5 cărți deosebite cu rețete sănătoase și gustoase
RESURSE, Rețete child-friendly

5 cărți deosebite cu rețete sănătoase și gustoase

Pentru mine rețetele sănătoase sunt cele care folosesc ingrediente bune și din surse cât mai sigure. Apreciez atât rețetele tradiționale cât și pe cele moderne sau inspirate din diverse bucătării internaționale. Am selectat 5 cărți de rețete, cărți de bucate, care pot ajuta enorm în pregătirea meselor sănătoase pentru adulți și copii. 

Cred că alimentația sănătoasă este bazată pe gătitul acasă pentru că doar aici putem controla total originea alimentelor și calitatea ingredientelor. 

În era aceasta digitală este foarte ușor să găsim o mulțime de rețete online. Însă este o plăcere să avem măcar o carte cu rețete din care să ne inspirăm.

1. La masă cu Jamie –  Jamie Oliver


Îl pun primul pe listă pe Jamie Oliver, bucătarul meu preferat și care pune accent exact pe rețete simple și sănătoase. El și-a început cariera ca bucătar patiser pentru Antonio Carluccio, Neal’s Yard, și l-a avut ca mentor pe Gennaro Contaldo. 

Abilitățile sale au fost în curând recunoscute și la nivel internațional. Pe lângă lansarea de emisiuni de televiziune, el a participat și la campania „Feed Me Better”, care a sprijinit eliminarea junk-foodului din dietele copiilor britanici. Ca urmare a acestei campanii, guvernul britanic a promis că va crește bugetul pentru mesele școlare spre a oferi alimente mai sănătoase copiilor. 

Jamie Oliver a fost votat „Cel mai inspirator personaj politic” din Marea Britanie în 2003. Emisiunea „Jamie Oliver’s Food Revolution”, care a fost difuzată în 2010, a avut ca scop îmbunătățirea obiceiurile alimentare ale locuitorilor de la orașe. În 2010, s-a concentrat și pe mâncăruri simple, gătite în casă, care se puteau prepara în doar 30 de minute, lansând emisiunea, ‘Jamie’s 30-Minute Meals’.

Recomand oricare dintre cărțile sale, dar mai ales cartea „La masă cu Jamie” pentru că are o multitudine de rețete pentru toare gusturile.  De asemenea, „Superfood pentru toată familia” este o altă carte excelentă ce cuprinde tot felul de rețete variate și bineînțeles cu un aport nutrițional benefic. 

Ce îmi place la Jamie cel mai mult, este faptul că ne arată cum putem găti sănătos fără un efort uriaș. Pentru familiile cu copii, gătitul poate deveni o sursă de stres și de frustrări uneori. Felul în care Jamie amestecă ingredientele mi se pare unic și în același timp o face cu o ușurință ieștă din comun. 

La masă cu Jamie
Editura Curtea Veche
salta de mango cu pui
salta de mango cu pui

2. Ierburi Uitate. Noua bucătărie veche – Mona Petre 

Această este o carte nouă și în același timp unică. Pe Mona Petre o urmăresc de mulți ani pe pagina cu același nume: Ierburi Uitate. Pasiunea ei pentru plante și ingriendete din flora spontană este cu adevărat inspirațională. Iar acum a adunat rețetele acestea deosebite pe care vi le recomand cu drag pentru că nu le veți găsi în altă parte. 

Cartea cuprinde 120 de rețete inspirate din bucătăria veche și cu ingrediente ce se pot găsi în flora spontană din România. 

„Va incurajez sa luati aceasta carte drept sursa de inspiratie pentru un alt fel de a gati, care sa porneasca nu de la retete, asa cum se intampla cu majoritatea cartilor de bucate, ci de la ingredientele pe care le aveti la indemana. Gatitul nu ar trebui sa aiba reguli care tin de conventii sociale, de traditie, de obisnuinta sau de statut. Actul de a gati, asa cum il inteleg si il practic, este unul de continua creatie, de explorare a imaginatiei, de eliberare. Hrana si prepararea ei ma invata in fiecare zi despre natura, despre echilibru si imi intareste respectul pentru toate formele de viata.” – Mona Petre

3. Duminica la prânz. Rețete care aduc familia împreună – Laura Laurențiu

Titlul a apărut în colecția Să fii sănătos a editurii Curtea Veche. Laura Laurențiu este deja un nume celebru pentru gastronomia românească, ea având de peste 12 ani unul dintre cele mai accesate bloguri culinare autohtone. 

În această carte, Laura vine cu o abordare nouă a bucătăriei tradiționale, cu rețete care nu dau greș, rezultat al mai multor teste și perfecționări. Este o carte pentru bucătarul modern care însă păstrează tradiția și diversitatea rețetelor românești. 

După cum probabil știți, Laura aduce în prim plan bucătăria bănățeană, însă în același timp este și adepta ingredientelor folosite în alte bucătării internaționale. Din vasta ei experiență, ne aduce rețete de o valoare mare, multe fiind unice. 

