A doua naștere în pandemie – nașterea la Armonia (Isis), Constanța(2NVDC)

A patra naștere, al doilea NVDC reușit după cezariană

Am relatat pe site experiențele anterioare: prima naștere naturală cu travaliu lung și dificil, în maternitate de stat, în mai 2017 ; a doua – naștere prin cezariană (cu dilatație completă), bebeluș mare în poziție pelviană; a treia – naștere naturală în spital de stat, travaliu scurt, dar intens, expulzie minunată; a patra – naștere naturală în clinică privată, cu soț alături, bebeluș dublă circulară de cordon (și nod), travaliu și expulzie dificile.

Cum și de ce am ales clinica Armonia?

Toată sarcina am analizat variante de naștere, visând în adâncul meu ca al patrulea bebeluș să vină ca o surpriză, rapid, acasă, pe neașteptate. Mă rugam pentru o astfel de minune, cum am auzit la unele prietene cu nașteri multiple, însă rațional trebuia să am planul bine gândit. 

Am căutat chiar și o moașă pentru asistență acasă, dar în București, din păcate, nu vine nimeni. Nu am vrut să risc având doar o doulă alături, pentru că ele, deși oferă suport emoțional și ajutor în dureri, nu se ocupă absolut deloc de partea medicală. 

Știu că majoritatea nașterilor decurg firesc, fără probleme, însă așa cum a zis și dl. Dr. Botezatu într-o apariție live, acele 2 procente cu risc sunt de fapt problema. Iar eu nu puteam să îmi asum ca micuța să pățească ceva și să nu avem însoțitor medical cu experiență.

Filantropia

Părea că singura variantă rămâne să nasc tot la Filantropia, unde soțul are voie să intre doar la momentul final (când iese bebelușul), nicidecum în travaliu, unde ai nevoie de sprijin. În plus, accesul lui era permis doar dacă era vaccinat sau prezenta un test PCR/dovada trecerii prin boală (document oficial, eliberat de DSP, nici măcar analiza anticorpilor nefiind suficientă). 

Testul PCR are un preț destul de ridicat și valabilitate doar 72 de ore. Fiind vorba de o naștere spontană, ar fi însemnat cam de pe la 37 de săptămâni să tot plătim teste, pentru a beneficia de un drept firesc (nici măcar împlinitor, în travaliu suferința fiind dusă tot în abandon). Nu am înțeles de ce spitalul nu acceptă testarea rapidă, mult mai logică în astfel de situații. Când travaliul ar fi debutat, soțul s-ar fi testat și ar fi prezentat dovada. Păcat!

Din cauza acestor piedici și pentru că nu mai suportam gândul de a trece iar printr-o naștere singură, dar nici prin stresul internării la Filantropia (timpul acela cu contracții petrecut la poartă sau la controale nemiloase, completând acte și fiind stresată chiar că nu există locuri – cum i s-a zis recent unei prietene cu dilatație 5 etc.), la 36 de săptămâni mi-a venit ideea de a pregăti plecarea la Constanța, pentru a naște la clinica Armonia (fostul Isis).

Avantajele nașterii la clinica Armonia, în ordinea importanței pentru mine:

1) Permit participarea soțului pe tot parcursul travaliului și la naștere, doar pe baza realizării unor teste rapide antigen, la internare;

2) Respectă planul de naștere completat de mamă, în special ora magică de după naștere (lăsat cordonul să pulseze, pus bebe pe piept, tatăl taie cordonul, copilul stă cu mama și e alăptat imediat, nu este luat din cameră etc.)

3) Mama beneficiază de dotări diverse: piscina pentru travaliu și chiar naștere în apă, scaun special cu accesorii pentru diverse poziții în travaliu/la expulzie, mingi de travaliu etc

4) Salonul de după naștere e confortabil (să nu zic chiar luxos), curat, baia e doar pentru tine, soțul poate rămâne și după naștere (contra-cost), chiar peste noapte.

armonia isis

Cum am organizat șederea în Constanța?

