0 - 3 ani12+ ani3 - 6 ani6 - 12 aniDezvoltare socio-emoțională

Cum este cu noua generație de bunici?

resurse parinti

“Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere!” este o expresie populară românească, despre care psihologii spun că este plină de învăţăminte. Din punct de vedere psihologic, vârstnicii sunt persoane mature, cu experienţă de viaţă. Mai mult, ei pot deveni modele de viaţă, tocmai prin prisma experienţelor anterioare. E la fel de adevărat şi că vremurile în care bătrânii erau exemple pentru cei mai tineri au apus, acum societatea funcţionază după alte valori, iar ritmul de viaţă este mai stresant şi mai agitat. Unde se opreşte înţelepciunea şi cum se manifestă influenţa bunicilor în viaţa noastră şi a copiilor noştri am încercat să aflăm din experienţa câtorva familii din Târgovişte şi Bucureşti.

Când influenţa bunicilor devine nocivă

În multe dintre cazuri, bunicii sunt un real sprijin pentru părinţi. Programul de la serviciu nu le permite părinţilor să îşi ia copiii de la şcoala sau grădiniţă şi nici să stea cu ei. Astfel că, de cele mai multe ori aceste sarcini le revin bunicilor. Aceştia se achită cum pot şi cum ştiu ei mai bine de responsabilităţi. Preiau copiii de la grădiniţa/şcoală. Le asigură masa şi fac activităţi sau teme cu ei. 

Există şi reversul medaliei, iar obiecţiile părinţilor vin când e vorba de mâncare, în principal. Bunicii au tendinţa să exagereze la acest capitol. Totul vine dintr-un exces de zel neintenţionat, dar iată atât de dăunător copiilor din punct de vedere medical. La aceasta se adaugă indulgenţa cu privire la aproape orice cerere a celui mic, inclusiv la dulciuri. Iar dacă adăugăm şi tendinţa de a le da acces nelimitat la televizor şi gadgeturi în detrimentul plimbărilor sau jocurilor în aer liber, atunci balanţa înclină spre nemultumirea părinţilor.

Un studiu realizat la Universitatea din Glasgow trage un semnal de alarmă asupra influenţei negative a bunicilor asupra copiilor. Practic, dacă lăsăm copiii în grija bunicilor lor, din punct de vedere medical le putem face mult rău. În primul rând, susţine studiul, pentru că bunicile şi bunicii îi îmbuibă pe nepoţi cu dulciuri şi îi îndoapă cu mâncare, trăind mereu cu impresia că cei mici nu mănâncă destul. 

Cel mai des întâlnit exemplu este acela în care bunicii recompensează cu dulciuri un comportament pe care îl cer nepoţilor: să stea cuminţi spre exemplu sau să nu îşi murdărească hăinuţele. Acest lucru, spun cercetatorii scoţieni, le afectează dramatic copiilor starea de sănătate pe termen lung.

Totuşi, aceste comportamente se educă, deşi iniţial criticile nu sunt primite foarte bine. Iau exemplul Dianei, o mămică de 32 de ani care a relatat o întâmplare legată de subiectul “dulciurile – recompesa bunicii”.
“Fiica mea Daria, în vârstă de 4 ani, este mare amatoare de dulciuri. Dacă până la 2 ani am controlat personal consumul de zahăr, reîntoarcerea la serviciu m-a făcut să o las în grija mamei, real ajutor, însă care avea un obicei deloc pe placul meu: o îndoapă pe cea mică şi cu mâncare, dar mai ales cu dulciuri. Spunea ea ca un copil are nevoie şi de zahăr. Copilul meu însă specula slăbiciunea mamei mele şi primea duciuri de mai multe ori pe zi, iar acasă facea acelaşi lucru, eu neştiind câtă ciocolată a mâncat în ziua respectivă la mama. Am prins momentul când mama îi dădea o ciocolăţică să nu mai fie supărată. Ăsta nu-i motiv, serios! O discuţie aprinsă pe această temă a mai temperat avântul mamei şi acum comunicăm depre cât “dulce” a mâncat cea mica în ziua respectivă. Frica mea cea mai mare este să nu trecă prin ce am trecut eu: fluctuaţii de greutate şi influenţa kilogramelor în plus asupra psihicului meu.”

