Dragă Adina,
Postările tale din grupul de facebook ”Mutat la țară – viața fără ceas” au atras mii de like-uri. Sunteți o familie tânără, o bucureșteancă măritată cu un francez, având 4 copii… și v-ați mutat în vârf de deal. Povestește-ne puțin despre voi.
Dragă Irina, în primul rând mulțumesc pentru invitația de a răspunde acestor întrebări . Da, practic suntem o familie reconstituită, băieții cei mari sunt ai mei din prima căsătorie (când am divorțat primul băiat avea 1 an și 8 luni, al doilea doar o lună), iar băieții cei mici (aproape 3 ani și 4 ani și jumătate) sunt împreună cu soțul meu, Alain. Îi crește și îi educă de fapt, pe toți laolaltă, ca un adevărat tată (lui i se mai spune și Papa Alain).
Și cum ați ajuns acolo, în Maramureș?
În vara lui 2019, când s-a născut și cel de-al patrulea mușchetar, am plecat în vacanță în Maramureș (în anii anteriori vizitasem alte zone ale țării, ca să descopere și soțul România – bineînțeles, și copiii-).
Odată ajunși pe acel tărâm magic, în acest Amazon est-european, unde natura și sălbăticia se împletesc cu legenda și credința, unde oamenii sunt în majoritate buni și primitori, unde se păstrează încă obiceiurile și tradițiile, ne-am îndrăgostit iremediabil…
În acea vară, cazați fiind pe termen lung într-un loc special și foarte drag nouă, numit Conacul Drahneilor (o pensiune moroșenească de poveste din comuna Ruscova), am decis că Maramureșul era zona în care trebuia să căutăm și noi casa de vacanță mult visată…
După căutări de-a lungul și de-a latul Țării Maramureșului, în aceeași vară a lui 2019, am găsit și casa potrivită nouă, la Vișeu de Jos, anume o căsuță mică albă în vârful unui deal, cu mult teren și chiar și o mică pădurice, îngrijite de doi oameni minunați, dl. Jean și dna. Ileana (care ne-au rămas alături cu multă bunăvoință, ca să ne învețe și să ne ajute pentru încă un an după ce am cumpărat locul lor)…
Cam așa s-au desfășurat lucrurile în cazul nostru, iar decizia de a ne schimba total domiciliul de la București aici a venit foarte natural pe fundalul întregii pandemii.
După acest timp de trai la țară, ai putea face o comparație cu viața din București, la care ați renunțat? Zi-ne te rog măcar 5 avantaje ale traiului acolo, dar și câteva limite (avantaje pierdute). Ce e minunat acolo, dar și foarte dificil?
Avem acum aproximativ 2 ani trăiți aici în mijlocul Maramureșului istoric și niciunul dintre băieți, nici copiii, nici soțul nu ar mai vrea să trăiască la București; de fapt, mezinul nostru și-a petrecut majoritatea vieții sale de până acum aici, în Maramureș – aici a împlinit un an, apoi doi, urmează trei în martie – pentru el aici este 100% acasă.