1. Copiii mai mari

Odată ce am hotărât să plecăm, am discutat cu rudele mele și cu bona noastră, să ne ajute stând cu cel mic, de 1 an și 5 luni (el este cel mai solicitant și nu am fi făcut față cu toți 3, în deplasare).

Urma să mergem acolo doar cu cei mari (4 ani și jumătate, respectiv 2 ani și 8 luni). Din fericire, am un frate care locuiește în Constanța cu familia, lor le mulțumim că atunci când a fost momentul au preluat grija celor doi copii. Pentru cei care nu au această șansă, recomand cazarea la gazda noastră, proprietarii tineri chiar se oferă să ajute atunci când se declanșează nașterea (au și ei un băiețel de 1 an și jumătate).

2. Cazarea

cazare constanta

Așadar, odată instalată ideea în mintea mea, am căutat un loc pentru a dormi. Cred că pe grupurile de nașteri am zărit o informație asupra unei cazări ”mother friendly”, adică specială pentru femeile care vor să nască în Constanța. 

Am ajuns astfel la Casa de Naștere pe AirBnb și am fost super entuziasmată: urma să avem 2 camere într-o casă cu o mică grădină, acces la bucătărie comună și baie proprie (pentru contact puteți vorbi direct cu Sena: 0721108871, recomand cu încredere!).

Într-o cameră de hotel nu ne-am fi descurcat cu 2 copii și, în plus, nu știam cât va dura vacanța noastră. Proprietarii sunt super, foarte săritori cu orice am fi putut avea nevoie. Ne-au lăsat accesul și în camera de joacă a celui mic, astfel că ai noștri puteau petrece timp în curte sau la jucării cu noul prieten. Aveam un magazin Lidl foarte aproape și la fiecare 3 zile organizam un meniu și făceam cumpărăturile necesare. Am fost destul de economi cu acest aspect, dat fiind celelalte cheltuieli.

cazare nastere in pandemie

3. Naștere & vacanță, 2 în 1

Am plecat în Constanța la 37 de săptămâni și 4 zile (celelalte nașteri declanșându-se undeva de la 38 la 39 de săpt și puțin). Ne-am bucurat mult că am reușit să avem o vacanță specială, înainte de venirea noului membru.

nastere in pandemie
Astfel cheltuielile nu au fost doar pentru naștere, ci și pentru un ultim concediu de final de sezon, la mare, cu doi copii deja mărișori (deci chiar relaxant). Am prins vreme de plajă și de baie, s-au jucat cu verișoara mai mică, am mers cu vaporașul din portul turistic, i-am dus în parcuri (tare faină Lumea Piticilor), am vizitat (iar) acvariumul, soțul a mers cu ei la micro rezervația de animale, iar eu am făcut mișcare mergând mai mulți kilometri pe jos.
nastere in pandemie
nastere in pandemie
Foarte frumos pe plajele din Constanța: Reyna, Dacica

Micuța nu s-a grăbit, a venit abia la 39 de săptămâni și 2 zile, când deja ne era dor tare de băiețelul de acasă și de căminul nostru.

Cum a fost al patrulea travaliu?

Am avut câteva zile cu dese și intense contracții Braxton Hicks (cel puțin așa am zis eu că sunt, dar poate erau reale, la nivel scăzut), iar seara am fost destul de nervoasă, copiii au adormit foarte târziu. 

Abia ațipisem de 20 de minute, când, imediat după miezul nopții m-a trezit efectiv o ”explozie” intensă, ca o cascadă ieșind din mine în toiul nopții, făcându-mă să sar din pat: se ”rupsese apa”. 

Șocul a fost destul de mare, am făcut un duș rapid, dar deja mă lua cu leșin și aveam frisoane. L-am chemat pe fratele meu, care urma să doarmă acolo în locul nostru, iar a doua zi să ia copiii la el. Am stat puțin sub pătură să îmi revin, încă nu aveam contracții, durerile erau foarte scăzute și rare. 

