Societatea văzută prin spectrul contemporaneității mizează pe confortul facilitat de un buton ori de un click, pe accesarea diverselor servicii puse la dispoziția consumatorilor, cu multă generozitate, de lanțuri uriașe de producători. Într-o astfel de lume, care-ți livrează cumpărăturile la ușă și care îți permite vizionarea serialului preferat în timp ce faci o baie fierbinte, a renunța la toate aceste beneficii și a te muta la sat pare cel puțin un gest… de mare curaj!
Deși mulți sunt aceia care și-au dorit să (re)trăiască veșnicia de la sat, noi i-am ales ca protagoniști de poveste pe Maria și Constantin (Cristi) Crețescu, doi tineri mutați din inima orașului Craiova în inima Țării Hațegului. Prin aventura începută în anul 2015, aflată în derulare și continuă transformare și astăzi, cei doi reiterează sensul minunat al expresiei românești „omul sfințește locul”. Despre resortul care a pus în mișcare munca lor neostenită, dar și despre frumusețea uitată a vieții simple, ne-a vorbit Maria. Interviul este o invitație la cunoașterea lumii dintr-o altă perspectivă – de mare folos pentru ceea ce cunoaștem deja, dar și pentru ceea ce vom afla, citindu-l!
De ce ați ales Țara Hațegului? Ce condiții a îndeplinit/trebuia să îndeplinească terenul visurilor voastre?
„Am ales Țara Hațegului, pentru că voiam să locuim într-o arie protejată și să fim aproape de un munte drag nouă. Țara Hațegului este inclusă în Parcul Natural «Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului», peste care se suprapune un sit UNESCO – «Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului» – și destinația ecoturistică «Țara Hațegului-Retezat». Deși aceste trei arii nu se suprapun perfect, satul în care locuim noi le include pe toate, fiind la căpătul Văii Dinozaurilor, în Câmpurile cu Granit.Terenul ales de noi a trebuit să îndeplinească, în mod obligatoriu, șase criterii: să fie aproape de oraș, să nu fie chiar în sat, să avem apă, curent electric, să nu fie perfect neted și să aibă aproximativ un hectar. Pe lângă acestea, am avut în vedere și câteva criterii opționale, unul dintre acestea fiind prezența unei case sau a unei construcții deja existente, pe teren. Acum, aș considera acest criteriu ca obligatoriu, pentru că este foarte greu să te muți într-un loc în care nu există nimic construit: nu ai unde să stai sau nu ai unde să îți depozitezi lucrurile.”
Cum v-ați adaptat întoarcerii la rădăcini? Ce îți lipsește cel mai mult din viața de la oraș? Și de ce ai milita pentru reîntoarcerea la glie?
„Am ales un altfel de stil de viață, pentru a fi mai aproape de natură și pentru a avea posibilitatea de a face lucruri care ne plac și ne fac nouă bine. Din fericire, acum avem de ales și noi am ales altceva în locul rutinei de la oraș: serviciu-acasă-serviciu, vreme de cinci zile pe săptămână, cu unele ieșiri seara în oraș, cu două zile pentru a merge pe munte sau pentru a face ceva ce ne place și douăzeci de zile de concediu. Am ales să ne mutăm, în primul rând, aproape de munte și nu în Oltenia, de unde suntem, pentru că ne plac drumețiile, aerul de munte și locurile de aici, din Țara Hațegului.Nu aș putea spune că îmi lipsește în mod deosebit ceva de la oraș, pentru că suntem la 18 km distanță de Hațeg și la aproximativ 50 km distanță de Deva. Traficul este destul de lejer și dacă ne trebuie ceva de la oraș, mergem să luăm. La Hațeg ajungem în 20 de minute cu mașina, iar până la Deva avem nevoie de aproape o oră, ca să ajungem. De evenimente culturale și de alte activități nu ducem lipsă, pentru că în Țara Hațegului se organizează frecvent astfel de întâlniri, iar noi participăm activ la pregătiri. Lucrurile bune nu ,,se fac”, pur și simplu; ele trebuie făcute de cineva! Iar a te implica este cel mai bun lucru. În plus, aici am constatat că participăm la mai multe evenimente decât o făceam când locuiam în oraș.
