Cum este viața cu trei copii mici?

Apropierea copiilor îți vindecă sufletul. (F. M. Dostoievski)

Poate vă doriți mai mulți copii și nu știți cum ar fi, poate doar sunteți curioși cum e viața cu mai mulți copii (mici) sau poate sunteți o mămică așa ca mine și vă prinde bine să citiți și experiența altcuiva.

Nu pot explica pe scurt cum este să ai trei copii sub 3 ani, întrucât sunt împletite aspecte ce țin de organizare, de educație, dar și de trăiri, emoții, dificultăți…

viata cu trei copii
La primul copil

Cu primul bebeluș, fetița, mi s-a părut extrem de greu, deși am fost încă de la început o mamă destul de relaxată. N-am avut niciun ajutor, eram singură cu ea toată ziua și urla enorm (avea reflux mut, depistat destul de târziu).

După 1 an al ei eram deja însărcinată cu al doilea și a fost de asemenea solicitant, mai ales că dormea întrerupt la prânz, adormea greu, noaptea se trezea (aici m-a ajutat soțul, după înțărcare). Cu un singur copil mă simțeam parcă presată de multe idealuri proprii, de dorința de a fi bine, însă cu multe greutăți zi de zi.

viata cu trei
Adaptarea cu doi

După a doua naștere am găsit deja o doamnă care să mă ajute în prima parte a zilei și a prins de minune, pentru că cel mic sugea fooooarte des, aproape continuu, primele 2 luni. 

Cel mai crunt a fost într-o perioadă în care soțul lucra noaptea și deci seara eram singură cu amândoi. Băiețelul adormea greu, iar cea ”mare” (de doar 1 an și 7 luni) se juca sau aștepta cumințică pe lângă mine să mergem la culcare… 

Da, e frustrant uneori să rabzi în calm, pentru a te putea ocupa și de celălalt. Din fericire, micuța mea era iubitoare cu frățiorul și chiar înțelegea să respecte liniștea, așa că nu am dus-o prea greu din acest punct de vedere. 

Și eu m-am străduit să îi acord mai multă atenție, să petrec mult timp cu ea și să îi exprim iubirea cât de mult era posibil, lăsând bebelușul dacă era calm în pătuț sau cu doamna noastră. 

Poate și acest lucru a ajutat, alături de firea ei mămoasă și iubitoare. Nu a fost geloasă deloc, chiar voia să aibă grijă de el, îl legăna și îngâna ”Nani, nani”, iar față de noi se purta în continuare normal. Totuși, adaptarea cu doi copii a fost una greoaie și nu prea înfloritoare pentru psihicul meu. Eram stresată și irascibilă…

A treia sarcină a venit pe neașteptate, cu multe, multe temeri… Testul pozitiv mi-a adus o noapte nedormită, îmi închipuiam greul sarcinii, emoția și necunoscutul nașterii (prima fusese naturală, însă a doua cezariană pentru că cel mic era în poziție pelviană, iar acum…cu siguranță că îmi doream tot natural…), dar mai ales nopți cu alăptări dese și zile grele, cu încă doi mici pe lângă mine. 

Aveam o mulțime de gânduri! Însă Dumnezeu e mare… și mi-a dat cea mai ușoară sarcină, nu doar din punct de vedere fizic, dar chiar…tămăduitoare, moral, sufletește. Am fost atât de fericită și împăcată, m-am transformat! 

Cineva mi-a spus chiar că radiez. Da, au fost și momente mai grele, dar El nu m-a lăsat. În plus, fetița de 2 ani și jumătate a devenit foarte dificilă, opunându-se tuturor acțiunilor normale: mâncat, dormit, îmbrăcat. Vorbind cu mai multe mămici, am înțeles că e firesc spre vârsta de 3 ani să se întâmple așa. La noi poate se adăuga și greul ei de a întâmpina încă un frățior.. (nu știu dacă ei simt și sunt în vreun fel afectați inconștient, este posibil).

Per total, însă, am dus sarcina cu 2 copii și ajutor mult mai ușor decât atunci când aveam doar unul și eram singură… Iar mijlociul nu a avut nicio schimbare de comportament, la 1an și 4 luni nu prea știe încă pe ce lume e… Descoperă viața și crește, explorând totul în jurul lui (inclusiv un nou bebe, mai mic decât el).

viata cu trei copii

Iar apoi, Dumnezeu mi-a dăruit cea mai frumoasă naștere, așa cum doar visam. Nu numai că am reușit să nasc natural la 1 an și 3 luni de la cezariană, dar a fost și o experiență incredibilă, trăită intens, ca un miracol. Povestea este detaliată pe grupul meu de suflet, NVDC România.

Venită acasă cu al doilea băiețel, parcă viața s-a transformat în rai, pentru o (scurtă) perioadă. Chiar simțeam că atmosfera din casă s-a schimbat, era atâta armonie cu cei trei lângă noi, soțul era și el mai împlinit, ne minunam împreună.

