De ce apar vergeturile în sarcină și cum le prevenim?

În timpul sarcinii cel mai natural și inevitabil lucru este creșterea în greutate și a abdomenului , iar pielea din această zonă are de suferit cel mai mult. De asemenea retenția de lichide care are loc în timpul sarcinei, determină slăbirea structurii care menține pielea. Această creștere rapidă și întindere a pielii, face ca fibrele elastice din dermă să se rupă și să provoace vergeturile în sarcină (niște ¨cicatrici¨ sub formă de linii sinuoase albe sau purpurii).

E important de știut că vergeturile ce apar în sarcină nu pot fi întotdeauna prevenite oricâte măsuri am lua. Nu trebuie să punem presiune pe noi, însă să avem grijă de corp este un lucru bun. 

Vergeturile apar de obicei pe abdomen și pe sâni, deși este obișnuit să le găsești pe fese, pe coapse și șolduri, practic tot ceea ce se mărește în timpul sarcinii. Acestea pot apărea chiar și înainte de sarcină și desigur nu toate femeile sunt afectate, depinde de elasticitatea pielii, de genetică, de factori hormonali, etc.

Cea mai bună armă împotriva vergeturilor este prevenirea.

Ca să-ți protejezi pielea de schimbările care le vei avea pe parcursul sarcinii, eu îți voi relata experiența mea și sfaturile care mi le-a dat doctorul.

În primul rând este foarte important ca viitoarea mămică să controleze creșterea în greutate. Perfect ar fi să ajungeți în momentul livrării cu aproximativ 12-15 kg în plus. Dieta trebuie să fie bogată în proteine și vitaminele A,C și E.
Consumul zilnic de apă este imperativ, cel puțin 1L, plus alte lichide.

La recomandarea doctorilor să fac multă mișcare, eu am ales să fac aquafitness, pilates și yoga, de la 16 până la 38 de săptămâni, mergeam la toate de 2 ori pe săptămână, uneori la aquafitness mergeam și de 3 ori, mi-a plăcut foarte mult.

Produse antivergeturi care pot ajuta

Aplicați zilnic o cremă antivergeturi, care să aporte elasticitate pielii, chiar din primele săptămâini ale sarcinii, chiar și de 2 ori pe zi. De fapt, mai mult decât aplicarea unei creme, cel mai bine ar fi prevenirea vergeturilor prin aplicarea produselor hidratante și grase, care facilitează elasticitatea pielii.

Două produse care probabil deja le aveți acasă și sunt cele mai recomandate: uleiul de măsline și/sau cel de migdale. Crema o puteți aplica în cazul când deja aveți vergeturi și doriți să diminuați mărimea acestora. Căutați una care să conțină vitamina E și scânteia asiatică (centella coriacea), una dintre cele mai recomandate plante medicinale de către OMS, pentru multitudinea de beneficii care o are pentru piele: regenerare, reparare, reînnoirea pielii, venotonic, proprietăți curative, tratamentul rănilor, arsurilor, boli ulcerative ale pielii, printre multe altele.

DE CITIT  Tulburari de somn și comportamentul copiilor
crema antivergeturi sarcină

Eu fiind o fire slăbuță, eram aproape sigură că îmi vor apărea careva vergeturi odată cu sarcina și mi-am aplicat Bio-oil primele 3 luni. Am folosit 2 sticluțe, dar mirosul devenea iritant și am decis să caut altceva. 

Acasă aveam ulei de măsline, l-am folosit probabil o săptămână, dar nici acest miros nu a fost ușor de suportat. Îmi aplicam practic peste tot unde vedeam că se schimbă formele și se schimba cam tot corpul, deci mirosul era foarte puternic, dar voiam să evit vergeturile. 

La momentul potrivit am primit cadou un ulei de migdale, exact ceea ce-mi trebuia, îi sunt fidelă și astăzi. Atât mirosul, cât și consistența sunt foarte plăcute. Având în vedere că nopțile erau foarte lungi, îl foloseam și pentru prevenirea cearcănelor, iar apoi l-am folosit și pentru a-i face masaj bebelușului. Deci, preferatul meu rămâne uleiul de migdale. Nu am o marcă anume pe care o cumpăr, când îl găsesc atunci îl iau, dar acum am cumpărat iarăși primul ulei de migdale pe care l-am primit, ERBAMEA Olio di mandorle dolci, 11€ 250ml.

Cum funcționează produsele antivergeturi?

1. Aminoacizii din cremă mențin pielea mai elastică și tonifică țesăturile.

2. Extractele de plante (cum ar fi iedera, coada calului și mesteacănul) stimulează producția de colagen și elastină, fibre care asigură elasticitate pielii.

3. Fitoextractele (cum ar fi mătura de măcelar și castanul de cal) protejează și îmbunătățesc circulația, prevenind retenția de lichide și deshidratarea pielii.

4. Cremele care conțin vitamin A ajută la estomparea vergeturilor, însă ele se folosesc doar după sarcină, retinoizii fiind periculoși pentru dezvoltarea fătului. 

5.  Alte produse naturale care ajută în prevenția și estomparea vergeturilor în sarcină mai sunt uleiul de cocos, uleiul de argan, uleiul de măceșe sau sucul de aloe vera. 

Nu am avut vergeturi după sarcină!

Eram pregătită și mă așteptam să le am, dar cum am avut grijă mereu de pielea mea, iar rezultatul a fost unul pozitiv. În general eu slăbesc și adaug foarte repede kilograme, mai ales în ultimul an, am trecut de mai multe ori prin aceste etape.

Recomandarea care aș fi vrut să mi-o fi spus și mie cineva: când decizi să termini cu alaptarea maternă e foarte probabil și normal să iei puțin sau mai mult în greutate, eu am adăugat 3 kg.
Ăsta este un factor care ar putea aduce careva vergeturi dacă te ia prin surprindere deci nu uita să-ți aplici ulei și în perioada aceasta.

Eu când am început a aplica ulei, deja vergeturile erau apărute, deci practic acesta nu folosea pentru nimic, rezultatele erau puțin vizibile așa că a trebuit să încep a folosi cremă antivergeturi. Mi-am cumpărat TROFOLASTIN antivergeturi, la recomandarea farmacistului, am abia o lună de când o folosesc și încă aștept rezultatele.

Pentru mine nu a fost nicicând o încăpățânare să caut cum să evit cu orice preț vergeturile, nu sunt multe, nici mari, nici dureroase, doar un pic inestetice, de asta nu am apelat la un dermatolog. În funcție de situația dumneavoastră, cel mai bun sfat mereu îl găsiți la doctor.

DE CITIT  Sarcina, elixir al tinereții?

Aveți grijă de voi!

Acest material este strict opinia și experiența autorului. Vă recomandăm ca pentru orice problemă medicală să apelați la un specialist. Resurse Părinți oferă acest articol în scopuri strict informaționale și nu ca sfat sau tratament medical.

De cînd am aflat că voi avea un copil am conștientizat faptul că voi fi primul exemplu pentru ea și am început să fac cursuri de parenting, să învăț mai mult despre alimentația sănătoasa, despre atitudinea care mă va ajuta să cresc un copil fericit. Citesc și scriu despre tot ce simt. Mă inspir zilnic de la copilul meu. Învăț a iubi și a trăi așa cum o face ea: cu adevărat, fără a aștepta ceva în schimb, așa cum simt cu tot corpul și sufletul meu.

Lasă un răspuns