Cum am găsit bonă pentru copiii mei

Sunt mai multe situații în care părinții decid că au nevoie de o bonă pentru copilul/copiii lor. Când copilul împlinește 2 ani, concediul de creștere ia sfârșit, iar cel mic nu are încă vârsta pentru a merge la grădiniță.

Desigur, există creșele, însă acestea au deseori locuri foarte puține, iar cei mici vin acasă cu diferite boli, intrând foarte devreme într-un colectiv. Astfel, poate fi destul de stresant pentru părinte să lucreze și să ceară frecvent zile libere, pentru a-și îngriji puiul.

O altă situație complicată apare atunci când ai doi copii mici. În această situație, te gândești și la faptul că cel mare poate aduce bebelușului diverse probleme medicale, îngreunând situația de acasă.

Uneori mama preferă să rămână cu cei mici mai mulți ani acasă, tocmai pentru a se ocupa de ei măcar până la vârsta grădiniței, sau chiar mai târziu.

Totuși, mama nu este un supra-om, iar dacă are în răspundere gospodăria (curățenie, gătit, călcat) și mai mulți copii mici, atunci cu siguranță că are nevoie de un ajutor.

Cum se descurcau generațiile anterioare, fără bonă?

E simplu, în trecut, generațiile erau mult mai unite, iar nepoții beneficiau enorm de implicarea bunicilor, care deseori locuiau în aceeași gospodărie.

În alte cazuri, copiii erau duși la bunici cel puțin pe perioada vacanțelor. Dacă existau situații excepționale, fără ajutorul acestora, viața nu era ușoară deloc.

Cunoaștem situațiile în care copiii erau luați într-un coș la muncile câmpului și puși alături, în timp ce familia trudea pentru hrana zilnică.

Astăzi, nu avem aceleași munci și provocări, contextul este altul, însă vorbim tot de o mare solicitare în creșterea și educarea copiilor.

Ce să alegi, între creșă/grădiniță, bunici și bonă?

Orice ați alege, nimic nu va înlocui prezența și educația dată de mamă. Așa cum spune Johann Friedrich Herbart, ”O mamă bună prețuiește cât o sută de profesori”, iar puterea mamei este inestimabilă: ”Dați-mi o generație de mame bune, creștine, și voi schimba fața lumii!” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Totuși, atunci când mama este nevoită să lucreze, iar copilul este mic, există mai multe variante la dispoziție.

Dintre toate, consider că cea mai valoroasă și avantajoasă este prezența bunicilor, din motive ușor de intuit. Dacă ei nu pot fi aproape, atunci între creșă și bonă, aș alege bona. De ce? Pentru că cel mic ar fi încă într-un mediu protejat, educat conform principiilor familiei, fără riscul crescut de a contacta boli și fără lăsarea lui în mâinile mai multor adulți, despre care nu știm cât se pot implica și cum.

Într-un spațiu public, îngrijitoarea are în răspundere mai mulți copii mici, ceea ce nu îi permite să ofere atâta dragoste și atenție pe cât are nevoie copilul. Dacă este vorba de o creșă (grădiniță) privată, numărul copiilor este mai scăzut, iar implicarea îngrijitoarei poate fi una pozitivă. Însă, tot rămâne expunerea la boli, prin intrarea în colectiv.

Când situația financiară nu permite plătirea unei bone, evident că decizia va fi luată ținând cont de toate aspectele acestei probleme. Dacă însă putem face un efort financiar, recomand căutarea unei bone pentru copilul mic.

De asemenenea, când mama încă stă acasă, având și un bebeluș pe lângă alt/alți copii mai mari, ajutorul oferit de o doamnă de încredere mi se pare ideal. În acest fel, copilul mai mare este încă aproape de mamă, dar nu dependent de ea. Hrănirea sănătoasă și educația lui se desfășoară sub supravegherea și îndrumarea mamei, iar riscul bolilor este puternic diminuat, păstrând siguranța pentru toți copiii.

Dacă cel/cei mari sunt la vârsta grădiniței, iar imunitatea e deja mai crescută, putem lua în calcul grădinița, mai ales dacă vorbim de un copil sociabil, care e dornic de relaționare cu cei de vârsta lui.

Fetița mea cea mare a împlinit 2 ani, e foarte sociabilă și prietenoasă, foarte independentă (mănâncă singură cu lingurița și furculița, de la 1 an și 2 luni, acum începe să folosească mai des olița/reductorul de toaletă), însă în continuare aleg să o țin acasă, eu având încă 2 ani de concediu pentru mezinul familiei.

Prefer să o țin măcar până la 3 ani și jumătate, când mă gândesc să o înscriu la grupa mijlocie de la grădiniță. Până atunci, o am aproape, cu un ajutor de nădejde, pentru a face față nevoilor celor doi copii mici.

Astfel, nu am avut probleme de sănătate (foarte rar, și nu grave), am gătit întotdeauna sănătos 3 mese/zi + gustări, i-am dat aproape zilnic posibilitatea de a se juca în parc sau pe lângă casă, cu alți copii de vârsta ei, am avut-o aproape oferindu-i în continuare dragostea de mamă, nelăsând-o departe de familie multe ore pe zi.

Ce să ai în vedere atunci când alegi o bonă?