Cred că fiecare dintre noi ar trebui să stea acolo unde se simte bine, în locul în care i se potrivește, fie că este la țară sau la oraș. La țară este mult de lucru și de învățat, din mers. Satul bunicilor noștri, unde mergeam când eram copii, nu mai există, iar noi trebuie să facem acum o parte din munca pe care o făceau părinții și bunicii noștri, pe care nu o făceam când eram mici. În plus, într-o gospodărie tradițională erau mai multe generații, fiecare având rolul și atribuțiunile ei. Acum, nu prea se mai întâmplă asta, când alegi să te muți la țară, ceea ce schimbă foarte mult situația. În loc să tânjești după viața idilică de la sat (nu am făcut asta niciodată!), trebuie să te adaptezi nevoilor curente.
Pentru noi, mutarea la țară a însemnat să venim mai aproape de munte, să ne mutăm la casă, unde putem avea o grădină cu legume sănătoase, o livadă și un spațiu suficient pentru activitățile și nevoile noastre. Aici putem face ceea ne place: de la drumeții și stat în hamac la umbra nucilor de lângă izvorul din curte, până la grădinărit și meșterit fel de fel de lucruri utile și frumoase. Dar totodată aici avem și foarte mult de muncit: de la curățat mărăcinii, la făcut de gard, construcții, îngrijitul casei și al grădinii și tot ceea ce este necesar pentru bunul mers al… gospodăriei.
Dacă la început ne-am mutat aici pentru a pune bazele unui camping cât mai ecologic, curând ne-am dat seama că avem nevoie de locuri în care oamenii pot să experimenteze efectiv ce înseamnă să trăiești la țară și aproape de natură.”
Una dintre principalele caracteristici ale stilului de viață alternativ este permacultura. Ce este permacultura și cum ați deprins voi principiile ei?
„Înainte de a ne muta, știam că vrem să construim o casă naturală, ne doream o grădină de legume și pomi fructiferi, nu voiam să poluăm, doream să lăsăm să se dezvolte speciile de iarbă și de copaci nativi, pentru a oferi un habitat animalelor, dar și alte lucruri asemănătoare.
Pentru a învăța cum să facem asta, ne-am apucat de studiat cărți, articole, bloguri, canale de youtube și tot ce se mai găsea pe subiectele noastre de interes. Cu fiecare căutare, ne tot apărea și cuvântul permacultură, pentru că noi, de fapt, voiam să facem mai mult decât o gradină, un loc care să fie cât mai aproape de natură.
Studiind apoi mai bine permacultura, am aflat că aceasta este o metodă de design sau proiectare a unui spațiu/teren, bazată pe trei etici: grijă față de oameni, grijă față de pământ și redistribuirea surplusului; și că este fundamentată pe douăsprezece principii.
Permacultura este mai mult decât o grădină în care folosești mulci și compost; este un mod de a pune lucrurile la locul lor, într-un sistem bine gândit de la început, fiind conștient că fiecare schimbare atrage după ea altele și altele și adaptând designul la locul în care trăiești și la nevoile personale.
Dacă vorbim despre grădină, nu putem vorbi doar despre plante și răsaduri, ci trebuie să discutăm și despre sol, despre microorganisme, despre tipuri de compost (de unde iei materialele pentru compost, cum/când îl distribui în grădină), despre expoziție, despre pantă, despre apă (de unde vine, unde se duce, cum o înmagazinezi)… Ce se întâmplă dacă ai o recoltă bună? Ce faci cu ea, cum o conservi? Ce tipuri dăunători ai? Cum ar trebui să procedezi, astfel încât grădina să se poată regla singură? Ei bine, discutăm despre toate acestea, dar și despre multe alte lucruri pe care le-am învățat, adaptând ceea ce au făcut alții, încercând lucruri noi sau greșind.”
Atunci când am descoperit povestea voastră, am remarcat și ideea construirii unei case cu acoperiș verde sau a unei case cu pereți din baloți de paie ori saci de nisip. De ce v-ați îndreptat atenția spre aceste tehnici? De unde pot începe și alți doritori interesați de arhitectura alternativă? Există cursuri care te învață cum să construiești o casă… cu mâinile goale?