Voiam să plecăm totuși la spital, pentru că știam că cea mică are dublă circulară de cordon și pierdusem enorm de mult lichid. În plus, nu știam la ce să mă aștept de la acest travaliu.

La clinică

La clinică ni s-au luat probe pentru testul rapid, rezultatul negativ, m-am schimbat cu o cămașă pentru naștere de la ei, am dat documentele completate în prealabil (inclusiv planul de naștere + contractul, care se semnează abia atunci, la internare) și am achitat pachetul de naștere (1000 euro), restul (teste, cazare soț dacă e cazul, moașă dedicată etc.) urmând să fie plătit la externare.

Medicul de gardă mi-a făcut control și ecografie, dilatația era abia la început, bebelușul bine. La sugestia personalului de gardă am apelat și la moașa dedicată (Anamaria Bumb), care urma să îmi fie alături pe tot parcursul nașterii. Nu am înțeles exact de ce fără ea nu am fost încurajată să folosesc piscina și toți insistau că doar Ana se pricepe la toate. În fine, pentru liniștea mea și pentru a duce travaliul cu bine, a fost o alegere excelentă.

De la ora 2 la ora 5 am încercat alături de Ana să fac mișcare urcând scările clinicii, sărind pe minge, însă contracțiile erau rare și slabe, ba chiar parcă dispăreau. Am hotărât să încerc să dorm puțin, așteptându-le. Eram puțin stresată că nu începuse travaliul activ, însă Ana mă încuraja mereu și îmi spunea să am răbdare, mă masa cu uleiuri esențiale și era foarte calmă, deși o trezisem din somn.

Pe fereastră se zărea marea și deja soarele începea să răsară, nu mai puteam dormi. Pe la ora 8 am făcut iar câteva serii de scări, de data asta cu fandări și urcând câte două deodată. 

Contracțiile dureroase (suportabile, ca la început) au apărut la o frecvență de 7 minute. M-am dus în salon să iau micul dejun și să trezesc soțul, care prinsese deja un somn bun de câteva ore, acolo. La ora 9, după masă, deja contracțiile au început să fie la 2 minute. Am sunat-o pe Ana și am mers în sala de nașteri amândoi.

Până la ora 11 durerile au fost acceptabile, dar tot țin minte că revenind de la toaletă am zis în sinea mea ”4 contracții a trebuit să suport singură aici, ce soartă dureroasă pentru femei…”.

Eram bucuroasă că am reușit să am scaun, credeam că voi evita întâmplări de acest gen la final, însă din păcate a fost inevitabil și atunci (scriu pentru cine își face griji – se pare că e firesc și personalul e pregătit psihic și pentru așa ceva).

Ana îmi dădea cu uleiuri de relaxare la încheieturi, pe ceafă, iar la spate îmi făcea masaj și contra-presiune (unind cumva oasele bazinului). Soțul a prins mișcarea și mai prelua rolul, iar în rest doar mă sprijinea (mă țineam de el așa cum simțeam).

Pe la ora 11 și ceva a venit dl. Dr. Zaher, mi-a făcut un tușeu dureros (aveam impresia că s-a mutat colul undeva spre gât, așa se simțea…). De fapt mi-a explicat că doar la prima naștere ștergerea colului are loc inițial, fiind urmată de dilatare, pe când la următoarele cele două au loc simultan, treptat. Așadar, colul era încă gros, dilatația 3-4. Am dus durerile fără plângeri, dar abia așteptam să intru în apă, sperând să le mai calmeze.

Moașa monitoriza mereu copilul cu un aparat fără fir, iar bătăile inimii creșteau uneori mai mult decât trebuie. Mi-au pus în branulă glucoză și vitamine, apoi am intrat în piscină.

travaliu Armonia

Din păcate, am fost dezamăgită să văd că nu ameliorează durerea cu nimic. Mă așteptam să fie mai bine. Pe la dilatație 5 deja era crunt, singurul moment plăcut trăit fiind acela când soțul mi-a dat niște biscuiți franțuzești cu jeleu și un baton de ciocolată. 