Primele avantaje clare ale vieții la țară sunt, cred, cele la care se gândește toată lumea: puritatea aerului, calitatea apei, gustul și curățenia hranei, posibilitatea de a sta și a lucra în mijlocul naturii la tine acasă, bucuria de a trăi aproape de Dumnezeu și de creația Sa – de exemplu, când deschid ușa, pășim cu toții direct într-un soi de rezervație naturală, în care nu poți să nu te minunezi de frumusețea și complexitatea naturii (de la stele până la animale, de la flori și frunze până la fulgi de nea)…
Un alt avantaj aici este și educarea copiilor într-un spirit mai practic decât la oraș și petrecerea timpului liber altfel, deprinzând cu plăcere infinite abilități concrete: cum se face focul, cum se cresc animalele domestice, care sunt tehnicile și muncile grădinarului, ce este cositul, tăiatul lemnelor, care sunt uneltele din gospodărie și la ce servesc, cum se organizează toate treburile în jurul casei, ș.a.; pentru noi, toate acestea sunt modalități de a-i responsabiliza și de a-i ține ocupați și cu alte lucruri înafara realității virtuale (tablete, monitoare), deși au acces și la internet și mediul online…
Tot la lista avantajelor aș trece și magia descoperirilor, sub formă de joacă în natură: cățăratul în copaci (în loc de sala de cățărări), mersul pe pământ și iarbă, alături de căzutul în noroi și săritul în bălți (în loc de mersul pe asfalt), mâncatul fructelor și legumelor nespălate, din grădină sau copaci (în loc de cumpărături la supermarket), descoperirea ouălor și joaca cu animalele (la bloc în București nu aveam găini, rațe, câine și pisică), culesul leurdei din pădure și joaca cu salamandre și năpârci, melci, râme și cărăbuși prin grădină și aiurea (la oraș nu ar fi cunoscut această bio-diversitate), mâncatul țurțurilor și a zăpezii iarna (la oraș fie nu este fie este prea murdară), și lista poate continua…
Bineînțeles că există și dezavantaje, dar nu există loc pe lume care să aibă numai și numai avantaje: primul ar fi dificultatea traiului de zi cu zi, tot greul casei și gospodăriei ducându-l eu și soțul (doi orășeni de bloc, el având în plus și bariera limbii, amândoi fiind total neobișnuiți cu viața la țară, în vârful dealului, singuri cu 4 copii între aproape 3 și 13 ani): eu gătesc, eu spăl vasele și hainele, hrănesc animalele, grădinăresc, plantez, culeg și conserv – el se ocupă de întreținerea familiei, organizare, el este șoferul nostru, face cumpărături, este responsabil cu lemnele și focul în centrală.
Cum procedați cu frecventarea grădiniței și a școlii celor mici, ce ne puteți spune despre calitatea educației primite și dificultatea accesului?
Acesta a fost un aspect foarte stresant pentru mine (ca mamă): mutarea tuturor copiilor la școala și grădinița din comună. Mă întrebam obsesiv cum vor reacționa, cum se vor integra, dacă le “stric” viitorul copiilor celor mari mutându-i de la Școala Centrală din București la Școala Gimnazială din Vișeu de Jos, dacă cei mici se vor adapta la noul mediu și așa mai departe…
Toate temerile mele (și numai ale mele) s-au dovedit din fericire a fi toate false: aici se face școală la fel ca la București, ba chiar la matematică copiii mei cei mari învață mai mult decât înainte, predarea limbii române este la același nivel, la toate toate celelalte discipline asemenea (numai franceza este la nivelul oricărei alte școli normale, fără predarea intensivă a Școlii Centrale – dar aici compensăm cum putem acasă, în familie)…
Toți băieții s-au adaptat foarte bine, și-au făcut colegi, leagă prietenii, atât cei mari la școală cât și cei mici la grădiniță, iar cu toată sinceritatea vă spun că inteligența emoțională, dar și cea practică a copiilor de aici m-a lăsat fără cuvinte: ei sunt foarte stabili emoțional și își dau seama în linii mari cam ce domenii îi atrag în viață de la vârste foarte fragede.
Cu siguranță că situația învățământului nu este aceeași în toate comunele (unele sate nu au școli deloc, în altele școala se face comasat din lipsă de elevi – clasele 0 – 4 împreună, 5 – 8 la un loc) – noi am avut se pare, pur și simplu, un mare noroc de la Dumnezeu alegând acest loc, fără să ne fi pus deloc aceste întrebări…
Ce planuri aveți pentru vremea când vor ajunge la liceu/facultate?
La Vișeu de Sus există și un liceu foarte bun, Liceul Teoretic Bogdan Vodă, unde sper să meargă în curând și băieții noștri cei mari, cât despre facultate nu pot spune nimic acum, sunt liberi să-și aleagă ce doresc fiecare, dar până acolo nu am ajuns încă.