„Ne-a plăcut ideea de casă naturală și am optat pentru ea, pentru că este sănătoasă, frumoasă și, teoretic, ușor de construit și cu bani puțini. Ei bine, odată construind am constatat că sănătoasă și frumoasă este, dar în niciun caz nu este ușor de construit, iar costurile pot fi destul de mari, dacă îți dorești o casă cu suficient spațiu pentru nevoile tale. Și, în fond, de la asta trebuie să începi: de la ce nevoi ai, atunci când vine vorba despre spațiu de locuire. Noi am cântărit foarte bine nevoile noastre reale. Aveam nevoie, pe lângă un dormitor, de o baie, de o bucătărie, de o cămară, de un spațiu de depozitare pentru haine și pentru echipamente (munte, moto), de o cameră de zi, de un birou, de o cameră tehnică. Nu am conceput câte o cameră pentru toate aceste spații, ci am dat mai multe funcții unui singur loc. De exemplu, în camera mare rotundă există un loc destinat dormitului, în balconul interior, și tot aici avem și camera de zi, biroul și încălzirea centrală (soba rachetă din care pornește căldura în toată casa și care ne dă și apă caldă).
Foarte multe dintre tehnicile de construcție le-am învățat de pe internet, combinându-le cu tehnicile locale. A fost și încă este o imensă muncă de documentare, de experimentare, de aplicare și de corectare a greșelilor pe care le-am făcut din lipsă de experiență. Și nu în ultimul rând, multă muncă fizică. Locuința noastră, la care încă lucrăm, nu a fost făcută chiar cu mâinile goale. Am achiziționat în timp foarte multe unelte: de la cele manuale (de ex: ciocane și clești), la cele electrice (de ex: bormașini, pendulare) și până la cele pe benzină (de ex: drujba). Toate ne-au folosit și ne ajută să reducem timpul de construcție și să creștem eficiența și precizia.
Atunci când ne-am mutat noi, în 2015, nu erau prea multe cursuri dedicate construcțiilor naturale și nici locuri în care să te duci să faci voluntariat, ca să vezi cum se construiește o astfel de casă și ce efort presupune. Acum, din fericire, sunt oameni care creează ateliere pe aceste teme și acestea sunt un prim loc excelent din care să dobândești puțină experiență practică. Însă, până la practica propriu-zisă, trebuie să te documentezi foarte bine, ca să știi aproximativ ce vrei să faci și să poți chiar experimenta tehnica respectivă de construcție. Este foarte important să poți pune întrebări practice și foarte la subiect în cadrul unui astfel de atelier.”
La începutul demersurilor voastre, ați avut diverse poticniri legate de achiziționarea terenului. Cum vă sunt orizonturile acum, în 2022, și peste ce provocări ați mai dat între timp?
„De provocări dai tot timpul, prin simplul fapt că încerci lucruri noi, iar probabilitatea de a greși este destul de mare, la început. Acum știm că din greșeli se învață și ne dorim să oferim celor care vor să experimenteze un alt fel de viață la țară un loc în care să poată face asta cu adevărat. ,,Clocim” de o vreme diverse ateliere și tururi ghidate prin curte, puțin mai ample decât procedăm acum cu cei care ne vizitează. Și sperăm ca anul acesta să putem realiza asta. Este destul de dificil să reușești să faci diverse treburi și construcții, să te documentezi continuu, să și vorbești despre ele dând mai departe cunoștințele acumulate și să mai și organizezi un eveniment, dar vom încerca asta. Sper că vom și reuși.”
Cum s-a schimbat viața voastră de când v-ați mutat și ce sfat ai pentru cei care își doresc același stil de viață, dar nu au curajul necesar pentru a face pasul decisiv?
„De când ne-am mutat la țară, nu ne mai putem plânge că o zi seamănă cu cealaltă sau că avem o viață monotonă. Tot timpul se schimbă ceva și niciun sezon sau an nu seamănă cu altul, chiar dacă uneori ne-am dori să avem o rutină, măcar pentru un timp scurt.
Cei care nu au curajul să facă ceea ce am făcut noi, pot veni la Ohaba-Sibișel, la Ograda de pe Luncă, să experimenteze cum este, cu adevărat, să te muți la țară, să construiești o casă naturală și să ai o grădină fără sapă.”
