topul cartilor copii
Family Time, Materiale educative, Resurse părinți

Topul cărților pentru copii pe care și părinții iubesc să le citească (de la 0 la +10 ani)

Valoarea unei cărți rezidă în simbioza dintre mesajul scris și cel vizual. Însă, în timp ce narațiunea inoculează valori în mod (mai mult sau mai puțin) explicit, ilustrația contribuie subtil la dezvoltarea armonioasă a copilului, mijlocind totodată căi de acces din lumea reală spre cea imaginară.

În economia unei cărți, ilustrația este, deci, esențială. Completând și întregind narațiunea, ilustrațiile conturează obiecte culturale atemporale, adevărate galerii de artă care stimulează imaginația și care înlesnesc înțelegerea armoniei estetice. 

Astfel, cărțile își transgresează scopul principal și atrag copilul în lumea textuală, transformându-l în participant activ la desfășurarea acțiunii. Calitatea imaginii și detaliile acesteia motivează copilul să observe, să caute, să urmărească personaje de-a lungul firului narativ, să imagineze continuări sau scenarii alternative.

De aceea, o carte lipsită de ilustrații pline de sens devine un obiect fără viață. Privată de ilustrația valoroasă care induce ritmicitate lecturii, cartea nu mai stimulează gândirea sau dialoguri cu sinele/adultul, conducând la instaurarea treptată a unui analfabetism estetic, semantic, lingvistic și funcțional. 

Pe de altă parte, trecând prin fața ochiului critic al copilului felurite ilustrații, contribuim la alfabetizarea vizuală și valorică a acestuia: confruntarea cu o varietate de stiluri și mijloace artistice utilizate devine o lecție de cultură generală și oferă criterii pentru evaluarea calității în viitor, îndemnând în același timp la aprecierea frumosului divers, dar autentic.

Din acest punct de vedere, putem recunoaște patru modalități de abordare ale artistului:

  • abordarea formalistă – artistul respectă principiile artei privind culoarea, forma, linia sau textura
  • abordarea mimetică/realistă – artistul creează, copiind realitatea
  • abordarea instrumentalistă – artistul propune o schimbare socială prin opera sa
  • abordarea emoțională – artistul leagă ilustrația de o stare sau de o idee, mai mult decât de compoziție sau de context.

Și tehnicile de realizare ale ilustrațiilor sunt nenumărate, putând distinge între cele clasice – xilogravura, gravura în metal, ilustrația în creion, ilustrația în cărbune, ilustrația în guașă, ilustrația în culori acrilice, ilustrația în acuarelă, ilustrația în peniță/liner/cerneală, litografia, colajul – și cele moderne, realizate pe calculator.

Pornind de la premisa că fundamentul educației este cartea, când începem a o prezenta copiilor noștri, pentru a cultiva norme și valori în viața acestora? Când creăm primele legături înrâuritoare cu lumi de poveste și imagini fabuloase? Nu, nu în frageda pruncie, ci începând cu primele luni de viață.

Cărțile ilustrate fără text (silent books) sau cu text scurt sunt primele instrumente culturale la îndemână atunci când vine vorba despre inițierea copilului în tainele imaginației, în învățarea interpretării, în crearea propriilor povești. 

Mizând pe cărți coagulate în jurul narațiunii vizuale, generăm asocieri cu experiențe personale și dăm sens lucrurilor, pornind de la propria persoană. Mai mult decât atât, ilustrația ajută concentrarea, în formare la vârstele fragede, îmbogățește vocabularul și întregește cunoștințele despre lume.

Porniți pe drumul cunoașterii, alături de copilul vostru, încă din primele luni de viață ale acestuia, bazându-vă pe cărți cu imagini alb-negru. Deoarece în intervalul 0-12 luni vederea bebelușului nu este complet dezvoltată, se recomandă stimularea vizuală cu imagini contrastante, iar alb-negru reprezintă combinația cea mai puternică pentru un bebeluș.

Odată cu înaintarea în vârstă, introduceți în aria de interes și alte cărți cartonate, poezii și versuri, cărți fără text, cărți cu întrebări și răspunsuri, cărți senzoriale, tactile și interactive.

În ceea ce privește trecerea de la cărțile preponderent ilustrate la povești mai ample, respectiv la capitole, se recomandă tranziția lină, pentru a ne asigura că micii ascultători sunt pregătiți să primească un flux informațional mai abundent.

Astfel, alegem cărți cu texte potrivite nivelului de dezvoltare al copilului nostru, care încântă vizual și care stârnesc interesul. Implicăm copiii în alegerea titlurilor și inițiem discuții preliminari despre tematică, încurajându-le intuiția. 

De asemenea, putem oferi alternativa poveștilor și a cărților audio, în aceeași măsură în care le facem cunoscute și romanele grafice sau benzile desenate. Nu îi privăm pe copii nici de reîntoarcerea la mai simplele cărțile ilustrate, continuând totodată cititul „de cursă lungă”. În fond, lectura trebuie să fie prilej de bucurie; pasiune, nu presiune.