Simțeam nevoia acută de dulce și m-am bucurat de fiecare mușcătură. Deja durerile începeau să fie insuportabile și dl. Dr. i-a transmis Anei să îmi facă un calmant pentru a mai relaxa bebelușul, colul. 

Mi s-a părut atunci că funcționează oarecum, mi-am amintit de gazul ilariant de la Filantropia, care mă amețea puțin și mă calma. (aici nu l-am mai cerut, costa în plus și oricum îmi puneau mască de oxigen din când în când, pentru bebe). 

La scurt timp știu că mai voiam o doză de calmant, dar nu mi s-a mai dat. Cred că dacă atunci mă întreba cineva de epidurală, aș fi acceptat. Dar așa nu mi-a trecut prin minte să o cer (efectiv se pare că o scot din calcul la fiecare naștere). 

De la ora 12 la 13:30 a fost un timp trăit ca o moarte continuă, durerile începeau să fie ca niște înțepături/tăieturi dinspre vagin, ca și cum bebelușul încerca să iasă, dar nu se întâmpla nimic. 

La nașterea anterioară, la dilatație completă corpul meu a început să împingă singur, cu o forță de necuprins, fără nicio durere. Acum simțeam că ceva nu e bine și chiar m-a cuprins frica. Nu de moarte (ar fi prea ușoară pentru o mamă în travaliu), nu pentru bebeluș (mereu am nădejde că totul va fi bine), ci de necunoscut. 

Ana încerca să mă încurajeze să împing, deși nu îmi spusese cât mai e dilatația. Eu probam ușor, dar parcă nimic nu funcționa. Intrasem într-un fel de transă, pluteam în apă ținându-mă de soțul meu și gemând în contracții, uneori spunând doar ”Nu mai pot, nu mai pot… nu mai vreau…”. Speram ca cineva să facă ceva și să dispară acea durere, acea senzație de moarte infinită… Dar în clipele acelea numai tu o duci și numai Dumnezeu te scapă, odată cu nașterea.

Cum a fost expulzia?

Ana mi-a propus să ies din piscină, pentru că lucrurile nu evoluau. Într-un fel, abia așteptam și eu, nu mai suportam agonia. M-am mutat pe masă și parcă a fost puțin mai bine. Reușeam să împing cu greu, durerile erau intense și nu mă lăsau să îmi adun forța. 

Soțul stătea în dreapta mea și mă țineam de el, îl strângeam puternic de mână. Cumva, trebuia să mă detașez de durere pentru a putea inspira adânc și împinge, trebuia să găsesc forță, deși contracția mă tăia efectiv. 

Întotdeauna pe expulzie mă mobilizez cât de cât, pentru că știu că se apropie concretul, nașterea, eliberarea. Dau tot ce pot să mai împing o dată, încă o dată… Dar la expulzia asta chiar a fost greu. A venit și domnul doctor Zaher, a folosit o ventuză mică (nu vacuum din acela mare) pentru a ajuta expulzia. 

Soțul îmi spunea că mai e puțin, puțin, eu întrebam dacă se vede capul, dar nu era chiar atât de aproape… Ne-am mai chinuit o vreme și la 13:57 s-a născut micuța noastră Anisia, de doar 2970g și 52 cm.

nastere Armonia

Cum a fost după naștere?

Din fericire nu a fost nevoie să taie cordonul imediat (mă temeam, cu dubla circulară), ci cum a ieșit l-a desfăcut într-o clipită. Micuța nu a plâns, era puțin vânătă, neonatologii i-au pus masca de oxigen și au aspirat secrețiile, în timp ce ea stătea cuminte pe mine, acoperită cu un prosop. Dl. Dr. ne-a arătat cordonul, care era și înnodat.

travaliu Armonia

Cumva, sunt sigură că debutul travaliului cu ruperea membranelor, dubla circulară și nodul au făcut să fie totul atât de greu, deși era a patra naștere. Slavă Domnului că a trecut și că s-a terminat totul cu bine!

