Povestea unei nașteri naturale după cezariană – NVDC

NVDC reușit la 1 an și 3 luni de la operație

Experiența mea ca mamă începe în luna mai 2017, când am reușit să nasc natural primul copil, după un lung și greu travaliu (povestea aici). 

La 1 an și 7 luni diferență a venit pe lume și al doilea copil al nostru, de data aceasta printr-o cezariana nedorită, din cauza poziției pelviene (povestea aici). 

După cele două experiențe grele (fiecare în felul ei) puteam doar visa la una altfel: îmi doream atât de mult o naștere salvatoare, frumoasă… Dar aproape că nu îndrăzneam să mă rog pentru un așa dar de Sus.

Și totuși, Dumnezeu a rânduit din marea Lui milă să mă bucure cum nu credeam, trimițându-ne o nouă minune, ca și până atunci, tot la diferență foarte mică.

NVDC reușit

Povestea celei de-a treia nașteri – NVDC reușit

Sarcina

Nici nu a apucat băiețelul să facă 9 luni, că am avut cel mai mare șoc de test pozitiv. Mă simțisem cam rău (fără vlagă, stare de leșin, ca și în trecut în primul trimestru), însă nu bănuiam o sarcină pentru că sângerasem recent. Am luat totuși un test după ce am simțit o greață ușoară și, cum v-am spus, am fost șocată bine de tot. Am ajuns curând la ecografie, iar bebelușul avea deja 9 săptămâni, deci… Rămăsesem când frățiorul avea 7 luni. Nu m-a speriat deloc diferența în sensul de naștere/timp scurt trecut de la operație, pentru că am o prietenă în Franța care a reușit nvdc la 1 an de la ceza. Și de fel nu sunt genul panicos deloc, ba chiar cam flower power. Altele ma speriau pe mine, cu primii doi adaptarea fusese grea, deci acum aveam multe gânduri și temeri de mamă.

Sarcina a fost cea mai ușoară dintre toate, fără grețuri, fără dureri de operație, fără prea mult greu (doar acel prim trimestru fără energie).

Singura experiență mai solicitantă a fost o problemă cu un rinichi blocat pe la 30 de săptămân și o infecție urinară cu dureri, pentru care am umblat ceva prin spitale (bine că nu începuse pandemia). Per total însă a fost chiar o minune a treia sarcină, o binecuvântare care a spălat din temerile de început. Știe Dumnezeu când să ne trimită încă un suflețel…

Pentru că avusesem deja experiența anterioară cu bebeluș prezentat pelvian, am hotărât să merg de data aceasta la domnul dr Radu Botezatu, care știe să realizeze și manevra externă de întoarcere, dar în același timp asistă și nașteri în pelvian (dacă bebelușul nu e prea mare). Totuși, nu m-am grăbit cu controalele. Am făcut doar morfologia de trimestru II (singura morfologie pe care o fac de fiecare dată) și apoi am mers la dânsul cu vouchere, în privat, neavând cum sa stau ore intregi pentru control la Filantropia (unde urma să nasc). În săptămâna 34 bănuiam cu teamă că micuțul nu e poziționat, am zis că așa-s băieții la noi în familie, turmentați sau nevrând să iasă de acolo, cum glumea soțul (prima, fetița, a știut bine direcția, deci nu era o problemă legată de bazinul meu). La control chiar s-a dovedit că nu era întors cu capul în jos, însă dl doctor l-a poziționat corect în 10 secunde, prin manevra externă. Am rămas uimită!

La scurt timp însă iar mi se părea că e pelvian și nu înțelegeam de ce Dumnezeu îmi dă iar să trăiesc o cezariană, chiar dacă nu e horror ca operație, psihic mă deprima ideea. Aveam o senzație de inutilitate, fără speranță, ca și când trebuie să merg din nou la tăiere, pur și simplu. Chiar să nu pot să încerc natural nici acum? Ideea asta iar mă tulbura. M-au trecut toate emoțiile și m-am rugat să se facă voia Lui (cu multă dorință de natural, bineînțeles), iar la controlul de la 37 de săptămâni, copilul era cranian. Uau, uau, uau, ce bucurie inexplicabilă! Oricât de dureroasă ar fi nașterea naturală, e sadita prea adânc în mine, mi-am dorit enorm!

