0 - 3 ani3 - 6 aniFamily TimeResurse părinți

Interviu cu un tătic din Elveția, pe meleaguri românești

Viața de familie în România, văzută de un străin

Astăzi am răspuns provocării Laurei și am obținut un interviu cu…soțul meu, elvețian de origine, stabilit în România odată ce ne-am cunoscut.

A fost o experiență interesantă, aceea de a-i adresa întrebări obiective și de a primi răspunsurile lui complexe, care însumează cumva viziunea și atitudinea lui în ceea ce privește viața de familie, de tată, în România.

Întrebările mele au fost formulate în engleză, limbă în care și eu mă exprim ușor, și el înțelege bine, iar pentru răspunsuri cât mai autentice și de profunzime, l-am rugat să îmi scrie în limba lui maternă, franceza, ulterior ocupându-mă eu de traducere.

Am preferat un interviu scris, pentru a îl ajuta să se detașeze oarecum de mine, ca ”reporter”. I-am trimis toate întrebările și nu l-am întrerupt în răspunsuri, ca să se simtă liber și neconstrâns, la final cerând lămuriri și aducând mici completări.

Cu siguranță că zilnic există comunicare între soți, însă dacă doriți, puteți și voi să răspundeți acestei provocări și să îi scrieți soțului/soției, dându-i timp să mediteze puțin la tot ceea ce înseamnă viața de familie pentru el/ea și descoperind, poate, amănunte neștiute până atunci.

Așadar, haideți să vedem cum gândește un elvețian mutat în România, tătic de doi copii mici… 

1. Spune-ne puțin de unde ești și cum ai descrie viața acolo…

Eu sunt Alexis, m-am născut și am crescut în Elveția, o țară foarte frumoasă, cu peisaje superbe și mâncare delicioasă! Viața în țara mea este foarte plăcută, aproape în orice loc poți vedea lucruri frumoase, lacuri, munți, natură. Când eram mic, mergeam deseori cu tatăl meu pe munți, în explorare, urcând pe trasee și dormind la cabane.

2. De ce ai venit în România? Cum ți se pare viața aici?

Acum 4 ani am fost în Chișinău, la nunta unei prietene pe care o știu din Geneva. Ea lucrează în Elveția, dar este din Moldova și s-a căsătorit cu un francez. La nunta lor mi-am întâlnit viitoarea soție, care este româncă. Așa am plecat în România, ca să o descopăr și să o cunosc mai bine, iar încetul cu încetul, mi-am zis că cea mai bună soluție este să rămânem aici.

3. De ce? În general oricine ar gândi situația inversă, cum că ați pleca în Elveția…

La început nu mi-a păsat foarte mult unde stăteam, important era să fiu cu Irina. Îmi era indiferent dacă în Elveția sau în România. Apoi ne-am gândit cum am face financiar și am realizat că aici ne va fi mai bine, având și ea un serviciu, dar și eu putând găsi, cu limba franceză.

Studiile mele sunt de tâmplar, în Elveția am făcut o școală de 5 ani, cu multă practică, știu să fac mobilă modernă, cu finețuri, dar deocamdată nu pot să spun că îmi place acest domeniu.

Dacă am fi plecat în Elveția, salariul de tâmplar nu cred că ne-ar fi ajuns pentru a întreține toată familia, soția negăsindu-și probabil ușor serviciu, ca româncă ce vorbește franceza nivel începător-mediu. Chiar dacă salariile sunt mai mari acolo, ar fi fost cheltuieli mari pentru asigurare medicală, pentru fiecare persoană, anual… costă mult. De asemenea, alte taxe mari. Nu știu dacă am fi reușit să ne întreținem, așa că am ales calea mai simplă.

DE CITIT  Cât mult este prea mult? Indulgența excesivă a părinților

4. Vezi vreo diferență de stil între familiile din Elveția și cele din România?


Aș spune despre faptul că în familia mea de acolo vorbim mai puțin și suntem mult mai calmi. În general, după-amiezile sunt liniștite acolo, nu zgomotoase, lucrurile sunt mai ordonate în casă. Acolo nu aveam lipsuri în ceea ce privește mâncarea zilnică sau chiar puțin ”extravagantă”, cu ieșiri în oraș, la terase.

Puteam avea ceva (orice), copii fiind, dacă ne doream. Viața în România este foarte diferită. Când vine familia soției la masă, toată lumea vorbește cu energie, încât există mai multe discuții paralele, concomitent, care zboară la stânga, la dreapta, un pic în toate sensurile…

De asemenea, relațiile dintre membri sunt mai calde, mă refer în special la relația cu copiii, care este mai afectuoasă, mai dulce. În familia mea copiii trebuiau să se adapteze activităților zilnice ale părinților, nu invers. Adulții nu fac sacrificii/compromisuri în viața lor, pentru a pune binele copilului pe primul plan. Un alt exemplu este cel al plânsului: dacă cel mic plânge și devine enervant, este mai degrabă pedepsit, în cultura noastră, pe când la români se încearcă tot posibilul pentru a calma copilul și a-i reface starea de bine.

5. Ce ne poți spune despre sistemul școlar de acolo și riscurile sau pericolele pentru adolescenți?

Viața nu e deloc ușoara pentru preadolescenți și adolescenți, e de fapt o luptă pentru supraviețuire. Și eu am fost hărțuit în școală, eram amenințat, mi se furau lucruri, sufeream așa de tare încât m-am închis în mine enorm. Frecvent copiii sunt amenințați și bătuți acolo. Ca să impui respect și să te aperi, din păcate ajungi la rândul tău să violent. Altfel ești ”linșat”. Din câte am văzut, în România încă nu s-a ajuns aici, asta e bine!

6. Ce ți se pare greu, de când ești tată? Cum treci peste acele aspecte dificile?

Cred că cel mai greu este de trecut peste tendința de a regreta viața dinainte: ca părinte nu mai dormi precum înainte, nu mai există viața de cuplu (relația în doi), cea de dinainte de a avea copii. De asemenea, a accepta gânduri și dorințe pe care nu le mai poți împlini, pentru care parcă nu mai ai drepturi – pe scurt, un sentiment de regret ce mi se pare foarte apăsător uneori. Cea mai simplă cale de a străbate acest greu este dragostea. A-ți aminti constant, mereu, că Dumnezeu ne apără întreaga existență, a păstra în suflet credința că El are grijă de noi și a ne bucura de dragostea care crește datorită copiilor, chiar dacă nu mai e așa liberă ca înainte.

DE CITIT  After-mom jobs sau proiectele paralele ale mamelor

7. Ce îți aduce bucurie în familie, ce te face fericit în general?

Ceea ce îmi aduce mereu fericire este zâmbetul soției mele, al fetei și al băiatului nostru. Jocurile vesele, când îi văd pe ei fericiți. Când soția mea mă ia în brațe și o simt fericită, când îmi spune că mă iubește. De asemenea, apreciez momente liniștite precum bucuria unui coctail pe o terasă, simplul fapt de a privi cerul. Uneori îmi place să ies pe balcon, noaptea, să privesc stelele. Fericire pentru mine este și când merg în țara mea, unde petrecem timp cu familia mea, vorbim, suntem din nou aproape. Toate acestea aduc bucurie vieții.

8. Ce le dorești copiilor tăi?

Îmi doresc pentru ei să găsească propria cale de a fi fericiți, unică, personală. Sper să poată și ei călători, așa cum am făcut și eu, să descopere multe țări, culturi, iar apoi să se stabilească unde simt ei că pot fi bine cu adevărat, sufletește.

9. Dacă ai putea să aduci 3 lucruri (aspecte, orice) din Elveția, în România, ce ai alege?

Dacă aș putea, aș aduce aici ”les apéro” (în cultura lor, un fel de luat masa foarte simplu și apreciat, cu aperitive diverse, platouri, atmosferă relaxată, ceva bun de băut etc.), vinurile noastre și calmul. În plus, toată familia mea de acolo! 

10. Ce consideri că trebuie schimbat în România, pentru binele românilor? Ce ai schimba tu, dacă ai avea puterea?

Dacă aș fi eu în măsură să decid, aș amenaja toate drumurile rutiere, încât să fie circulabile…, aș instala terase și mici restaurante peste tot, cu prețuri acceptabile.

Nu înțeleg de ce pe malurile lacurilor din București (ex. Lacul Morii), pe malul mării (ex. faleza Constanța) nu există terase, posibilități de agrement, vaporașe, activități deosebite.

De asemenea, aș dezvolta mult transportul feroviar, să fie ca în Elveția, rapid și foarte răsfirat: poți ajunge de oriunde, oriunde, într-un mod facil, la orice oră, fără dificultăți.

Aș face cumva să fie mai clar pentru călători programul autobuzelor, iar ele să circule mai bine. Nu în ultimul rând, m-aș strădui să schimb mentalitatea românilor, în sensul de a-i face mai deschiși, mai înțelegători.

În jobul meu dintr-un call center mi s-a întâmplat de multe ori să nu fiu lăsat să ajut clienții, din cauza regulilor rigide și a gândirii încă foarte…comuniste.

Și, mai ales, le-aș pune un zâmbet imens pe față, tuturor românilor. În țara noastră oamenii sunt mai zâmbitori, iar pentru mine e ciudat să intru într-un magazin sau restaurant și să fiu primit complet altfel.

DE CITIT  Nașterea naturală vs. cezariana

11. Ce părere ai despre românii care se duc să lucreze în Elveția sau în alte țări? Ce le-ai spune?

Dacă aș putea să-i sfătuiesc, le-aș spune tuturor să se întoarcă urgent în România și să își refacă țara, iar capitala să redevină ”Micul Paris”.

Lasă un răspuns