Ce facilități aveți în zonă, din punct de vedere medical?
Chiar avem un spital proaspăt renovat și dotat cu toate cele de trebuință, alături, la 12 km, la Vișeu de Sus (pe unde merge celebra Mocăniță de pe Valea Vaserului) – acolo este și grădinița băiețeilor celor mici, cărora le spun mereu în glumă: “uite ce norocoși sunteți, aveți o grădiniță vis-a-vis de Mocăniță” La dentist mergem la Sighetul Marmației (50 km depărtare – maxim o oră cu mașina), iar pe drum traversăm o pădure minunată, “pădurea magică” de pe dealul Hera
Cât de independenți reușiți să fiți din punct de vedere al consumabilelor (energie electrică, apă, încălzire), dar și al hranei? Cât de mult vă autogospodăriți și ce planuri aveți pentru a îmbunătăți acest aspect?
Din perspectiva independeței resurselor, stăm mult mai bine decât la București: aici nu plătim apa și nu bem din sticle de plastic – avem aducțiune de apă prin cădere (practic, am captat un izvor subteran aflat pe terenul nostru, am săpat un șanț de 300 de metri lungime manual și, acolo am amplasat un rezervor de 2.500 de litri care ne alimentează casa); vara nu plătim apa caldă – avem panouri solare montate în acest scop pe acoperiș; nu depindem de gaz – aici totul este pe lemne, întrucât Maramureșul nu este conectat la rețeaua națională de gaze (așadar factura este mult mai mică, din orice unghi ai privi-o);
Aici ne producem singuri o parte din hrană – iarna aceasta avem cartofii noștri, ceapă, usturoi, morcovi, sfeclă, fasole, compoturi și gemuri, suc de mere, nuci (toate din grădină și livadă), iar toată carnea, lactatele, ouăle (atunci când nu ouă găinile noastre), le cumpărăm de la vecini (100% bio-organice) și, bineînțeles că de primăvara până iarna avem o diversitate mult mai mare de fructe și legume proprii (am montat deja și scheletul unui solar generos de 80 mp, pe care-l vom inaugura în primăvară)…
Și cum nimic nu-i gratis sau ușor în viață, soțul lucrează în continuare (online), în timp ce eu mă străduiesc în felul meu (în artă și viață): ideea este că aici viața costă cu siguranță mai puțin decât într-un oraș mare precum Bucureștiul, mai ales dacă ești un bun gospodar sau cel puțin ești dispus să faci eforturi…
Noi nu am optat însă pentru viața la țară nici din motive financiare și nicidecum pentru confort – pur și simplu am ales să muncim și să investim în sănătatea trupului și a sufletului nostru și al copiilor noștri, în felul pe care l-am găsit cel mai natural și mai potrivit nouă.
Cum procedați pentru muncile grădinii, îngrijirea terenului, găsiți ajutoare de încredere?
Da, am avut noroc de vecini și oameni dispuși să ne ajute la muncile agricole (arat, discuit, plantat, apoi plivit și recoltat), în pomicultură (am plantat 25 de conifere, câțiva pomi fructiferi și arbuști cu fructe de pădure), la muncile practice din gospodărie (noi nu știam nici cum se pregătesc lemnele pentru iarnă sau cum se crapă lemnele de foc).Ce sfat ai da cuiva care vrea să lase orașul și să se mute mai aproape de natură, cum să aleagă locul și cum să se pregătească?
Sfaturi nu pot să dau, cred sincer că fiecare trebuie să găsească acel loc și acea motivație sau aspirație care-l face nu numai să meargă mai departe, ci să înainteze cu bucurie prin viață și prin Univers, în pofida oricăror piedici și a oricăror greutăți, întrucât fiecare dintre noi are o împlinire de găsit !share articol :
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)