DE CITIT  Un travaliu de (ne)uitat - nașterea Anastasiei

Travaliul

Și abia acum povestea nvdc-ului reușit, la 38 de săptămâni și 4 zile, 1 an și 3-4 l de la cezariană.

Noaptea pe la 1 pur și simplu m-am trezit pentru că eram…udă. Imediat m-am gândit că s-a rupt apa, dar parcă tot nu-mi venea să cred (serios, în somn?!). Am încercat să mă mai odihnesc, dar deja începeau dureri ușoare ca de menstruație, la spate jos și burtă-jos. Mai durea înainte și când se încorda el, dar acum parcă începeau să se repete senzațiile dureroase. Pierdeam puțin lichid și mai mult secreție lipicioasa, f puțin roz.

Am făcut o baie, deși nu prea aveam chef la 2 noaptea, cu fetița de aproape 3 ani dormind cam agitat și neștiind dacă rezist pana dimineața când vine ajutor la cei mici sau se desfășoară totul rapid ca în experiența anterioară. Pe la 4 deja durerea nu mai era doar o glumă, așa că l-am trezit pe soț să mă maseze, a fost o jumătate de oră de travaliu în căminul nostru, în liniște, cu muzică relaxantă la căști și balansat pe el, dans în doi și apropiere caldă, calmă. Contracțiile erau mai des de 4 minute, iar soțul era deja cam pe ace, așa că am plecat spre spital, lăsând copiii dormind (știam că el va reveni în jumătate de oră, neavând voie sa între cu mine – eram în plină stare de urgență, cu declarație după noi…). *De preferat este să se plece spre spital după ce ai avut o oră de astfel de contracții regulate, însă atunci am uitat și ne-am cam grăbit.

La 4:30 eram deja la camera de gardă, unde dna dr mi-a făcut un tușeu regretabil, oribil (cred că rezidentă, am întrebat-o și cum o cheamă, cu gândul de a o promova negativ, însă până la urmă m-am răzgândit). Mi s-a părut că umblă cu mâna prin uter, ca un fel de chiuretaj, se plimba peste tot pe acolo ca pe autostradă, zvârcolindu-mă pe mine de dureri… Ma simțeam ca un animal în chinuri, nu a avut empatie deloc. La eco apăsa cu aparatul și durea, i-am atras atenția. În rest a fost drăguță, dar cred că mai are de învățat (dacă se poate învăța empatia…sper). [Ulterior la dilatație 8 tușeul moașei nu a durut deloc. Și am mai avut tușee la viata mea, se simte când nu-i pasă doctorului. Eh, bine că-s călită cât de cât.]
Contracțiile erau deja dureroase bine, însă dilatația doar 2 a zis ea. Am fost puțin dezamăgită, dacă știam aș mai fi stat acasă, dar am sperat măcar să avanseze repede apoi.

Din policlinică (unde a fost verificarea de internare) m-am dus cu dna asistentă în spital, la garderobă, m-am schimbat cu cămașa lor de naștere (fără nimic altceva) și m-am instalat în sala de travaliu&naștere, unde au urmat 2 h de contracții dese și foarte dureroase, intense, petrecute mai mult singură, cu gemut, rugăciuni speciale pentru naștere (am o carticică foarte utilă și frumoasă), dat mesaj părintelui duhovnic, unei maici, mamei și nașei soțului, să se roage pentru mine…. Deja ma întrebam iar de ce nu nasc și bărbații, deja ma rugam să nu mai am copii măcar 3 ani…. Greu, greu, când vine durerea aia…. Speram ca la a treia să nasc direct, fără chin, dar… Hahahaha!!

DE CITIT  O experiență a cezarienei după naștere naturală
acatist din inima curată

Am întrebat de minge, nu mai era în spital. Moașa mi-a propus gazul ilariant și am acceptat. Nu am stat deloc în pat întinsă, simțeam că nu pot. Mă sprijineam cu coatele pe pat, mă urcam în genunchi pe el cu perna în brațe, mă dădeam iar jos, mi-am stins lumina și respiram adânc, adânc, moașa mă mai încuraja când trecea pe alături, zicea că respir foarte bine și că sigur a avansat dilatația, după cum trăiam contracțiile. Gazul parcă mai lua din intensitate, uneori parcă scăpam 5 minute fără contracție și era raiuuul, parcă nimic nu se întâmplase, nu nășteam, nu mai era durere. Apoi iar venea trenul și mă călca fără milă. 

Pe la ora 7 deja nu mai rezistam. Simțeam să mă duc la toaletă, mă duceam, dar nu venea nimic. Le-am zis că e presiune mare jos și au propus o verificare. Moașa Georgiana și moașa Dana, minunile nopții/dimineții (le cunoșteam și din alte relatări pozitive de pe grupul de facebook NVDC România).  M-am suit în pat cu gazul lângă mine și parca nu era așa horror cum îmi imaginam că va fi pe spate.

Tușeu super, nicio durere, dilatație 8, a zis că vine bebe curând, totul va evolua foarte rapid pe final. Am rămas așa, pe pat (acum realizez că e mult mai fain decât la maternitatea Bucur, pe acea masă cu picioarele în sus), în poziția de naștere, trăind fiecare contracție și simțind cum se apropie bebelușul. La 7:30 trebuia să se schimbe tura, să plece moașele, simțeam că rămân singura fix pe expulzie, însă au rămas pentru mine. Dl dr de garda, dl Popescu a fost chemat fix pe expulzie la final. Dr meu, dl Botezatu urma să vină la 8, n-am mai apucat să ne vedem… M-a încurajat în sarcină și a contat foarte mult încrederea dansului.

Expulzia

Expulzia merită un capitol întreg. Abia o așteptam. Pentru mine travaliul și contracțiile sunt moartea, iar expulzia un fel de pay back, revanșa, cireașa de pe tort, în sfârșit ceva concret, vine bebe!! Le-am zis moașelor că data trecută nu am știut sa împing, le-am rugat sa ma ghideze. Însă de data aceasta, culmea, nici n-a fost nevoie de prea mult. Simțeam singură tot ce trebuie sa fac. Corpul voia să împingă singur, uaaaau! 

Moașele nu m-au grăbit deloc, doar mi-au zis să trag din gaz adânc atunci când începe durerea și apoi să țin aerul și să împing, să țin, să țin… Împingeam f bine, simțeam exact locul unde trebuie. Ciudat mi s-a părut că în info găsite anterior pe youtube (vloguri) sfatul era să scoți aerul pe împins, iar moașa zicea să îl țin, apoi să iau iar și să împing ținându-l, apoi iar. Cam 3 serii de împins pe o contracție. A fost f bine așa! 

Când împingeam nu durea nimic, simțeam doar o forță dinăuntru care vrea sa iasă și ma bucuram că pot face asta, ma întrebam dacă e vreun risc sa împing mai tare, simțeam că pot muta un munte, era ca o eliberare, a fost genial…. Mă țineam cu o mână de bara mesei, cu una mai trageam din aparat, altă dată am rugat-o pe moașă să mă țină, apoi după mai multe serii de împins deja nu mai vedeam nimic în jur, mi-au luat gazul că mai aveam un pic și deliram, le mulțumeam tuturor că au rămas pentru mine, le doream să le răsplătească Dumnezeu… Și eram în delir. Dar tot mai puteam împinge! ”Încă 1-2 contracții și vine bebe” .