În perspectiva mea, o bonă trebuie să aibă următoarele calități, pentru a își pune o amprentă pozitivă asupra copilului:

• Să fie caldă și răbdătoare, având un comportament blând și iubitor;
  
  
• Să fie fermă atunci când e nevoie, să se impună în anumite situații, cu tact și iubire, dar cu fermitate, pentru a crea niște limite și a construi o educație pe termen lung;
  
  
• Să se adapteze stării copilului, înțelegând anumite perioade dificile și ajutându-l (irascibilitate când ies dinții, oboseală etc.) – sunt situații în care nu e vorba de răsfăț sau nevoie de a se impune, ci doar de întâmpinarea nevoilor de moment: odihnim copilul, îl calmăm cu dragoste, îl liniștim; dacă este odihnit, hrănit, dar încăpățânat/mofturos/răutăcios, atunci explicăm cu blândețe și fermitate unde este greșeala și ce așteptăm de la el;
  
  
• Să păstreze principiile familiei, respectând alegerile părinților sau discutând atunci când viziunile diferă;
  
  
• Să pună suflet, să se implice, nu doar să vină la ”serviciu”. Educația nu funcționează niciodată cu răceală și detașare;
  
  
• Evident, să se ocupe de nevoile primare ale copilului: hrănit, schimbat, spălat dacă e cazul etc;
  
  
• Să vorbească într-o manieră corectă, limba română, să se exprime frumos.

Personal sunt foarte recunoscătoare că am găsit-o pe doamna noastră, care deși este pensionară, găsește putere să împlinească tot ce am scris mai sus, fără să fi discutat aceste aspecte explicit.

Încă de la început am simțit că este o persoană bună, ”pe sufletul meu”, așa încât i-am dat toată încrederea și am intervenit doar când am văzut ceva nepotrivit (mici diferențe, de exemplu, atunci când se lovea fetița, o învăța să dea ”na-na” obiectului de care s-a lovit: masă, podea, lucru cu care nu sunt de acord; din punctul meu de vedere, copilul trebuie liniștit, alinat, dar sfătuit să fie mai atent, pentru că nu e nicidecum vina mesei, că se află la locul respectiv).

Dacă persoana care va avea grijă de copil are un caracter bun, principii sănătoase de viață, va fi ușor să vă înțelegeți cu ea și să aveți un sprijin de nădejde. Vă sfătuiesc, totuși, să discutați pe larg cum vedeți educația copiilor, înainte de a începe o colaborare, poate chiar punctual, cu toate grijile dvs. scrise pe hârtie, la un dialog deschis și sincer.

Cum și unde să găsești o bonă potrivită?

Înainte de toate, orice părinte va căuta o bonă între cunoscuți, cerând recomandări. E posibil, însă, să nu fie atât de ușor să găsească astfel o persoană, moment în care poate apela și la grupurile de pe internet. Există mai multe grupuri de facebook intitulate ”Bone, menajere…”, unde își pot exprima dorințele și căuta persoane potrivite, rămânând ulterior să stabilească o întâlnire pentru detalii privind cerințele implicării, respectiv posibilitățile financiare.

Personal, pe astfel de grupuri nu am găsit pe nimeni potrivit, așa că m-am gândit să scriu pe grupul cartierului nostru, Militari Residence, gândindu-mă că în zonă avem studente sau doamne care au timp liber și nevoia de un venit în plus.

Doream pe cineva doar 4h/zi, neavând posibilitatea să plătim pe cineva ”full time”. În urma postării mele, s-au arătat interesate cel puțin 5 persoane, cu care am discutat în privat.

La scurt timp, a venit la noi una dintre ele, cu care fetița s-a înțeles foarte bine, dar care nu era chiar stilul meu, și la care am simțit imediat că ar fi vorba de o colaborare ”de nevoie”, căutând doar o sursă de venit și nepunând suflet așa cum îmi doream.

De asemenea, nici nu era liberă pentru a ne ajuta zilnic, ea având grijă de mai mulți copii, atunci când era solicitată. Astfel am ajuns la o altă variantă.

Una dintre persoanele care mi-au răspuns nu se recomanda pe ea însăși, ci pe soacra ei, despre care mi-a zis că este pensionară și ”s-ar bucura să aibă grijă de un copil”.

Am vorbit la telefon și am apreciat tonul cald și calm, după care am stabilit ziua în care să vină la noi. Totul a decurs firesc, fără întrebări multe, fără formalități.

Am simțit că e un om bun și implicat, lucru care a fost demonstrat imediat. Nu a avut cerințe salariale, pentru că de la început i-am spus cât putem noi să oferim, dânsa acceptând cu modestie și drag de copil (s-a atașat imediat de fetița noastră, pe care o iubește nespus).

Deseori mă ajută și cu bebelușul mic, eu putând să-i ofer în continuare atenție fetiței mari. Pe parcurs ne-am dat seama că facem cu greu față altor sarcini gospodărești, iar doamna ne ajută pe cât poate și la curățenie.

Mai există posibilitatea de a găsi bonă sau menajeră pe site-urile de anunțuri ca publi24 sau olx. Sau există agenții de bone, unele mai bune, altele mai puțin bune.

Avantajul prin agenție este că se poate întocmi un contract de muncă pentru a nu angaja la negru bona sau menajera. Când nu există contract de muncă, bona nici nu poate fi trasă la răspundere dacă se întâmplă ceva. Au fost destule cazuri de copii agresați de bonă sau lăsați nesupravegheați, cât și furturi din apartament/casă. Este bine să avem în vedere și scenariile mai puțin bune atunci când primim în casă o persoană străină.

Știu că nu toți părinții sunt atât de norocoși pe cât am fost noi, dar vă îndemn să căutați prin toate mijloacele o persoană de suflet, care să vă ajute în creșterea celor mici!