Ușor-ușor, însă, am coborât pe Pământ, cu bune și cu mai puțin bune, însă tot cu un plus de bine, adus de cel de-al treilea copil, în sufletele noastre.

În prima lună am avut ajutor de dimineață până când termina soțul serviciul, adică aproape toată ziua. Seara ieșeam noi cinci la plimbări pe câmpurile din jur (amintiri din carantină…).

Nu a fost atât de solicitantă adaptarea, deci… mă puteam ocupa de bebeluș, dar și de cei mari, atunci când el dormea îndelung, ca orice nou-născut. Abia după câteva săptămâni lucrurile au devenit puțin mai dificile, adormitul mezinului fiind solicitant (chiar încerc o tehnică mai complexă, pentru a-l învăța să adoarmă singur, fără să-l las să urle; la al treilea am vrut neapărat să schimb ceva, să nu mai ajungă atât de dependent de mine la somn, precum ceilalți doi!). În prezent doamna care mă ajută stă până la ora lor de somn, iar după-amiaza mă descurc singură.

DE CITIT  Povestea nașterii - Cum a venit Ana pe lume la Medlife Eva

Organizarea de zi cu zi

Așadar, dimineața pot găti sau merge cu bebelușul să cumpăr câte ceva, întind rufe sau mai ordonez vreo cameră. Uneori dacă el doarme bine mă joc și cu ceilalți sau mă recreez făcând ceva ce îmi place. Alteori el e foarte agitat și abia reușesc să gătesc. Uneori, ca să simplific, mai comand mâncare caldă.

La somnul de prânz deseori dorm toți 3 simultan și sunt zile bune, ca acestea, în care apuc să scriu un articol și să fac ceva bun la desert sau să dorm puțin. Când unul din ei nu doarme destul, nu-s cea mai fericită persoană, dar am învățat măcar să iau totul cu mai mult calm (când aveam doar unul era tragedie dacă se trezea devreme la somnul de prânz, acum sunt bucuroasă că doar unul s-a trezit și petrec timp frumos cu el, cât ceilalți încă dorm).

Orice mamă are nevoie de măcar o oră de liniște, în care să nu o solicite nimeni, să își poată ”auzi” gândurile. Astfel de zile sunt chiar binecuvântate, iar dacă nu apuc această oră relaxantă, într-adevăr sunt mai irascibilă și mult mai obosită… (cred că e firesc, fiind o solicitare permanentă, 15-17 ore/zi, în care practic nu exiști, ci de ocupi de ei și de toate celelalte).

După-amiaza trebuie să schimb pamperși mai mulți (nu doar de bebe mic), să le ofer gustarea (trebuie să am permanent gustări sănătoase pentru ei, însă asta îmi place mult, să le pregătesc un dulce sănătos), să mă ocup de cină.

Când cel mic doarme, mi se pare lux și extrem de simplu cu ceilalți doi, mă întreb ce era așa de greu înainte (hahaha). Când cel mic plânge și e solicitant, mă bucur că frații se joacă împreună, se aleargă prin salon, își găsesc singuri jucării, își iau cărți etc.

Câteodată cea mare îl mai supără pe frățior, dar el e blând și răbdător, nu au conflicte mari sau dese. Cel mai greu e dacă vreau să ies cu toți trei afară. Mijlociul și-a dat drumul la mers târziu, dar deja aleargă și nu se întoarce când îl strigi…(băieții?!), mai cade și mă ține cu teamă. Prefer deci să stăm în casă sau pe lângă casă, în grădiniță, până când vine și soțul.

Timpul ”liber” (în familie)

Când erau doar doi, weekendurile mi se păreau dificile și obositoare cu ei, bine că mai duceam câte unul la bunici și ne descurcam altfel. Mă temeam, deci, cumva, pentru timpul ”liber” în familie, cu toți trei. Însă acum serile sau zilele împreună, în cinci, nu sunt nicidecum așa cum mă așteptam, ci chiar trec mai frumos.

Când îl ținem pe cel mic și ne uităm la ceilalți doi cum se joacă, e atâta împlinire și pace, încât chiar mi se pare mult mai ușor! Am simțit și în familia noastră că aveau dreptate mamele cu mai mulți copii, care ziceau ca de la al treilea lucrurile devin mai facile. În plus, nu credeam că eu pot fi chiar mai relaxată decât eram la primul! Pur și simplu, firesc, iau totul așa cum vine, fără presiuni, fără stres, fără frustrări.

DE CITIT  Sunt mamă și nu am instinct matern. Cine mai este cu mine?