Parcă nu-mi venea să cred! Mi am dorit atât de mult sa simt totul și am trăit fiecare părticică din el, ieșind din mine…. Am simțit cum cel mic s-a scurs parcă din viața de pântece, la viața pe Pământ, la propriu și la figurat. Toată transfigurarea, cu ochii închiși și sufletul aprins, toate senzațiile vii și unice…

Nu știu cum ii va fi viața, dar el însuși e o binecuvântare pentru noi, pentru lume. Darul lui Dumnezeu, pe care o să ne străduim să îl creștem frumos.
După ce a ieșit capul, eliberarea a fost rapida. Mi l-au pus imediat pe piept, așa mic, și mov, și cald…. Era așa plăpând și l-am putut ține acolo, ne-au pozat de zor, în timp de dr aștepta placenta.

M-au masat puțin ca să iasă mai repede, nu au apăsat fără sens, dar au ajutat-o sa iasă, să zicem. Pentru prima oară am și văzut-o: mi-a arătat o dr și chiar îmi explica părțile componente (haha). Cordonul a fost lăsat până nu a mai pulsat, mi-au spus, câteva minute. M-am rupt puțin (sau a zis dr la un moment dat că taie puțin? Nu sunt sigură) și m a cusut. Anestezia nu prea avea efect, simțeam acul, dar ce mai conta…….. Născusem o minune de băiat, printr-o minune de expulzie.

DE CITIT  Diastaza abdominală după naștere. Informații și interviu cu un kinetoterapeut
nvdc

După două ore de lacrimi de bucurie, rugăciuni de mulțumire, masat burtica, apăsat pe uter și stat pe telefon pentru dat vestea, m-au dus în salon și mi l-au adus pe micuț. Toată lumea s-a purtat frumos, am prins ture minunate, exceptand acel tușeu care a fost iertat și e uitat rapid în noianul de binecuvântări ale experienței.

Incă nu-mi vine să cred că m-a ajutat Dumnezeu să reușesc natural, Maica Domnului să rezist în contracții… și că totul mi-a adus așa multă împlinire sufletească, în Săptămâna Mare (Marțea dinainte Sfintelor Paști 2020).

Pentru cele care vă doriți mai multe informații despre NVDC, recomand să citiți experiențele reușite, dar și pe cele nereușite de pe grupul menționat, să fiți hotărâte și să aveți curaj. Cu siguranță în cazul meu a fost de mare ajutor faptul că mai aveam o naștere naturală anterioară, însă există multe reușite și după o simplă cezariană (sau chiar mai multe).

Atașez documentul oficial de la Maternitatea Filantropia, acordul pentru NVDC ce trebuie semnat de mamă la internare, unde găsiți exact avantajele și riscurile tipurilor de nașteri.

Sarcini cu bine și nașteri cât mai implinitoare să avem!

nvdc
nvdc
nvdc
nvdc
Mă numesc Irina Pache și sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Mi-am dorit să pot schimba ceva în bine, în învățământul românesc, așa că la 22 de ani am devenit învățătoare, promovând examenul de titularizare cu nota 10, în București. Am crescut timp de 4 ani o generație minunată de elevi, în sistemul de stat, apoi alți 2 ani o clasă din învățământul particular. În anul 2017 am devenit mămică, un vis împlinit și o mare binecuvântare! De atunci au mai venit în viața noastră încă doi copii, așa încât nu m-am mai întors în sistemul de învățământ, ci în prezent mă ocup de creșterea lor, acasă. În același timp încerc să mă implic în continuare în diverse proiecte educaționale, să scriu și să mă dezvolt pe mai multe planuri. Educația copiilor rămâne pasiunea mea principală, domeniul în care simt că mă regăsesc și pot fi de folos. Pun foarte mare accent pe cucerirea elevilor pentru învățare și pe dezvoltarea lor complexă, ca suflete unice și minunate. Consider că scopul nostru, ca părinți și profesori, este de a crește copii fericiți și bogați în interior, nu doar copii cu rezultate bune!

Lasă un răspuns