Tăticul a tăiat cordonul după ce nu a mai pulsat (nu a durat foarte mult).

cordon nastere

Dr. Zaher a apăsat puțin pe burtă și placenta a ieșit (a fost prima oară când am simțit ceva durere în acest moment și când am fost conștientă de expulzia ei). Era puțin fragmentată, se vedea interiorul ”cărnos” (data trecută mi-a arătat-o dl. Dr. Popescu de la Filantropia și era întreagă). Apoi m-a cusut puțin, ruptura a fost superficială (doar ultimul strat), cred că a contat masajul Anei cu uleiuri, dar și contra-presa de la expulzie (parcă ținea perineul când împingeam eu).

M-au întrebat dacă vreau deja să o pun la sân, dar eram prea murdară și nici nu mă grăbeam. Am lăsat-o pentru măsurători, în aceeași cameră, apoi ne-am mutat în salon, în liniște. Soțul a stat până seara cu noi, apoi s-a dus la ceilalți copii. Eu m-am externat a doua zi, la 23 de ore de la naștere, pe semnătură (nu am vrut să mai adunăm costuri suplimentare și, oricum, abia așteptam să ne întoarcem acasă).

Sentimente – în loc de concluzie

M-a afectat atât de tare acest travaliu încât nu am simțit aceeași euforie după naștere. Chinul se terminase, dar parcă viața din mine încă suspenda undeva între Pământ și moarte. 

A durat câteva zile bune să îmi revin sufletește și să pot zâmbi ”ca pe vremuri”. Am scris povestea nașterii în jurnalul Anisiei chiar din spital, cumva tocmai pentru a mă elibera de ea. Apoi mi-am propus să uit, să mă vindec. Acum când am scris eram deja detașată de ceea ce atunci mi s-a părut traumatizant.

Sunt tare recunoscătoare că am putut fi cu soțul alături, era un vis dorit încă de la primul copil, de către amândoi (în Elveția, de unde e el, toate aceste condiții sunt firești în orice spital de stat). Sunt bucuroasă că am avut-o pe Ana să mă ajute, altfel nu prea știam cum să duc acest travaliu.

dupa nastere in pandemie
Cu Ana, după naștere

Recuperarea fizică a fost destul de ușoară, primele 3 zile am avut starea mea specifică de leșin, transpirații abundente (senzația de căldură mare) și dureri de la cusături. Apoi au căzut firele acelea de la suprafață și toată durerea s-a dus parcă odată cu ele.

Acum sunt fericită că am cele patru minuni lângă mine, zi de zi, împreună cu soțul care mă ajută foarte mult.

Despre viața noastră cu patru copii mici poate voi scrie într-un text viitor.

bebe 4
viata 4 copii
Mă numesc Irina Pache și sunt profesor pentru învățământul primar și preșcolar. Mi-am dorit să pot schimba ceva în bine, în învățământul românesc, așa că la 22 de ani am devenit învățătoare, promovând examenul de titularizare cu nota 10, în București. Am crescut timp de 4 ani o generație minunată de elevi, în sistemul de stat, apoi alți 2 ani o clasă din învățământul particular. În anul 2017 am devenit mămică, un vis împlinit și o mare binecuvântare! De atunci au mai venit în viața noastră încă doi copii, așa încât nu m-am mai întors în sistemul de învățământ, ci în prezent mă ocup de creșterea lor, acasă. În același timp încerc să mă implic în continuare în diverse proiecte educaționale, să scriu și să mă dezvolt pe mai multe planuri. Educația copiilor rămâne pasiunea mea principală, domeniul în care simt că mă regăsesc și pot fi de folos. Pun foarte mare accent pe cucerirea elevilor pentru învățare și pe dezvoltarea lor complexă, ca suflete unice și minunate. Consider că scopul nostru, ca părinți și profesori, este de a crește copii fericiți și bogați în interior, nu doar copii cu rezultate bune!

Lasă un răspuns