Organizator de frigider – top recomandări pe care trebuie să le încerci

Începem o nouă serie de articole despre cum să ne organizăm casa. De data aceasta frigiderul, probabil cel mai important obiect din bucătăria noastră.
În ultimii ani, mai ales de când au crescut copiii, frigiderul meu a devenit din ce în ce mai plin, mai ales cu lucruri inutile de multe ori. Iar ceea ce era util ajungea să se strice și să arunc la coș o mulțime de alimente.
În ultimele săptămâni, am folosit o parte din timpul liber pentru a-l curăța: ștergând rafturile, îndepărtând alimentele expirate și aerisindu-l (am avut congelatorul defect și a trebuit oricum să îl golesc în mare parte). Dar după mega curățenia aceasta, a început iar să se umple, așa că am decis să fac o cercetare pentru organizatoare de fridiger.
Pot să zic clar că un frigider foarte plin înseamnă haos și risipa alimentară. E musai de organizat și de stabilit exact ce avem nevoie să avem în el pentru a elimina risipa. Și nu numai risipa, ci și perioadele când nu găsim ce avem nevoie pentru rețetele de zi cu zi, sau pentru pachețelul de școală/grădiță.
De ce să apelăm la un organizator de frigider?
- Pentru a reduce risipa
- Pentru a păstra alimentele proaspete timp mai îndelungat
- Cutiile au capacitate de stivuire pentru a utiliza înălțimea din frigider.
- Un organizator de frigider permite să maximizați spațiul pe verticală, dar având totuși acces ușor pentru articolele depozitate dedesubt.
- Curățarea frigiderului devine mult mai ușoară, fără lichide care să se scurgă prin locuri greu accesibile
După cum s-a dovedit, să cumperi un organizator de frigider este destul de interesant fiindcă există neașteptat de multe opțiuni. Există recipiente pentru brânzeturi și iaurturi, pentru fructe de pădure, chiar și cutii pentru congelator. Și materialele disponibile sunt de mai multe feluri, voi intra în detalii fiindcă uneori ne dorim să cumpărăm mai puțin plastic, iar alteori un plastic de calitate și durabil poate fi soluția convenabilă.

Forma, dimensiunea și tipul de cutii pe care le aveți deja în frigider vor determina ce altceva aveți nevoie pentru a-l organiza. Noi avem un frigider LG Side by side, destul de mare și adânc. În frigider sunt 3 compartimente mari pe care le-am desemnat așa: unul doar pentru fructe, unul pentru legume mai mari de gătit și al treilea sertar este doar pentru salate. Ușa permite destul loc pentru sticle și o folosesc pentru articole pe care le folosesc mai des, cum ar fi ketchup, muștar, diverse sucuri și băuturi. Sertarul de jos l-am organizat în carne, brânzeturi și diverse alte preparate. Vor rămâne mai proaspete, mai reci. Congelatorul este împărțit în carne congelată pe un raft, fructe și legume congelate pe un alt raft și articole mai mari în partea de jos.
Organizarea în frigider este o modalitate de a respira liniștit și de a te simți bine legat de mâncare. Înainte de a cumpăra organizatoare de frigider, măsurați bine rafturile pentru a nu avea suprize.
Organizator de frigider pentru mezeluri sau brânzeturi
Cutiile de depozitare pentru mezeluri de la Mepal, păstrează carnea proaspătă mai mult timp. Cutiile Mepal se etanșează în siguranță și pot rezista la manipulare grea. De asemenea, puteți păstra în interior și brânză sau cașcaval feliat. Este foarte practică și încap în ea cam 15-20 felii pe fiecare nivel.
Păstrați mezelurile și brânzeturile în sertarele speciale pentru carne (dacă are frigiderul) sau către partea din spate a rafturilor, unde este întotdeauna mai rece. Ele trebuie consumate în 3-4 zile de la deschidere.
Tava cu 3 compartimente de la Kitchen Craft
Cutii alimentare de sticlă cu capac GourmetMaxx
Găsesc că aceste caserole sunt perfecte în special pentru mâncarea care rămâne de pe o zi pe alta. O păstrez la frigider, o reîncălzesc apoi direct la cuptor sau la microunde a doua zi. Sau poate fi direct congelată în aceste caserole de sticlă rezistentă. Aceste organizatoare practice sunt rezistente la temperaturi de la -20°C la +330°C și, prin urmare, sunt foarte versatile.