Recomandările noastre de lectură vizează cărți valoaroase – atât din punct de vedere narativ, cât și ilustrativ – și sunt structurate în funcție de vârstă.

Vârsta: 0+

Editura Sierra Madre, colecția Prin Ochi de Bebe

carte bebe

Vârsta 1-5 ani

  • Editura Cartea Copiilor, seria de autor Eric Carle
  • Editura Casa, colecția Hoinari prin anotimpuri, colecția Junior – De ce? De ce? De ce?
  • Editura Aquila, colecția Poezii alese
  • Editura Nemira, seria de ilustrator Eve Tharlet
  • Editura Nomina, seria de autor Quentin Gréban
  • Editura Katartis, colecția de cărți muzicale Paco, colecția Franklin
  • Editura Frontiera, seria de autor Mario Ramos, Ce se întâmplă în grădina mea – Gerda Muller
  • Editura Signatura, Visez că pot zbura – Eveline Hasler, Aventurile unui fir de nisip –Anamaria Lembrău, De ce este omătul alb – Heinz Janisch
  • Editura Aramis, colecția Cărți cu sunete
  • Editura Litera, colecția Povești muzicale
carti copii

Vârsta 5-7 ani

  • Editura Univers, Puterea magică a iubirii. 13 basme din jurul lumii despre dragoste, fericire, recunoștință, Cele șapte paturi ale hârciogului – Susanna Isern, Umbrela roșie – Bai Bing, seria de autor Cristina Andone
  • Editura Nemira, colecția Povești din Pădurea Muzicală – Cristina Andone
  • Editura Corint, seria de autor Torben Kuhlmann, seria de autor Martin Sodomka
  • Editura Litera, colecția Prima mea carte despre, colecția Prima mea carte de întrebări, colecția Micii eroi
  • Editura Signatura, Ce faci când nu faci nimic – Beatrice Alegmana, Negustorul de fericire – Davide Cali
  • Editura Humanitas Junior, seria de autor Frații Fan
  • Editura PandoraM, seria de autor Sven Nordqvist
  • Editura Arthur, seria de autor Gellu Naum
  • Editura Cartea Copiilor, colecția Autobuzul magic, seria de autor Astrid Lindgren
carti copii 5 ani 7 ani

Vârsta 7-10 ani

  • Editura DPH, Pas cu pas spre înălțimi/Pas cu pas spre adâncimi – Charlotte Guillain, Yuval Zommer
  • Editura Humanitas Junior, seria de autor Nikolai Nosov
  • Editura Litera, Arta. Enciclopedie pentru copii, Enciclopedia Enciclopediilor, Enciclopedia Copiilor
  • Editura Niculescu, Atlasul ciudățenilor, 10 mari drumuri din istorie. 10 hărți pentru a înțelege tot de la Drumul Mătăsii la Route 66
  • Editura Signatura, Colivia de aur – Anna Castagnoli, Darul magilor – O. Henry
  • Editura Corint, Kildine. Povestea unei principese răutăcioase – Maria, Regina României, Misterioasa societate Benedict – Trenton Lee Stewart
  • Editura Anacronic – Noi și puii animalelor, Olga Perovskaia
  • Editura Paralela 45, colecția Portatul magic, Mary Pope Osborne
  • Editura Frontiera, Cartea cuvintelor dispărute/Cartea meseriilor dispărute – Mircea Stanciu, Spre Polul Sud – Emil Racoviță, Spune-mi o poveste cu pisici – Eniko Szabo

Vârsta 10+

  • Editura Cartea Copiilor, colecția Corto Maltese, Hugo Pratt
  • Editura Humanitas Junior, Visătorul de vise Maria, Regina României
  • Editura Nepsis, colecția Pollyanna – Eleanor Porter, colecția Anne de la Green Gables –Lucy Maud Montgomery
  • Editura Anacronic, seria de autor Laura Ingalls Wilder
  • Editura Litera, colecția Sclipiri de geniu – Luca Novelli
colaj carti 10 ani

Alte recomandări de cărți pentru copii găsiți în articolele colegei mele, Irina Pache: 

Lumea cărților pentru copiii mici – recomandări de la 6 luni la 4 ani 

Cu drag de lectură – recomandări de cărți pentru 6-10 ani 


Resurse bibliografice:

În întocmirea acestui articol ne-am folosit de baza teoretică sintetizată de Bianca Mereuță și expusă de aceasta în grupul facebook Ce le citim copiilor. Imaginile care însoțesc acest articol au fost adăugate în colaje pentru a exemplifica titlurile oferite, fiind căutate pe Google sau pe paginile editurilor sub egida cărora au apărut.

Adela-Danina Petruse

Sunt absolventă de Litere, iar odată cu statutul de mamă am început să scriu și să citesc lumea prin ochii copiilor mei. Scriu recenzii de carte pentru copii, dar am luat și interviuri și am scris despre oameni cu vieți de poveste.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns