Atunci când copilul se apropie de finalul grădiniței, e firesc să ne gândim la următoarea etapă extrem de importantă, din viața lui și a noastră. Orice părinte se interesează din timp asupra sistemelor de învățământ și a școlilor existente în zona sa. Pentru a lua cea mai bună decizie în ceea ce privește continuarea educației timp de cinci ani în învățământul primar, vă ofer mai jos o comparație complexă, o analiză asupra celor două sisteme, bazată pe experiența mea ca profesor pentru învățământul primar în școala de stat (4 ani, o generație) și în cea particulară (2 ani).
Deși experiența personală este subiectivă, voi încerca să o transform în informații cât mai obiective, urmărind niște criterii generale. Menționez încă de la început crezul meu, și anume faptul că nu contează atât de mult școala în care va învăța copilul, cât învățătoarea (!!!) care influențează complet parcursul și dezvoltarea acestuia. În acest sens, puteți citi și articolul ”Ce înseamnă a avea o învățătoare bună?”.
Însă pentru că învățătoare bune pot exista atât la stat, cât și la privat, iar părinții au posibilitatea de a alege (cei care au un buget ce le permite această alegere, desigur), venim în sprijinul vostru cu analiza complexă de mai jos.
La sfârșitul articolului nu veți fi îndemnați nicidecum asupra uneia dintre variante, însă veți putea lua o decizie în cunoștință de cauză, fiind informați asupra tuturor detaliilor ce țin de educația la stat/în mediul privat.
Pre-analiza școlii si a profesorului pentru învățământul primar
Școala de stat
În zilele Porților deschise părinții pot vizita școala și săli de clasă, pot cunoaște învățătoarele ce urmează să preia clasa pregătitoare din toamnă. Pot observa, analiza și purta discuții. Bineînțeles, nu vor vedea multe aspecte negative într-un singur tur al școlii, dar pot intui puțin atmosfera din clasă și, cel mai important, pot avea contact cu învățătoarea.
Recomand, însă, discuții cu părinții ce au copii în clasa a IV-a. Neapărat cereți cât mai multe păreri și informații despre școală și învățătoarele care vor prelua clasa pregătitoare, de la acești părinți care au avut contact direct timp de câțiva ani și, de ce nu, de la înșiși elevii lor. (pentru întrebări potrivite, vedeți articolul menționat mai sus)
Școala privată
În mediul particular se programează vizionări și discuții cu managerul. Se face turul școlii și al sălilor, se explică diverse aspecte organizatorice, economice etc. Încă de când aveți copilul la grupa mare, puteți asista la lecții demonstrative ale claselor pregătitoare, pentru a vă face o idee asupra modului de susținere a orelor (chiar dacă nu este vorba de învățătoarea pe care o va avea copilul dvs.)
Ulterior, când managerul deja stabilește o colaborare cu noul cadru didactic, va invita părinții la o ședință unde îi pot adresa întrebări și construi o primă impresie. În plus, se organizează și activități cadru didactic-viitori elevi, pentru un prim contact.
Înscrierea (procedee)
Școala de stat
Chiar dacă nu va plăti printr-o taxă separată învățământul primar, părintele care înscrie elevul la școala de stat dorește de cele mai multe ori să aleagă (din cele existente pe ciclul respectiv) învățătoarea în clasa căreia să ajungă copilul său. Nu voi menționa modalități în care poate reuși acest lucru, discutând cu direcțiunea, însă vreau să precizez faptul că
oricine se poate duce la final de orar să comunice cu acea învățătoare despre care a primit recomandări pozitive și în clasa căreia ar vrea să fie copilul său. Această întâlnire ar trebui să aibă loc din timp, multe învățătoare creându-și o listă de elevi doritori și rugând în perioada distribuirii dosarelor sa îi aibă pe copiii respectivi.
Atenție… nu consider că trebuie să ”vânați” învățătoarea ce are clasa cu litera ”A” sau reputație din auzite, în ceea ce privește rezultatele! S-ar putea să regretați alegerea făcută. La final, relatarea mea – Experiența I
Școala privată
În sistemul privat, din acest punct de vedere, totul e mai simplu și mai transparent. Dat fiind faptul că veți plăti, aveți dreptul de a fi informat la ce clasă va fi repartizat copilul dvs. și, cel mai probabil, aveți posibilitatea de a schimba decizia managerială, în funcție de locurile disponibile. Dacă vă hotărâți din timp, cu siguranță nu vor fi probleme. În cazul școlilor mici cu un singur cadru didactic/an școlar, veți avea de ales pachetul ”școală+învățătoare”, cu tot ce presupune el. Odată asumată această alegere, înscrierea nu va ridica probleme. Din câte știu, există oferte pentru taxa anuală, dacă este plătit încă de la început un procent semnificativ.
Cheltuieli
Școala de stat
Chiar dacă în ultimii ani au existat mai multe conflicte privind colectarea de fonduri la nivel de clasă, cumpărarea de auxiliare etc., cert e că orice elev are nevoie de cretă pentru a scrie, coli în diverse activități, săpun și șervețele pentru a se spăla pe mâini înainte de masă etc.
Școala de stat nu asigură absolut nimic. Oferă o clasă goală, cu bănci mai mult sau mai puțin în stare bună…și ”plasează” un cadru didactic responsabil. Comitetul de părinți e menit să găsească cele mai bune soluții pentru un demers pozitiv al învățării și petrecerii timpului la școală. Așadar, e nevoie și de implicarea financiară a fiecăruia. De aici, însă, până la colecte de fonduri cu multe zerouri… e un drum sinuos. Despre experiența mea, citiți Relatarea a II-a
Pe lângă cheltuielile pentru materiale comune, vor exista și cele de început de an, pentru achiziționarea auxiliarelor (care nu trebuie să fie nici foarte multe, dar nici inexistente – lipsa lor ar presupune existența unui nr. nelimitat de fișe ce se vor pierde sau scrierea unei cantități mult mai mari în caietul mic. E adevărat, ”pe vremuri” profesorii și copiii se descurcau cu puțin, însă trebuie să ne adaptăm secolului vitezei, cei mici au deja contact cu tehnologia și nu vor agrea scrisul de mână în cantitate triplă. Nu este eficient!)
Cheltuieli privind uniforma sau alte echipamente sportive se stabilesc la nivelul unității de învățământ. Trebuie să fiți bine informați asupra utilității acestora cu adevărat. În multe cazuri s-au strâns fonduri pentru eșarfe/insigne, ulterior renunțându-se la impunerea lor în cadrul școlii. Informați-vă și decideți asumat orice ține de cheltuieli! Implicați-vă pentru binele copilului dvs., dar întotdeauna gândind și analizând înainte!
Când se organizează o excursie sau o ieșire cu clasa, nu ezitați să vă lăsați copilul să participe, e foarte important pentru ei să fie împreună și în alt cadru decât școala.
Școala privată
Pe lângă taxa lunară/anuală pe care părinții o achită, chiar și în școlile private există cheltuieli suplimentare, cum ar fi activitățile extrașcolare. De obicei acestea nu intră în costurile obligatorii, tocmai pentru că elevii nu sunt obligați să participe.
Unele școli organizează extrem de des astfel de activități, pe când altele foarte rar. Important este să existe un echilibru, să nu fie întrerupte activități/perioade școlare importante și să se aleagă locuri și/sau ateliere potrivite vârstei și intereselor copiilor. Fii liber să alegi întotdeauna activitățile cele mai potrivite și folositoare pentru copilul tău.
Avantajul enorm în școala particulară este că dormi mai liniștit. Nu vei primi mesaje despre săpunul lichid, fonduri necesare sau alte aspecte uneori obositoare. Uneori va trebui să trimiți puiului diferite materiale de acasă, pentru proiecte speciale ori ore de abilități practice, însă acestea sunt ocazii de apropiere față de copil și implicare activă în procesul său de învățare. Profită de ele!
Cheltuieli privind uniforma sau alte echipamente sportive se stabilesc la nivelul unității de învățământ.
Alte cheltuieli sunt cele privind opționalele plătite, despre care voi scrie în rubrica de mai jos.
Securitate
Școala de stat
În general școlile de stat au body-guarzi. Insuficienți și ineficienți, în opinia mea. Ei asigură pe cât pot ordine la intrarea și ieșirea din școală, iar în cazul unor situații neplăcute, oferă ajutor. Însă nu se poate nimeni baza pe ei pentru securitatea copilului de când îl lăsăm și până când îl preluăm din mediul școlar.
Pe parcursul fiecărei ore, responsabil este profesorul de la clasă (învățătoarea, profesorul de limbi străine sau educație fizică etc.). Dacă acesta lipsește (se întâmplă frecvent, chiar și neanunțat), învățătoarea de obicei îi ține locul, adunând frustrări. În mod normal este ora ei de corectat caiete, pregătit materiale sau mâncat un sandviș.