Le puteți folosi pentru a găti alimente congelate direct în cuptor sau le puteți încălzi în cuptorul cu microunde și apoi le serviți imediat. Datorită supapei practice pentru microunde din capac, căldura nu se acumulează atunci când se încălzește în cuptorul cu microunde, chiar și cu capacul pe bol. Recipientele modelate din sticlă borosilicată robustă sunt sigilate 100% etanș, având un inel de silicon foarte durabil.
Nu sunt probabil cea mai ieftină opțiune ca organizator de frigider, dar merită fiecare bănuț din toate punctele de vedere. De exemplu, gătesc uneori cantități mari de alimente și le pun apoi în porții în congelator și frigider. În recipiente de plastic alimentele durează doar câteva zile, poate 3-4, dar cu recipientele de sticla uneori trece o saptamana si mancarea este perfecta deoarece este sigilata perfect si sticla fiind inertă, le păstrează în stare bună. Și este super ușor să le bag direct la cuptor din frigider sau congelator.
Organizator de frigider pentru ingredientele mai mari
Găsesc că organizarea frigiderului folosind cutii funcționează mai ales pentru a putea înghesui eficient sticlele și borcanele. Mereu am prea multe în frigider. Am o cutie îngustă și una mai lată, dar și cîteva cutii pentru congelator. Restul spațiului este rezervat pentru mâncarea gătită/preparată, iar pentru fructe și legume am sertarele separate ale frigiderului. Evident, cutiile de plastic durabil sunt cele mai potrivite pentru asta.
Set cutii de depozitare mDesign
Set de 2 organizatoare pentru frigider mDesign
Organizator pentru frigider cu ventilație mDesign
Aveam nevoie de o soluție pentru a păstra legumele și fructele delicate în frigider, dar în special salatele, pentru că folosesc multe legume cu frunze verzi ca salate verde, kale, mangold și altele. Coșul de depozitare mDesign cu ventilație pentru legume/fructe a fost soluția cea mai potrivită.
De asemenea, organizatoarele de frigider de la mDesign sunt foarte potrivite și pentru congelator. Plasticul este fără BPA sau clor, iar materialul rezistă la înghețare. Nu le puneți însă la mașina de spălat vase, plasticul acesta se spală de mână. Și alt inconvenient poate fi faptul că nu merg suprapuse.
Aceste cutii sunt destul de robuste pentru a face față greutății borcanelor și a manipulării repetitive a părților laterale. Sunt avantajoase în primul rând din cauza dimensiunilor care le fac potrivite pentru orice fel de frigider.
Aruncam în mod regulat fructe și legume care se stricau înainte să le putem mânca. Așa că am avut nevoie de o soluție la risipa acestora, mai ales că ne place să consumăm diverse fructe și legume destul de des. Citind pe blogurile străine, am descoperit cutiile Rubbermaid, speciale pentru păstrarea legumelor, fructelor sau frunzelor verzi.
Fac parte din gama ProduceSaverTM, special concepută pentru a păstra legumele și fructele proaspete mai mult timp. Ele au un sistem special, o tăviță care ține separat umezeala, dar și ventilația asigurată de capac.
Organizator pentru ouă – și ouăle pot fi păstrate în siguranță în organizatorul de la mDesign. Noi de regulă cumpărăm cel puțin câte 20 de ouă, și este util să avem un container separat pentru ele.
Organizatoare low-budget
Recipientele pentru organizarea alimentelor de la Gondol sunt potrivite pentru cei ce vor o variantă cât mai low-budget.
Alte idei utile de orgizare în bucătărie
Cât despre cutiile de organizare a frigiderului, ele sunt extrem de utile. A avea recipiente clare și de dimensiuni diferite vă va economisi timp, mai ales atunci când avem multe alimente și ingrediente. Țineți separat fructele de legume, dar și iaurturile de brânză sau mezeluri. În funcție de cât de mare este frigiderul, puteți avea mai puțină sau mai multă flexibilitate în alegerea cutiilor și caserolelor pentru a optimiza spațiul disponibil.
share articol :
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)