Trei sunt de ajuns? Nu cred…

Pentru noi a treia minune a adus multe binecuvântări și chiar un dar imens, unic: acela al bucuriei de a mai dori și alți copii. Dacă înainte aveam teamă, acum am și mai mult curaj, pace, emoție în fața unui nou miracol…

Cred cu tărie că dacă ne punem nădejdea în Dumnezeu, chiar nu ne va lăsa. Sunt persoane care consideră că dacă ”l-am făcut” și pe al treilea (un copil nu se „face”, e plămădit prin voia Domnului), avem o situație financiară formidabilă. Nu, nu e așa.

Credința ajută să nu te lași doborât de griji sau de temeri, să nu plănuiești totul matematic, pentru că la El ”toate sunt cu putință”. ”Fiecare copil vine cu darul lui”, se zice. Așa a fost și la noi. Și chiar dacă sunt luni în care ieșim cam pe minus, mai apare și câte un ajutor din exterior.

Oricum, nicidecum nu cred că numărul copiilor este gândit proporțional cu situația financiară. Din păcate, observăm că de obicei este exact invers! Să nu uităm că cei mici nu sunt mai fericiți dacă au mai multe jucării, haine de firmă sau produse scumpe. Fericirea lor vine din iubirea și implicarea noastră, care nu costă și care e infinită, crescândă, cu fiecare pui de om dăruit de Sus.

Cum e să fii părinte de mai mulți copii? Durerea imperfecțiunii

E incredibil să aduci o nouă viață, parte din tine…să-i vezi pe copiii tăi cum seamănă între ei, dar și cum cresc diferit, să le descoperi defecte moștenite de la tine, să te regăsești în ei și să realizezi unde vor avea de lucru, ”din cauza” ta; să te bucuri totuși că au primit și daruri bune, că-s plini de iubire și că minunează în fiecare zi pe ceilalți, cu bune sau mai puțin bune, cu gesturi sau replici mărețe, ori cu năzbâtiile vârstei… 

”Dor de tine, Serafim! Dor de tine, mami…dor de tine, tati!„ – ne-a zis Anastasia acum ceva timp, venind de la bunici, după o zi de despărțire. Iar acum are doi frați de iubit: ”Place de tine, Gabriel!”. Bineînțeles că nu e ușor… Uneori nu sunt deloc așa cum aș vrea să fiu, am momente în care (cel mai probabil de la oboseală, stres și zi grea) îmi pierd răbdarea sau greșesc față de ei (în special față de cea mare, că relația cu ea implică mai multe și ea e deja la vârsta la care își impune independența) – sufăr enorm, am remușcări, doare… 

Îmi cer iertare și ne împăcăm destul de repede, dar tot rămân cu gândul că imperfecțiunea e grea uneori, când îl afectează pe celălalt. Ce bine ar fi dacă aș fi o mamă perfectă! Mă alin însă cu nădejdea că așa învățăm să ne iubim și cu defecte sau limite, mai presus de micile suferințe provocate.

viata cu trei copii

Mamă eroină sau doar…binecuvântată?

Am trei copii mici și am fost numită ”mamă eroină”. Nu, nu sunt… Nici dacă aș avea mai mulți, nu cred… Nici dacă peste ani voi vedea roade bune în ei și voi avea împlinirea creșterii lor frumoase. Chiar dacă sunt momente în care chiar trec ”eroic” prin provocări, iar alteori cad și mă ridic…tot nu sunt o eroină, pentru că eu sunt cea mai câștigată din toată această ”ecuație”: ei mi-au adus binecuvântare și fericire, ei sunt darul și bucuria mea!

viata cu trei copii
viata cu trei copii

Pentru mamele care caută diverse răspunsuri, încerc să formulez câteva:

Cum am procedat cu alăptarea?

Eu am vrut să înțarc înainte de a naște cu câteva luni, de fiecare dată, deci, întărcând copilul în jurul vârstei de 1 an. Ei deja mâncau foarte bine, iar suptul era mai mult pentru adormit. Nu m-am simțit potrivită pentru tandem, în general prefer să îmi ușurez viața în cât mai multe aspecte, nu îmi plac complicațiile. (Iar un an de alăptat îmi pare deja foarte bine – iar cui poate mai mult de atât, bravo!)

Cum am procedat cu somnul lor?

În general am avut ajutor pentru copilul mai mic, eu ocupându-mă de Anastasia, care adoarme destul de greu. După înțărcare a rămas cu dorința de a bea ceai din biberon, iar uneori chiar e nevoie să o legăn (nu sunt prea mândră de asta, dar ar dura prea mult să aștept să o ia somnul sau chiar nu ar adormi deloc, iar eu știu că încă are nevoie de odihna de la prânz. Și eu!). 