DE CITIT  Mesajele iraționale pe care le transmitem copiilor noștri fără să avem habar de impactul lor. Te invit să schimbi scenariul!

Și Luana, o mamă de 35 ani are problema limitelor în ceea ce privește bunicii. „Mama mea o mai ia pe fetița mare de 4 ani la ea câte o zi sau două. Nu reușește sau nu vrea să îi impună nicio limită. Dulciurile sunt la discreție, desenele, jucăriile și orice mai cere. I-am spus de la început ce e acceptabil și ce nu, dar nu a înțeles sau nu vrea să facă efortul de a pune limite. După câteva zile la ea, mi-e foarte greu să mă înțeleg cu copilul meu. Pur și simplu se vede că nu îi face bine atâta indulgență și durează până revine la normal. De aceea am și rărit aceste vizite deși mie îmi sunt benefice pentru a lua o pauză de la viața  de full time mom „.

E adevărat însă că acest pact între bunici şi părinţi nu se poate face în toate cazurile, mai ales că multe persoane aflate în postura de bunici merg pe pricipiul “ nu-mi veni cu lecţii, ca aşa te-am crescut şi pe tine şi uite ce bine îţi e!”

Şi bunicii au viaţa lor…

De asemenea, sunt destule cazuri în care bunicii lipsesc voit din viaţa nepoţilor lor, fie pentru că nu doresc să-şi mai asume o responsabilitate, fie pentru că nu sunt lăsaţi să participe la creşterea nepotului. Noua generație de bunici pare în multe cazuri că nu își dorește să creasă nepoții full time. 

În prima situaţie am găsit-o pe Andreea, mămica unui baieţel de 2 ani şi a unei fetiţe de 5 ani. “David este un copil energic, iar Mara mă ajută foarte mult pentru că e înţelegătoare şi protectivă cu fratele ei mai mic. Am fost cumva obligaţi să îl integram şi pe David în colectivitate pentru că varianta bunici la care am apelat în primă fază, pur şi simplu nu a mers. Soacra mea, uşor obligată de împrejurări, a acceptat să stea cu David şi Mara, odată ce am reînceput serviciul, însă după o lună a capitulat. Ne-a spus că cel mic e mult prea energic şi nu-i poate face faţă, în plus nu mai e la vârsta la care să alerge după 2 copii mici, iar tot programul şi tabieturile sale sunt date peste cap. S-a oferit să ne ajute să plătim o bonă sau să ne gândim la varianta creşă, pentru că şi ea apelat când eram noi mici şi ,in plus, erau şi alte vremuri, nu se stătea 2 ani acasă în creştere copil. Noi ne-am supărat puţin la început, dar până la urmă am înţeles. Punct. E încă un subiect sensibil, dar ne descurcăm…Asta este situaţia!”

DE CITIT  Adolescent azi. Interviu cu Camelia

În a doilea caz am discutat cu Lidia, mama a două fetițe, una de 1 an și una de 4 ani. Când s-a născut prima fetiță am sperat că voi avea ajutorul părinților mei, mai ales că locuiau la 5 minute de mers pe jos de casa noastră. Nu doream ajutor full time, dar măcar câteva ore pe zi ca să pot respira puțin fiind cu bebe nou născut alăptat la cerere. Mi-am dat seama curând că nu se va întampla. S-au limitat la vizite de maxim jumătate de oră pe săptămână. La început am acceptat cu greu situația având în vedere că în cazul meu bunicii veneau zi de zi și se implicau în tot ce ținea de creșterea noastră, a nepoților. Acum îmi cresc fetele așa cum pot, la curte în afara Bucureștiului, iar vizitele lor au rămas la fel de rare.”

Anastasia, mama din București a doua fetițe de un an jumate și 4 ani jumate spune despre ajutorul primit de la cele două bunici. „Bunicile sunt ca o boare de vânt intr-o zi toridă  de vară pentru noi 🙂 Când se întâlnesc cu fetele sunt foarte implicate, cel puțin la început. Fetele întreabă des de ele, iar când se întâlnesc se conectează repede. Din păcate, bunicile stau în alt oraș și ne vedem rar. Când am intrat în concediu de maternitate cu a doua fetița, mama venea săptămânal să mă ajute, apoi la două săptămâni. Insă toată vara a fost ocupată.”

