Relația părinți copii – trei principii de bază pentru a avea o relație bună

În calitate de fiică, soție, mamă și profesor pentru învățământul primar, voi evidenția mai jos trei principii de bază pentru a avea o bună relație părinți copii, urmând să detaliez aspectul privind comunicarea eficientă dintre aceștia.

1. Dragostea pentru ei

Cred că cel mai important pentru copii este să simtă dragostea părinților față de ei, faptul că sunt ocrotiți și apreciați, nu pentru ceva anume (pentru ceea ce fac bine, pentru rezultate sau comportament obedient, exemplar), ci pentru simplul fapt că sunt…ai lor, unici, minuni de la Dumnezeu.

Să nu uităm nici faptul că iubirea nu se exprimă doar prin cuvinte, mângâieri, îmbrățișări sau cadouri, ci și prin acțiunile pe care le desfășurăm împreună cu ei, discuțiile deschise despre subiectele care îi interesează, atenția la ceea ce ei își doresc cu adevărat și au nevoie (mai presus de obiecte, dorințe ale inimii), înțelegere și căutare de a-i înțelege atunci când au comportamente mai puțin plăcute.

Ce poți face concret pentru relația părinți copii?

Exprimă-ți iubirea așa cum simți tu, dar și așa cum observi că are nevoie (foarte utilă este cartea ”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”, scrisă de Gary Chapman și Ross Campbell

  • Apreciază calitățile, faptele bune și rezultatele copilului, arătându-i ce daruri are și cum le poate folosi;

  • Încurajează-l să își sporească talentul/înclinațiile;

  • Ajută-l acolo unde este nesigur, mai puțin priceput, susține-l; nu îl minți că este bun la toate, a-ți cunoaște limitele este tot o calitate!

  • Încearcă să găsești cauza comportamentului său negativ și să-l ajuți să treacă prin frustrare/suferință, fără a face rău celor din jur.

  • Învață-l să își exprime nemulțumirile și să învețe autocontrolul. (personal, deja recunosc în fetița mea de 3 ani defectele mele cele mai ”gălăgioase”, așadar știu unde trebuie să o ajut și cât de greu îi va fi să se lupte cu ele, iar asta este de mare folos pentru amândouă)

2. Dragostea dintre părinți

La fel de important și securizant este să aibă părinți care se iubesc și se înțeleg, care chiar dacă se ceartă uneori (de preferat nu de față cu ei, la modul intens de conflict), se și împacă și oferă un model de iertare, pace, renunțare la sine. 

A avea exemple de părinți neorgolioși, ce se străduiesc să facă binele în orice direcție, ce trăiesc viața pe baza principiilor de credință, morale, sănătoase, este cea mai bună moștenire pe care le-o putem lăsa și, în același timp, cea mai bună investiție. Cu toții ne dorim copii care să aibă repere de viață și să fie pe cât se poate de fericiți.

În cazul familiilor monoparentale, cred că ajută respectul arătat față de fostul partener și respectul față de copil de a nu-l pune în fața acceptării unor schimbări de partener frecvente (nesiguranța familiei).

relația cu copilul

Ce mai poți face ca părinte?

  • Exprimă-ți iubirea față de soț/soție, așa cum simți, dar și așa cum observi că are nevoie celălalt (există o carte în aceeași colecție cu cea prezentată anterior, pentru relația dintre soți);

  • Trăiește gândindu-te mereu la binele celui de lângă tine și făcând cele ce țin de tine pentru a-l ajuta – copilul va vedea că te preocupă ceilalți și va învăța să facă la fel;

  • Fii empatic cu suferințele și slăbiciunile celuilalt, iartă din inimă;

  • Cere-ți iertare atunci când greșești, calcă-ți pe inimă și alege pacea, chiar și în detrimentul dreptății (”Pacea e de patru ori mai bună decât dreptatea” – Sf. Ioan Scărarul), dacă nu sunt la mijloc principii morale, unde cel care a greșit trebuie mai întâi să înțeleagă ce a greșit;

  • Fii autoreflexiv și dornic să lupți cu propriile defecte și slăbiciuni; nu te resemna, nu te complace în ele, nu îți găsi scuze. Dacă tu trăiești așa, nu poți avea nicio pretenție de la copiii tăi să fie mai buni și să le ceri asta vreodată;

  • Întreabă-te mereu dacă ceea ce faci este bine, caută Frumosul și Adevărul, trăiește având principii și valori sănătoase. Astfel vor crește având exemple sănătoase, nu perfecte, ci care se străduiesc permanent.

3. Educarea copiilor pentru o relație bună 

Nu în ultimul rând, cred că este important și să fie ghidați în sensul de bine/rău, explicându-le cât de mult putem (de fiecare dată) ce consecințe au faptele asupra lor sau asupra celorlalți, ce înseamnă suferința, ajutându-i să empatizeze cu ceilalți și să învețe blândețea, oferindu-le reguli (principii) și fiind fermi în ceea ce privește respectarea lor, tocmai pentru binele tuturor. 

