Subiecte de discuție cu cei mici, dar și cu adolescenții noștri

Cum să pornim o discuție cu cei mici?

Cum să pornești un dialog eficient cu preșcolarii sau școlarii mici (4-9 ani)?

Ca învățătoare, am observat adesea o greșeală repetată în rândul părinților, atunci când își reîntâlneau copiii după ore: prima lor întrebare era ”Ce ai făcut azi la școală?”

Pentru un copil mic, este extrem de dificil să fie reflexiv, să își amintească lucruri concrete, cu întrebări atât de abstracte și generale.

De aceea, pentru a-i ajuta, vă puteți forma dialogul pe baza unor întrebări ca acestea:

• Ce ți-a plăcut astăzi la școală? sau Ce ai făcut interesant la ore? Dar în pauze? (apropo de contextul trist ”covid”, aflați dacă ies în pauze sau stau în clasă, dacă se aerisește clasa și când, ce se joacă acolo etc.)
  
  
• Despre ce ați învățat la ora de…? (verificăm orarul și întrebăm concret; copilul apreciază dacă părintele se uită pe materialele din clasă, unde a lucrat și este interesat de activitățile lui); Ai răspuns și tu despre lecție/Ai pus vreo întrebare/Ai ieșit la tablă?
  
  
• Ce ți s-a părut greu la școală? Ce nu ai înțeles?
  
  
• Ai teme, cum pot să te ajut? Te descurci singur?
  
  
• Cu cine te-ai jucat?
  
  
• Ce îți place la X (prietenul copilului)? De ce crezi că vă înțelegeți bine?
  
  
• E cineva în clasă care te supără? De ce nu îți place de X? Haide să găsim soluții pentru a vă înțelege mai bine!
  
  
• Ce îți place la doamna învățătoare?
  
  
• Ați ieșit din școală? (Ce ați văzut în excursie, ce ți-a plăcut cel mai mult etc.)
  
  
• Ce ați făcut la ora de sport? (dacă vrea să vă arate anumite exerciții, le puteți repeta împreună, pentru ei e minunat să petreceți timpul făcând diverse lucruri, pe lângă comunicare și exprimarea afectivității)
  
  
• Ce îți place în sala voastră de clasă? A mai schimbat doamna ceva în decor? Sunt afișate lucrările voastre?

Cum să pornești un dialog cu preadolescenții și adolescenții (10-19 ani)?

În ceea ce privește această vârstă delicată, lucrurile diferă de la familie la familie și variază foarte mult în funcție de temperamentul tânărului. Este posibil chiar între frați să fie nevoie să ne adaptăm atitudinea și comunicarea, fiind diferiți și dându-ne provocări diferite, fiecare având nevoile și slăbiciunile lui.

Dacă școlarul se arată avid de comunicare, atenție și dialog, este posibil ca adolescentul să prefere libertate și intimitate, simțindu-se mai bine înțeles de către cei de vârsta lui.

Cred că aici ajută foarte mult să continuăm deschiderea față de ei, fără a ne fi frică de anumite subiecte, să le arătăm că nu suntem atât de diferiți, doar pentru că suntem mai în vârstă decât ei.

 Și noi am fost ca ei, le putem povesti uneori din adolescența noastră, ce ne crea confuzie, cât de greu sau ușor am trecut prin ea, ce suferințe am avut, cum a fost ”prima dragoste”, ce am învățat din greșeli, cum au fost părinții noștri și cum ne-am fi dorit să fie ei. Cred că tocmai distanțarea noastră îi depărtează cel mai mult, atunci când nu știm cum să ne mai apropiem, ori poate ne e frică de reacțiile lor. Însă dacă facem acești pași deschiși către ei, vor continua să aibă în noi niște aliați de nădejde, cu care nu se vor rușina.

*Recomand conferința cu părintele Sorin Adrian Mihalache, licenţiat în matematică şi teologie, absolvent al cursurilor de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, tată de adolescenți.

Lucrul cel mai important pe care l-am reținut este că trebuie să vorbim foarte mult cu tinerii noștri, să îi întrebăm foarte des cum gândesc, să discutăm despre cât mai multe aspecte, pentru că astfel își vor crea propriile puncte de vedere, ce nu vor fi ușor de clintit. Dacă ei nu verbalizează viziunile lor, nu își vor forma acea tărie de caracter care să le permită să facă față eventualelor influențe de anturaj. Așadar, discutați, discutați, discutați!