Bunicii au nevoie să se simtă utili 

Pe de altă parte, e indicat să privim subiectiv rolul bunicilor în viaţa copilului. De cele mai mute ori, ei sunt primiţi cu entuziasm de către cei mici: sunt cei mai buni povestitori, cei mai permisivi când vine vorba de micile mofturi de oameni mici şi dau dovadă de răbdare pentru cele mai multe jocuri.

Aici îl pot da ca exemplu pe bunicul Laurei, o fetiţa de 5 ani foarte ataşată de bunicii ei, în condiţiile în care mama trebuie să se împartă între ea şi frăţiorul de 1 an. Domnul Neacşu e scump la vorbă, dar e mereu cu zâmbetul pe buze şi foarte pedant. Când vine să o ia pe Laura de la gradiniţă are un calm aparte şi o prezenţă liniştitoare. Fetiţa e mereu bucuroasă când vine să o ia bunicul şi îi povesteşte ce a făcut în ziua respectivă. De asemenea, fac împreună planuri pentru după-amiază: să finalizeze jocul cu bărci meşterite cu o zi în urmă, să o înveţe să scrie numele întreg cu litere mari, să meargă în parc şi neapărat să-i povestească despre familia de urşi aşa cum au văzut în cartea cu animale cumpărată de la librărie. E o încântare să îi priveşti şi parcă vezi în domnul Neacşu pe propriul bunic, cel plin de poveţe. Mulţi dintre bunici au un farmec aparte, aşa de poveste.

De altfel, un studiu desfăşurat în Boston a analizat efectele pe care bunicii şi nepoţii le au unii asupra celorlalţi, dacă există o relaţie bine consolidată. Studiul a implicat 374 de bunici si 356 de nepoţi adulţi, iar datele au fost culese pe parcursul a 19 ani. Autorii studiului au descoperit astfel ca relaţiile mai puternice dintre bunici şi nepoţi reduc simptomele de depresie în ambele tabere. Totodata, oamenii de stiinta au mai descoperit şi faptul că, doar în ceea ce-i priveşte pe bunici, simptomele de depresie se accentuau atunci când primeau ajutor, însa nu aveau pe cine să ajute şi ei, la rândul lor.

DE CITIT  Prima ședință cu părinții

Iată ce spune și o bunică, Maria are 66 de ani și stă zi de zi cu nepoțica Ana de 2 ani. „E ca și cum am copil pentru a doua oară. Nu se punea problema să nu ajut la creșterea nepoțicii. Este și foarte greu, dar e o plăcere mare să o văd pe Ana crescând sub ochii mei. Îmi dă un sens să văd că pot ajuta. Totuși când am nevoie să merg la medic sau altă programare, le cer copiilor să își ia liber de la serviciu ca să pot avea totuși timp și pentru treburile astea.”

Concluzii

Noua generație de bunici ajută, dar vor să impună termenii lor. Vor să facă parte din viața nepoților, dar vor să aibă și timpul lor liber. S-au dus zilele generațiilor care își creșteau nepoții ca pe proprii copii. Și noua generație de părinți și cea de părinți au gândiri total diferite.

Întotdeauna părinţii vor comenta la adresa bunicilor, iar factorul timp şi mentalităţile diferite de generaţii diferite se vor resimţi în relaţia bunic-părinte-nepot, dar analizând bine fiecare situaţie în parte şi găsind împreună soluţii pentru dezvoltarea armonioasă a celui mic cu aportul ambelor părţi, s-ar putea ca divergenţele de opinie să se stingă înainte de a deveni problematice.
Tema de reflecţie: să lăsăm bunicii să fie bunici, iar pe copii să se bucure de prezenţa lor, iar unde sunt probleme de comunicare intervenim promt, dar cu respect. Totul pentru că ei ca părinţii de actuali părinti au nevoie de validări şi recunoaşteri.  

Lasă un răspuns