De asemenea, încercați să vă amintiți că trebuie să devină independenți, capabili să își croiască un drum al lor, așadar…lucrați împreună pentru a aduna cât mai multe calități ajutătoare.

relația cu copiii

Alte idei pentru o relație bună părinți copii

Vorbește copiilor despre ingredientele care aduc bine în familia voastră și cum contribuie fiecare membru la acest bine; când copilul greșește, explică-i întotdeauna de ce este greșit ceea ce face și cum vă afectează pe voi, ceilalți;

Dacă ești adeptul regulilor explicite, poți chiar afișa câteva principii sau reguli generale, pe care toți vă străduiți să le respectați; nu insista însă prin recompense și pedepse, să îl faci să le urmeze, ci din simpla dorință comună de a vă fi bine.

  • Urmăriți împreună filme de calitate, de familie, în care puteți observa comportamente de urmat sau de evitat; dezbateți pe seama lor;

  • Explică-le despre consecințele greșelilor din societate, pedepse din partea autorităților, drepturi și responsabilități;

  • Arăte-le efectele nepăsării omului față de natură, urmăriți documentare despre dezastre naturale, defrișări, inundații, învață-l să iubească și să respecte natura și ceea ce ne oferă;

  • Realizați jocuri de rol în care să alegeți mai multe continuări de scenariu, în urma unei probleme/greutăți/unui conflict etc. Jucați roluri într-o situație în care personajele sunt orgolioase, agresive și, din contră, în care se străduiesc să se înțeleagă și să caute împăcare. Exprimați de fiecare dată consecințele alegerilor respective.

  • Amintiți-le că ei sunt răspunzători doar pentru ce fac ei înșiși, nu și cei din jur. Ceea ce face celălalt nu poate fi niciodată o scuză pentru ceea ce fac eu.

  • Când asistați la greșeala cuiva, profitați pentru a discuta despre acel subiect, învățându-i să nu judece pe altul; îi putem provoca să găsească scuze celor din jur pentru acțiunile lor, necunoscând cu adevărat omul respectiv (cum a crescut, ce probleme are, de ce a făcut acel lucru); asta nu înseamnă că ceea ce a făcut este un lucru bun, ci că nu suntem noi judecătorii nimănui. Uneori putem ajuta persoana respectivă să își îndrepte greșeala, alteori putem doar învăța din faptele sale. Însă niciodată nu ajută pe nimeni să ”dăm în cap” cuiva. Așadar, nu încurajați nici pâra.

  • Nu îi ”cocoloșiți” imediat cum se rănesc, nu dați vina pe mobilă când se lovesc de ea din neatenție, nu le impliniți toate poftele și mofturile, indiferent cât ar părea că suferă. Consider că viața nu este ușoară și e bine să fie pregătiți pentru greu, nu pentru lux. Asta nu înseamnă că îi chinuim de pe acum, ci dimpotrivă: nu îi creștem cu un handicap major, acela de a considera că totul li se cuvine.

  • Ajutați-l să își înțeleagă emoțiile, să le exprime și să le gestioneze cât mai bine, cu trecerea timpului;

  • Dacă mai este nevoie, amintiți-le că nimeni nu e perfect, că nu doriți să fie perfecți, dar că ajută enorm să ne străduim să evoluăm;

  • Insuflați-le curajul de a-și exprima părerile, de a analiza ceea ce spun ceilalți și de a nu accepta imediat orice sfat sau părere;

Pe scurt, dezvoltați-le mintea și sufletul, pentru a fi dornici să trăiască, să fie mai buni, să fie cât mai fericiți, să aibă o bază sănătoasă pentru atunci când nu le veți mai fi alături.

Mă numesc Irina Pache și sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Mi-am dorit să pot schimba ceva în bine, în învățământul românesc, așa că la 22 de ani am devenit învățătoare, promovând examenul de titularizare cu nota 10, în București. Am crescut timp de 4 ani o generație minunată de elevi, în sistemul de stat, apoi alți 2 ani o clasă din învățământul particular. În anul 2017 am devenit mămică, un vis împlinit și o mare binecuvântare! De atunci au mai venit în viața noastră încă doi copii, așa încât nu m-am mai întors în sistemul de învățământ, ci în prezent mă ocup de creșterea lor, acasă. În același timp încerc să mă implic în continuare în diverse proiecte educaționale, să scriu și să mă dezvolt pe mai multe planuri. Educația copiilor rămâne pasiunea mea principală, domeniul în care simt că mă regăsesc și pot fi de folos. Pun foarte mare accent pe cucerirea elevilor pentru învățare și pe dezvoltarea lor complexă, ca suflete unice și minunate. Consider că scopul nostru, ca părinți și profesori, este de a crește copii fericiți și bogați în interior, nu doar copii cu rezultate bune!

Lasă un răspuns