În pauze tot învățătoarea supraveghează. Ne întrebăm așadar (sau ar trebui să ne întrebăm) când merge ea la toaletă. Teoretic îi este interzis, are o răspundere prea mare. Practic… spune o rugăciune și fuge pe culoare pentru a nu lipsi mai mult de 3 minute. Ideal este ca doamnele de serviciu să colaboreze puțin în acest sens, însă și ele sunt ocupate și poate nu foarte binevoitoare.
Când cei de clasa pregătitoare au nevoie la toaletă în timpul orei, din nou intervine o mare contradicție: profesorul trebuie să rămână în clasă cu ceilalți, dar și cel în nevoie ar trebui însoțit. Aceste aspecte trebuie lămurite în ședința cu părinții.
Așadar, securitatea este unul dintre aspectele care lasă mult de dorit în mediul de stat. Putem gândi ca parte pozitivă faptul că cel mic va deveni mai responsabil (dacă a primit educație în acest sens), va fi mai independent (învățând să aibă grijă și singur de el) și se va căli pentru gimnaziu și viață în general. Risc există oriunde, chiar și când se află cu noi. Însă bine ar fi să știm exact cine răspunde la școală de viața și sănătatea copilului nostru.
Școala privată
În școala privată clasele au mai puțini elevi, iar școlile implicit sunt mai puțin numeroase. Organizarea este una mult mai limpede pentru părinte, încă de când pătrunde în spațiul instituției își poate face o idee despre securitatea acesteia.
În general școlile particulare nu au un body-guard, ci mai multe însoțitoare, ce se ocupă atât de curățenie, cât și de sprijinul cadrului didactic. Cu siguranță managerul va spune că învățătoarea are sprijin permanent, iar doamnele de serviciu sunt prezente pe holuri oricând.
În realitate, se angajează cât mai puține cadre auxiliare, pentru a reduce cheltuielile. Ca învățătoare, de multe ori când aveam nevoie de cineva, holul era pustiu, doamnele având mereu foarte multe alte atribuții. (exemplu: unui copil îi era rău și trebuia însoțit la toaletă sau la cabinetul medical; aici se întâmplă deseori ca la stat, lași elevii lucrând în bănci și te duci cu cel în nevoie, pentru rezolvarea urgentă; sau, dacă sunt mai măricei, iar situația nu e deloc gravă, trimiți un alt elev descurcăreț să îl însoțească).
Nu veți afla mereu cum stau lucrurile în realitate discutând cu managerul, poate nici măcar la ședința cu părinții, dacă și acesta este prezent. Majoritatea cadrelor didactice au o teamă față de conducere și nu îndrăznesc să spună lucrurilor pe nume, ci se conformează pentru binele instituției și, implicit, binele lor. Poate într-o discuție particulară și subtilă cu învățătoarea veți afla dacă cei mici au parte de supraveghere permanentă, așa cum trebuie. O învățătoare sinceră și curajoasă va preciza chiar și în public ceea ce ar trebui îmbunătățit.
Mediul școlar (atmosferă, anturaj)
Școala de stat
În clasele primare, mediul școlar în care își petrec copiii cele 4-5 ore (unii chiar mai multe, dacă rămân în programul Școală după Școală sau la afterschool) este oarecum adaptat lumii copilăriei.
Atmosfera principală este cea dată de clasele frumos amenajate și de faptul că, în general, acestea se află la parter – unde nu au acces elevi mai mari. Parterul este în principiu dedicat claselor pregătitoare, iar învățătoarele reușesc să realizeze o atmosferă de basm. Copiii (dacă sunt lăsați pe hol) întâlnesc mulți alți copii de vârsta lor, iar pauzele sunt extrem de vesele și ”gălăgioase” (într-un mod pozitiv).
De la clasa I mai departe, nu mai există această ”protecție” față de elevii mai mari, copiii intrând cumva în viața reală – cu posibile pericole ce apar la ieșirea din clasă. Școlile de stat găzduiesc și elevii de gimnaziu, care de cele mai multe ori pot avea un comportament afișat în mod ostentativ, pot speria prin tonuri foarte ridicate și limbaj urât. Fumatul și drogurile sunt alte pericole din anturajul școlii de stat. Educația temeinică din familie își va spune cuvântul în acceptarea/respingerea tentațiilor de către copii, la orice vârstă.