DE CITIT  Roundup pentru august 2019 - Minighid produse, evenimente și locații pentru părinți și copii

Acum că sunt trei, încerc să culc bebelușul înainte de a o culca pe ea, iar dacă se mai trezește, îl iau repede la sân în timp ce o ajut pe ea să adoarmă. De multe ori apelez la sunete albe (aspirator pe youtube sau foehnul real), pentru a-i adormi pe amândoi. Dacă vreodată sunt singură cu toți trei, îl culc pe mijlociu cât cea mică se mai joacă, ori cu bebe la sân, ori el fiind în pătuț. Apoi o culc și pe ea.

Sunt mame care se descurcă luându-i pe toți în pat cu ea și spunându-le povești, cântând și legănând… Eu am observat însă că dacă cei mari sunt împreună, somnul nu prea îi vizitează, sunt atenți unul la altul și au alte activități mai tentante.

Seara cel mai mic adoarme profund primul, pe la 21-22, după ce ziua e în mare parte agitat. Soțul îl culcă pe mijlociu, iar Anastasia se uită la ce îi proiectăm noi (de obicei cântecele de pe youtube). Când mă eliberez de bebe, o iau pe ea la ritualul de seară (care e f. scurt) și la nani.

Noaptea alăptez, uneori schimb scutec, însă ea nu se trezește. Doarme cu mine de când am născut ultima oară, pentru a mă simți mai aproape din toate punctele de vedere. Am observat că are această nevoie și chiar își dorea mult să dormim împreună (înainte avea camera ei, dar tot se trezea noaptea căutându-ne…). În sfârșit, așa cum ziceam, la al treilea procedez altfel și voi reveni cu un alt articol dacă reușesc să îl învăț să adoarmă singur – e faaain!

Cum ne descurcăm cu curățenia?

În primul rând, mă ajută faptul că nu am o obsesie în acest sens (cred că ar fi extrem de stresant să am mulți copii și să țin enorm la curățenie, haha). Mă ajută însă ordinea, să țin lucrurile sub control, să nu văd dezastru – țin la acest aspect și mă străduiesc să îi învăț și pe copii să respecte. Pentru curățenie ori apelez la cineva o dată la 2-3 săptămâni (curățenie generală, în rest doar întreținând ușor), ori fac eu pe bucăți, adică într-o zi rezolv o baie, în alta spăl pe jos peste tot etc.

Un alt aspect solicitant ține de întinsul hainelor spălate și apoi strânsul lor pe categorii…. Spăl împreună hainele celor mari, pe care apoi trebuie să le împachetez teancuri și să le duc în dulapul fiecăruia. Pare simplu, ar fi și relaxant dacă ar fi timp pentru ele, dar…mereu e o acțiune rezolvată în grabă, pe ultima sută de metri (când o nouă serie e deja spălată și așteaptă uscătorul). Cred că un uscător automat ar putea simplifica lucrurile, dar încă nu e în plan. Și, oricum, tot ar trebui să le organizezi, și de acolo!

Cum procedez legat de gătit?

Pregătesc micul dejun foarte rapid, dimineața, apoi prânzul, cât doamna are grijă de cei mari. Dacă bebelușul e agitat, poate să îmi ia și 3-4 h să termin o ciorbă (mamele știu…). Uneori comand mâncare gătită, dar de obicei ori apelez la slowcooker pentru carne fragedă și doar alătur garnitură, ori folosesc cuptorul și fac ceva mai complex (de regulă însă mă limitez la mâncăruri simple).

Cel mai des pregătesc gustări: biscuiți, brioșe, prăjituri, înghețată de casă, toate fără zahăr. Nu folosim mai deloc zahăr în familie, nici nu le dăm dulciuri din comerț copiilor (doar când mai primesc de undeva sau ca o excepție). Seara improvizez mereu cina: paste, orez sau cartofi cu ceva.

Dacă sunt aspecte pe care nu le-am abordat, aștept un comentariu. M-ar bucura să împărtășim împreună frânturi din viața cu cei mici.

Mă numesc Irina Pache și sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Mi-am dorit să pot schimba ceva în bine, în învățământul românesc, așa că la 22 de ani am devenit învățătoare, promovând examenul de titularizare cu nota 10, în București. Am crescut timp de 4 ani o generație minunată de elevi, în sistemul de stat, apoi alți 2 ani o clasă din învățământul particular. Din anul 2017 sunt mămică și aceasta este cea mai mare binecuvântare din viața mea! În timp ce mă ocup de creșterea fetiței mele, mă implic în diverse proiecte educaționale, de acasă. Educația copiilor rămâne pasiunea mea principală, domeniul în care simt că mă regăsesc și pot fi de folos. Pun foarte mare accent pe cucerirea elevilor pentru învățare și pe dezvoltarea lor complexă, ca suflete unice și minunate. Consider că scopul nostru, ca părinți și profesori, este de a crește copii fericiți și bogați în interior, nu doar copii cu rezultate bune! Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită. (Antoine de Saint-Exupery)

Lasă un răspuns