește de starea lui de bine.

SITUAȚIA NR 2
Mesajul transmis de părinte:

“Dacă continui să plângi plecăm în secunda asta acasă!”

Interpretarea mesajului de către copil:

Copiii înțeleg foarte bine limbajul nostru non-verbal. Poate el nu ar fi avut o problemă cu a merge acasă, dar i-am arătat că “acasa” poate fi și un loc rece unde distracția se termină.

Să nu ne mirăm când mergi la el data viitoare și îi spui:

“Mami, e târziu, a venit timpul să plecăm acasă.”-Iar apoi un val de proteste te lovesc.

Pe scurt, cel mic a învățat că a pleca “acasa” este ceva rău, înseamnă terminarea distracției, poate fi chiar o consecință a ceva ce nu a făcut bine.

Soluție:

Cum schimbăm asta? Simplu! Schimbând propria noastră raportare față de “acasă”!

Acasă este locul în care cel mic primește îngrijire, afecțiune, hrană, liniște, joc, tot ce-i mai frumos pentru un copil (așa ar trebui…). Dacă tu ca părinte știi asta, atunci prezintă-i asta, fii entuziasmat! După câteva ore în parc a venit timpul de plecat acasă, îi poți spune entuziasmat zâmbind:

“Puiule, a venit timpul să mergem la minunata noastră casă, locul în care ne distrăm cel mai tare împreună. Ce spui? Pornim spre super casa noastră?” Poate părea exagerat, dar cam așa ar trebuie să fie in primele dăți în care încercați încadrarea pozitivă (framing-ul pozitiv). După ce asocierea cu lucrul pozitiv s-a făcut puteți scădea dramatismul deoarece asocierea că “acasă” nu este o consecință s-a făcut deja în mintea dvs. Iar apoi în mintea lui.

SITUAȚIA NR 3
Mesajul transmis de părinte:

“Mai întâi îți faci temele, abia apoi te joci!”

Interpretarea mesajului de către copil:

Temele sunt acel lucru care îmi stau în calea plăcerii! Trebuie să scap cât mai repede de ele, ca să fac ce vreau eu.

Soluție:

Îi putem transmite copilului că temele sunt importante pentru ca el să experimenteze ceea ce a învățat.

Ne putem ajuta copiii să vadă cu alți ochi temele, să fie o nouă ocazie de a învață, de a experimenta. Un proiect de la școală poate fi o modalitate prin care să se exprime, să aibă o voce care să arate ceva pentru care a muncit și în care crede.

Să fim prezenți cu ei să le arătăm că se poate și altfel de cum am învățat noi.

Totodată, trebuie să știe că temele sunt ale lui, nu ale părintelui. Așadar nu-l vom condiționa. Condiționându-l întăriți ideea că temele sunt o corvoadă și nimic mai mult. Lăsați-l pe el să-și aleagă timpul în care își face temele.

Menționez că asta se aplică copiilor care și-au format deja un obicei în a-și face temele. Pentru copiii mai mici ( clasele I / II) este nevoie și de direcționare, dar fără condiționare!

În încheiere vreau să te invit să-ți dai voie să vezi care e experiența copilului tău interior, să o accepți, iar apoi să încerci să experimentezi diferit.

Dă-ți voie să te joci cu răspunsurile automate pe care le ai din propria copilărie. Fii curios! Întreabă-te în ce măsură acest gând este al meu sau este preluat? Ce aduce pentru tine acest mesaj pe care l-ai primit? Dar pentru copilul tău? Creează noi experiențe pentru tine.

Mă numesc Mădălina Alexandra Popescu sunt psihoterapeut cu drept de liberă practică, membru în Colegiul Psihologilor din România. Am absolvit Facultatea de Psihologie, un master în consilierea copilului și a familiei la Universitatea București, dar și o formare în psihoterapie integrativă în cadrul Institutului Român de Psihoterapie Integrativă din București. Dețin experientă în psihoterapia copilului, în psihoterapia adultului si în psihoterapia de familie. Cand vine vorba de copii râd împreună cu ei, învăț de la ei, mă bucur de reușitele lor, eu îi ajut să-și afle superputerile și să le foloseasca cu folos oriunde s-ar afla. În profesia mea mă motivează potențialul oamenilor mari și mici de a se dezvoltă personal în ciudă tuturor dificultăților prin care au trecut.

Lasă un răspuns