Școala privată
În ceea ce privește mediul școlar, pot spune că în cadrul privat atmosfera este una mai sigură și mai controlată decât la stat. Există camere de luat vederi, spațiul este securizat (inclusiv curtea școlii fără posibilitatea de a o părăsi neobservat), sunt prezente chiar și locurile de joacă adaptate vârstei. Învățătoarea poate organiza activități și în afara clasei, fără a fi nevoie de formalități și fără a implica riscuri. Se resimte cumva o atmosferă mai selectă, dată de toate diferențele enunțate și mai sus.
Copiii creează anturajul, deci și în școala particulară pot exista colegi de clasă sau din clase paralele, care să deranjeze ori să aibă înclinații mai violente. Diferența este că în cazul școlii private sunt mai multe posibilități de rezolvare a problemei (toate persoanele sunt mai eficient implicate, față de școala de stat unde în cazul violențelor e o luptă cu morile de vânt, greul atârnând tot pe umerii profesorului îndrumător). De asemenea, nu cred că într-o școală privată există riscul ca cei mici să fie tentați de către alții spre fumat sau droguri. Mediul școlar este unul mai sigur, per total.
Metode de predare-învățare
În cazul ambelor sisteme de învățământ, în alegerea și implementarea metodelor de predare-învățare, contează numai și numai profesorul. O învățătoare bine pregătită și implicată, conștientă de nevoile elevilor ei, va aborda metode diverse de învățare, active, bazate pe implicarea elevului în propria învățare. Va căuta mereu noi activități atractive, se va adapta înclinațiilor copiilor și chiar stării de moment, va crea jocuri și va preda într-un mod captivant, chiar și fără multe materiale.
Pentru a produce o învățare pe termen lung, metodele interactive sunt extrem de importante. Copiii nu mai sunt cei care vor asculta cu urechile ciulite pledoarii în fața clasei, minute în șir, fără să miște. Ei au nevoie să fie antrenați în propria învățare, să fie conștienți de ceea ce învață, de cum învață și pentru ce învață. Iar această artă stă cu totul în mâna cadrului didactic.
Mijloace de învățare și resurse materiale (Materiale suport)
Școala de stat
Sala de clasă din învățământul de stat îi pune la îndemână profesorului doar pereții, tabla de scris, catedra, băncile și manualele (în cazurile norocoase). De aici și până la a crea un mediu prielnic învățării, e cale lungă. De la acest ”blanc” și până la predarea eficientă, e nevoie de muncă și talent.
Învățătoarea de la stat trebuie să facă rost prin mijloace proprii de materiale și resurse de învățare. Singurul ajutor primit este din partea părinților și constă în achiziționarea de auxiliare, care (alese bine și spre folosul tuturor) facilitează învățarea. De asemenea, aceștia pot sponsoriza sau contribui cu donații pentru a cumpăra jocuri de echipă, materiale-suport (atlase, hărți etc.).
Fără sprijinul părinților și implicarea învățătoarei, școala de stat este ”moartă” din punct de vedere al resurselor oferite. Foarte rar întâlnim instituții publice care să pună la dispoziție calculatoare și proiector, pentru lecții cu suport tehnologic, ori alte resurse educaționale importante.
Școala privată
Dacă este o rubrică unde școala privată ”bate” clar concurența de stat, aici o găsim. În mediul particular, managerul pune la dispoziție cadrelor didactice aproape tot ceea ce consideră că le este necesar pentru realizarea orelor la un nivel cât mai înalt. Școlile sunt dotate deseori cu tablă interactivă, sistem audio, laptop și proiector.
La cererea profesorului, se achiziționează diverse materiale-suport și jocuri pentru activitățile recreative. Din experiență proprie, scriu faptul că în cei doi ani de la privat m-am putut ocupa într-un mod mai productiv de crearea lecțiilor. Având la îndemâna orice aș fi avut nevoie pentru activitățile ulterioare, libertatea de predare este mult mai mare.
Frustrarea inexistenței materialelor și consumului de timp pentru a le crea/căuta a dispărut, iar orele au fost mult mai diverse. Cu ajutorul softurilor educaționale alese chiar de mine (de calitate, utile pentru ceea ce se învăța în anul respectiv), copiii erau absolut încântați de fiecare oră. Nu contrazic cele scrise anterior, cum că poți face multe și cu puțin. Însă când ai o bază diversă de resurse, căile sunt mult mai răsfirate.
Cadre didactice
Școala de stat
În sistemul de stat ajung profesori calificați, repartizați în urma examenelor de titularizare. Căutând în bazele de date online, putem verifica eventuale rezultate ale cadrului didactic de la clasă, însă nu putem schimba nimic. Chiar dacă Ministerul cere permanent feedback legat de activitatea anuală a profesorilor, acestea sunt doar formalități și aspecte birocratice, în realitate nepăsându-i nimănui de calitatea procesului de predare-învățare realizat în școala de stat. Nimănui în afară de elevi și părinți, desigur.
Școala privată
Un bun manager va ști întotdeauna că miza cea mai mare în școala lor sunt profesorii. În învățământul primar, învățătoarea este jetonul principal. Cu acesta va atrage (sau nu) viitorii elevi (părinți/clienți). Se întâmplă, totuși, să nu găsească mereu cele mai bune cadre didactice. Însă așa cum precizam și în alt articol, se organizează ședințe anterior anului școlar și se oferă multiple ocazii părintelui de a-l cunoaște și a-l vedea ”în misiunea” pe profesorul de la clasă (lecții deschise).
Sistem de evaluare a elevilor
Evaluarea în general este marcată de subiectivitate. Prin dorința conștientă și efort din partea profesorului, însă, ea trebuie să devină cât mai obiectivă. În acest scop, cadrul didactic trebuie să se bazeze pe fișe de observație (conținând criterii) și pe bareme de evaluare, atât în probele scrise, cât și în cele orale.
La clasele mici, elevii sunt evaluați mai ales în procesul lor de învățare (nu la final, ca rezultat), sunt sprijiniți să evolueze, iar observațiile făcute au ca scop depistarea eventualelor dificultăți și rezolvarea acestora. Evaluarea nu înseamnă etichetare, ci este (sau ar trebui să fie) ea însăși o treaptă a învățării. Metodele de evaluare sunt diverse și complexe, iar ele trebuie mânuite înțelept de cadru didactic, pentru a eficientiza progresul copilului.
Școala de stat
În ceea ce privește calificativele și mediile (de la clasa I mai departe), nu ar trebui să existe probleme în școala publică. Din păcate, profesează încă acele cadre didactice care scad notele din motive subiective (ceartă cu părintele, abateri de comportament din partea elevului). Părintele trebuie să aibă grijă:
-
să îi explice copilului valoarea calificativelor – ele nu sunt un scop în sine, nu le ”vânăm” și nu intrăm în depresie din cauza lor;
-
să îl ajute pe cât poate pe copil să se cunoască pe sine însuși, să își știe înclinațiile, dar și slăbiciunile;
-
să lupte cu nedreptățile, dacă acestea survin și dăunează parcursului școlar al copilului.
Școala privată
În școala privată calificativele și mediile finale pot reprezenta o problemă. Chiar dacă se văd clar rezultatele probelor scrise și erorile realizate de un elev și chiar dacă progresul nu este unul vizibil în anumite arii (copilul are dificultăți la matematică, de exemplu), există o maare presiune din partea managerului și chiar a unilor părinți, de a nu scădea media copilului.
Chiar dacăvorbim de clasa I, unde conținuturile nu sunt extrem de dificile, este o realitate faptul că nu toți elevii le parcurg în același mod. Nu toți au aceleași calități și capacități. Un profesor își dă toată silința spre a-l aduce pe elev cât mai aproape de potențialul său maxim. Însă acest potențial nu este același pentru toți!! De aceea, corect mi se pare ca nici rezultatele notate în calificative, să nu fie aceleași. Un cadru didactic îndrăzneț, își va susține principiile și nu va face ”favorisme” pentru că este într-o școală particulară. Dar, atenție, presiunea este una extrem de puternică.
Opționale
În ambele sisteme de învățământ, dacă se urmează programa Ministerului Învățământului, există în plaja orară cel puțin un opțional gratuit. O oră pe săptămână elevii vor beneficia de un curriculum la decizia școlii. De regulă acesta constă în limba engleză, dar pot apărea și alte variante.
Școala de stat
Opționale contra-cost nu sunt organizate în școlile de stat, ci doar poate în anexele aferente: dans în sala de sport, karate etc. Pentru toate aceste detalii trebuie să întrebați conducerea.
Școala privată
Școala privată putem spune că ”trăiește” din opționale. Sunt o sursă foarte importantă de venituri, așa că de regulă plaja de oferte este largă. Cunoscându-l pe copil și discutând cu el, puteți alege câteva opționale folositoare și plăcute, care să nu-l impovăreze sau frustreze. Orele acestea trebuie să aducă un plus personalității (fie părții intelectuale, fie unor talente, fie ca îmbinare a mai multor domenii), totul într-o manieră relaxantă/distractivă.
Comparația a inclus în principiu școlile private ce urmează programa Ministerului Învățământului, fără a intra în detaliile specifice acelor școli aparte, cum ar fi: sistemul Montessori, Waldorf etc.
Relatarea (experiența) nr. I: Titularizată cu nota 10 în anul 2011, am avut ocazia să îmi aleg prima din București una dintre școlile disponibile. Nu erau foarte multe locuri în acel an, însă era o școala aproape de mine, așa că am ales-o pe aceea.
În serie cu mine mai erau 6 învățătoare cu experiență, iar în ziua repartizării dosarelor, aveau agenda cu lista de elevi ”candidați”. Astfel, selectau numele respective dintre dosare și își formau clasa. În cazul doamnelor mai puțin căutate, lista era scurtă. Așa că, la final, din teancul de dosare neatribuite (probabil părinții nu vorbiseră cu nimeni, nu apelaseră la bunăvoința Direcțiunii etc.) doreau să mai aleagă elevi.
Eu nu aveam pe nimeni pe listă, evident, eram nouă în învățământ și în școală. Așa că doamnele cu experiență au luat dosarul, s-au uitat la profesiile părinților (nu înțeleg de ce e relevant să se menționeze aceste detalii la înscriere!) și au selectat pe cei din familii intelectuale sau mai sus-puse.
Mi-au dat mie dosarele de oameni simpli. Și buni, aș adăuga. E adevărat, am avut câțiva elevi care au creat probleme, însă majoritatea au devenit generația mea de suflet, copii simpli și plini de viață, dornici să învețe și extrem de recunoscători. Părinții, la fel. Am legat prietenii pe viață, încă realizez reuniuni cu ei.
Colegele mele care și-au ”selectat” elevii la final, după profesie, au avut mai multe plângeri per total decât mine. Și cel mai important, până în clasa a II-a deja am avut 3 transferuri de elevi veniți de la dumnealor. Părinții și-au regretat alegerea (făcută în baza a ce, oare?) și au transferat copiii la mine, în urma altor recomandări ”proaspete”. Am fost tristă de experiența împărțirii dosarelor, de parcă cei mici erau niște obiecte de aranjat în rafturi… Însă am fost tare mulțumită de clasa mea, chiar dacă am preluat litera G, adică eram ”ultimii” din seria noastră. Cu timpul, toți știau că elevii de la G sunt cei mai fericiți
Relatarea a II-a: Deși nu primim nimic din partea școlii, pentru necesarul de cretă, săpun lichid și șervețele, nu am cerut mai mult de 10 lei/semestru, de familie. Acesta era fondul nostru și nimic mai mult. Știu că la celelalte clase se strângeau sute de lei, dar noi ne-am descurcat așa. Pentru alte nevoie am preferat să apelez direct la servicii din partea voluntarilor, cum ar fi: ajutor pentru xerox, implicare în organizarea unor activități etc. Am ales câte un auxiliar/disciplină, după ce eu mi-am cumpărat câte 5 din fiecare, de la edituri diferite, pentru a le analiza. Astfel părinții au avut încredere în mine în toți cei 4 ani și am realizat o relație constructivă, frumoasă.
Nu pot spune același lucru despre relația cu părinții din mediul privat. Din păcate, acolo atitudinea lor este alta, dat fiind faptul că plătesc. Dacă la stat le citești în priviri bucuria și admirația, recunoștința fiecărei zile și fiecărui cuvânt spus la ședință, dacă acolo părinții îți apreciază sfaturile și îți cer opinia în diverse situații, în mediul particular privirile exprimă mai degrabă reticență, pretenții și prea puțină apropiere. E o dezamăgire personală, însă dedicarea în lucrul cu cei mici trebuie să fie aceeași, indiferent de părinți.
Relatarea a III-a: Ca învățătoare, de multe ori când aveam nevoie de cineva să supravegheze copiii la clasă (pentru câteva minute), holul era pustiu, doamnele având mereu foarte multe alte atribuții. (exemplu: unui copil îi era rău și trebuia însoțit la toaletă sau la cabinetul medical; aici se întâmplă deseori ca la stat, lași elevii lucrând în bănci și te duci cu cel în nevoie, pentru rezolvarea urgentă; sau, dacă sunt mai măricei, iar situația nu e deloc gravă, trimiți un alt elev descurcăreț să îl însoțească)