Deși puteți găsi o mulțime de rețete și pe blogul Laurei, recomand totuși această carte de rețete ce este foarte utilă și conține ceea ce a adunat Laura în cei câțiva zeci de ani de experiență în bucătărie. Mai mult, aș menționa că oferta de carte de bucate autohtonă este oricum foarte săracă, iar cartea Laurei aduce o gură de aer proaspăt în acest domeniu. 

4. 100+ retete bazate pe studii stintifice – Michael Greger

Michael Greger este medicul din spatele site-ului de încredere și extrem de popular Nutritionfacts.org și autor al cărții bestseller-ului New York Times, How Not to Die (Cum să nu mori), vine o carte de bucate cuprinzătoare, frumos concepută, cu peste 120 de rețete pentru mese, gustări și băuturi delicioase pe bază de plante, care salvează vieți.

Cea mai bine vândută carte a Dr. Michael Greger, How Not to Die, a prezentat dovezile științifice bazându-se pe o singură dietă care poate preveni și inversa multe dintre cauzele morții premature și ale bolilor cronnice. Acum, cartea 100+ de rețete bazate pe studii științifice pune această știință în acțiune. De la rețete de mic dejun cu superalimente la Puttanesca cu spaghete de dovleac și până la plăcinta cu două fructe de pădure cu crustă de nuci pecan și floarea soarelui, fiecare rețetă din cartea de bucate oferă un fel de mâncare delicios, ușor de preparat, pe bază de plante, pentru a ajuta pe oricine să mănânce mai sănătos. 

Aceste rețete ușor de urmărit, cu fotografii foarte frumoase, vor atrage pe oricine dorește să trăiască o viață mai lungă și mai sănătoasă. Cu ajutorul Dr. Greger’s Daily Dozen – cele mai bune ingrediente pentru a adăuga ani vieții tale – Cartea de bucate How Not to Die este destinată să devină un instrument esențial în alimenația sănătoasă. 

De reținut este că gătitul cu alimente proaspete nu este rapid și nici extrem de ușor: este nevoie de timp pentru a spăla, freca, curăța, rade și toca. Trebuie să fii atent la ce ai în frigider și să planifici orele pentru gătirea legumelor care păreau atât de proaspete la magazin, dar se strică o zi sau două mai târziu. Cartea ne arată că există modalități de a te adapta la asta și de a nu renunța la gătitul sănătos. 

5. Mancaruri delicioase pentru toti. Retete din bucataria Marthei Stewart

Nu puteam să nu o includ pe legendara Martha Stewart ale cărei rețete sunt minunate.  Cartea conține 250 de rețete tentante de la micul dejun până la desert, Everyday Food: Fresh Flavour Fast este colecția indispensabilă la care tânjesc bucătarii de acasă. Organizat în categorii familiare – inclusiv sandvișuri și pizza, aperitive, salate, supe și tocane, paste, feluri principale și garnituri – această carte vă ajută să pregătiți feluri de mâncare gustoase și sănătoase. 

Iată o carte despre felul în care gătim și mâncăm acum, cu accent pe refolosire (de exemplu, resturile de la un pui prăjit sunt folosite pentru a face un gumbo rapid, iar legumele prăjite pot fi folosite ca un topping vibrant pentru pizza). Martha ne întorce la ingrediente economice care oferă rezultate grozave (cum ar fi friptura cu un sos picant de pătrunjel și usturoi) și versiuni mai sănătoase ale alimentelor confortabile, fără a fi lipsite de aromă (cum ar fi o oală de pui cu mai puține calorii). Această colecție cuprinzătoare conține și o secțiune despre feluri principale vegetariene, precum și o listă de deserturi irezistibile.

Cartea conține o mulțime de sfaturi grozave pentru economisirea de timp și buget, precum și de tehnici inteligente de bucătărit. Vă ajută să utilizați ceea ce aveți la îndemână pentru a pregăti alimentele preferate ale tuturor, inclusiv pentru copii. Cu un format ușor de citit, o fotografie a fiecărui fel de mâncare și o mulțime de idei pentru a vă menține inspirat, aceasta este cartea de gătit ce nu trebuie să lipsească celor ce sunt interesați de alimentația sănătoasă.

Sper că lista de cărți vi s-a părut interesantă și vă invit și pe pagina noastră de Rețete pentru mai multă inspirație legată de alimentația sănătoasă. 

Laura Herman

Mama de două fete în primul rând, mi-am dedicat timpul creșterii lor pentru că asta îmi aduce cea mai mare bucurie. Consider că parentingul nu poate fi perfect și că educându-ne copiii ne educăm în primul rând pe noi, părinții. Resurse părinți a pornit de la ideea de a aduce un nou tip de educație in România, cea în care părintele și copilul învață împreună.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns