Interviu cu… Munțomama
Aducem în fața voastră un om deosebit, o resursă pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea copiilor și a familiei, în legătură cu muntele și natura. I-am luat Ilincăi Stoenică (Munțomama) un interviu prin care să o cunoașteți mai bine și, de ce nu, prin care să vă apropiați de dealuri și munți, de natura noastră minunată.
1. Pentru început, iți mulțumesc că ai acceptat să răspunzi la câteva întrebări pentru Resurse Părinți, deși știu că timpul tău e limitat, iar cititorii vor înțelege și ei mai jos, în ce fel.
Te-aș ruga totuși să ieși puțin din ideea de interviu/publicare pe site…să respiri adânc și să te gândești doar la tine. Cred că asta presupune să ai o mică pauza în ceea ce faci. Cum ești tu, Ilinca? Ce ai spune despre tine, privindu-ți sufletul?
Eu… nu-s un om care să stea locului. Și-mi place să cred despre mine că sunt un om vesel, scos din multe belele de simțul umorului. „Privindu-mi sufletul”, găsesc acolo…. sălbăticia care mi-e dragă și-n exterior, pe munte.
2. Stiu că ești o mămică tânără, pro alăptare, iubitoare de a-ți purta copiii în sistem, care nu forțează lucrurile când vine vorba de dezvoltarea celor mici. Iubești natura și muntele. Când au încolțit toate aceste atitudini/trăsături frumoase în tine, ce crezi că te-a influențat/format mai mult, în acest sens?
Drept să zic, pentru mămicie nu m-am pregătit în niciun fel (nu faceți că mine!). Am început destul de „clasic românește”.
Spre purtat (babywearing) și spre neforțat etape în relația cu copiii m-au dus atât o intuiție a firescului (m-a atras ideea de purtat cu mult înainte de a ști că exista sisteme ergonomice de purtare, la fel cum căruciorul mi s-a părut întotdeauna o invenție foarte… peste mână, pentru mine), cât, mai ales, câteva articole citite pe un site bine documentat.
Vorbim despre acum aproape 10 ani. La ora actuală, informație sănătoasă există la orice primă căutare pe net.
În ceea ce privește alăptatul… nici nu mi-am pus problema că exista și alte variante. Poate a contat și faptul că mama m-a alăptat la cerere 2 ani. Sau poate a fost doar conștientizarea propriei incapacități de a fi suficient de riguroasă pentru a face un copil să supraviețuiască pe lapte praf :)) (spală sticle, sterilizează, alege mărci, cumpără, prepară, încălzește… nu-i de mine. Mai ales atâta timp cât există o variantă mult mai comodă și mai la îndemână 😀
M-am lăsat dusă de lene, cum ar veni, spre calea cea mai sănătoasă pentru copii). Dar cel mai mult pot spune că „m-a influențat” copilul cel mare. Că.. asta-i treaba lui de întăi născut, să o „îmblânzească” pe mamă, să o facă să lase deoparte proiecțiile rozulii despre „cum e să ai copii” și să înceapă să se adapteze la realitate.
3. Spune-ne puțin despre băieții tăi și despre cum e să fii mamă de 3 copii. Ce ți se pare cel mai greu, în creșterea lor? Ce te bucură cel mai mult? Cum e să fii mamă de 3?
Îmi vin în cap vreo câteva vorbe de duh care mi-s dragi: Una zice că „a crește copii e așa, că o plimbare în parc. Jurassic Park” :)) Alta zice… „Mă scuzați, eram normală acum 3 copii” (eu nu bag mâna-n foc nici pentru asta, dar… baremi „mai” normală :)) ). Și, preferata mea: „Primul copil mănâncă pământ. Părinții îl duc la doctor. Al doilea copil mănâncă pământ. Părinții îl șterg la gură și-și văd de treaba. Al treilea copil mănâncă pământ. Părinții se întreabă dacă e cazul să-i mai dea și altceva la cină…”. Cam așa aș sintetiza acum viață cu trei.
Cât despre băieții mei, orice cioară știe că puii ei sunt cei mai frumoși, deștepți…craaaa!
Cel mai greu e să le fiu disponibilă tuturor, mai ales că există și nevoia mea de timp personal.
Cel mai mult mă bucura când îi văd descurcându-se, evoluând spre independență. Și că îi știu sănătoși.
4. Explică-ne puțin cu ce te ocupi, stiu că întreprinzi simultan două activități ce se leagă de creșterea și educarea copiilor. Cum ți-au venit cele două idei și cum au prins viață ulterior?
Sunt ghid montan, mai exact lider montan internațional. Și, în paralel, mai sunt și consultant babywearing și producător de eșarfe port-bebe.
Pentru prima m-am pregătit, mai conștient sau mai puțin, încă din copilărie. Cea de a doua a venit după ce l-am născut pe primul meu băiat, atât din dorință de a lucra de acasă, cât și din nevoia mea de a continua să duc o viață activă, în mișcare… dar în care să integrez și un copil. Ori babywearing-ul este terenul perfect pentru așa ceva. Și am vrut să aduc asta mai aproape și de alte mame.
5. Cum ai descrie muntele, în perspectiva ta? Ce te atrage atât de mult la drumețiile pe care le faci? Ne poți da câteva exemple de masive în care ai fost cu adevărat cucerită, în care ai vrea să revii?
Muntele e, cred, cea mai stabilă coordonată a vieții mele. Alte aspecte au fost mai schimbătoare la mine, dar dragostea pentru munte, nu.
A rămas acolo și-n perioadele în care n-am avut cum ajunge prea mult pe munte. În rest, cred că mă atrage acea rezonanță între mediul exterior și un adânc al meu. La care adânc cred că sunt mai multe căi de a ajunge, dar mie asta cu mersul pe munte mi-e cea mai proprie. Masive…. mi-s dragi Fagarasii, poate și dintr-o perspectivă subiectivă, dată de faptul că acolo mi-am început mersul pe munte „pe cont propriu”.
6. De la ce vârstă crezi că pot copiii să meargă pe poteci de munte și ce pregătire e necesară, în acest sens?
De la naștere. Pregătirea… e bine s-o aibă părinții. Sub formă de răbdare, tact și așteptări nu foarte sus din prima.
7. Ce munți sau trasee se potrivesc familiilor cu copii? Ne poți oferi câteva exemple?
Pentru un copil, cel puțin până la vârstă școlară, este oarecum irelevant unde merge. Nu-i interesează să bifeze vârfuri, priveliștile îi impresionează doar până la un punct. Esențial e să existe contactul cu natura, în toate formele ei, mai prietenoase/familiare sau mai sălbatice.
E mai important pentru un copil să se bucure de timp nestructurat într-o poiană „anonima”, dar să aibă acolo ocazia să se urce într-un copac, să intre desculț într-un râu, să culeagă zmeură și să se zgârie într-o creangă sau să alunece pe noroi decât să știe că a fost la 5 ani pe Moldoveanu.
8. Cum ajuți tu familiile iubitoare de natură, fiind ghidul lor? Ce presupune o tura organizată de tine și cum poți fi contactată pentru informații?
Sunt foarte multe de spus despre modul de organizare a unei ture și nu stiu care ar fi mai relevante aici. Ca ghid, îmi doresc în primul rand că cei ce pleacă din turele mele să rămână cu un plus de entuziasm și de apropiere în relația lor cu mediul. Pe lângă informații, în turele cu familii, cei mici au parte de cât mai multe aplicații sub formă de joc, explorare, activități practice complexe și distractive.
Mă găsiți pe facebook, pe pagina Munțomama sau pe blog.
9. Ce dorințe sau planuri ai pentru viitorul apropiat, ce ai vrea să faci mai bine sau mai mult?
Nu prea sunt eu omul planurilor de viitor. Dar mai mult munte și mai multă conectare cu oamenii dragi nu strică niciodată să fie pe lista, nu? Și mi-aș dori să-mi fac mai mult timp și pentru mine însămi, pentru sufletul meu, pentru relația cu Dumnezeu.
10. Cum te susțin membrii familiei, în tot ceea ce faci? Ai momente în care resimți greul tuturor activităților? Cum reușești să le depășești, zi de zi?
Membrii familiei mă… suportă :)) E mai dificil mai ales atunci când dorul de ducă e la cote mari. Da, eu resimt constant greul încărcării mentale date de multitasking, pe care cred că fiecare mama îl simte. Cum îl depășesc… azi mai bine, mâine mai prost și de la capăt. Nu am nicio rețetă, dau rateuri la greu, dar cred că nici nu mai pun presiune pe mine să fie altfel. Mai degrabă zic că-i firesc să ne fie greu. Ca mame, că oameni… și cu asta…. cu Dumnezeu-nainte!
Mulțumim mult, Ilinca, și succes în toate lucrurile frumoase pe care le întreprinzi!
