VIAȚA LA ȚARĂ – Ce trebuie să știi înainte să te muți? Ești potrivit pentru traiul la țară? Interviu cu Valentina Mureșan
Mulți dintre cei de la oraș am avut bunici la țară și am petrecut acolo copilăria sau cel puțin vacanțele școlare. Ne amintim cu drag cum puneam picioarele pe sobă, cum mâncam mămăligă în farfurie cu lapte sau cum ne piteam prin podul cu fân, îngrijorându-ne bunica.
Poate la fel de mulți cochetăm cu mutatul la țară, cu părăsitul orașelor mari și începutul unei vieți curate, în care să ne gospodărim singuri cât mai bine, în care copiii noștri să poată trăi ceea ce pe noi ne-a format, ceea ce ne-a rămas în suflete: simplitatea, frumusețea, o altfel de bogăție, pe care nu o ai la bloc și pe care nu o poți cumpăra.
Dacă și tu ești printre cei care ar vrea să facă acest pas, îți recomand din suflet grupul de facebook Mutat la țară – viața fără ceas, unde vei găsi o mulțime de recomandări reale, din experiențele celor de la sat. Însă cu adevărat valoros este faptul că vei găsi oameni deosebiți, suflete puternice și bogate, curajoase, muncitoare, care împart din frumusețea lor nouă, celor care tânjim spre un astfel de trai.
Astăzi vă aducem aproape un sfătuitor temeinic, pe doamna Valentina Mureșan, care locuiește la sat și care mi-a atras atenția prin postările publicate. Ea ne aduce la lumină aspecte importante de care să ținem cont, atunci când vrem să facem pasul important de a părăsi orașul.
Mulțumim pentru această ocazie de a afla concret și direct mai multe informații, chiar de la ”sursă”. Spuneți-ne de cât timp locuiți la sat și cum ați ajuns acolo.
Am crescut în lumea satului românesc și când ai rădăcinile înfipte la sat, e greu să te desprinzi. Poți rătăci o vreme, cu gândul la casa mult visată, la gospodărie, însă vine un timp al întoarcerii. Așa s-a întâmplat și în cazul meu.
Bunicii și părinții mei au vândut tot, deși casa părintească chiar nu se vinde! Am rătăcit și eu, am învățat, am încercat o mulțime de lucruri, de job-uri, dar satisfacția deplină nu am găsit-o.
Apoi mi-am dat seama că produsele alimentare se depreciază calitativ pe zi ce trece și este destul de greu să mai hrănești organismul cu alimente de calitate, iar acesta este cel mai prețios motiv ca oamenii să se îndrepte spre casele de la țară.
Poți avea o casă și la oraș, dar nu poți face cu adevărat agricultură, sau să crești animale. Casa la oraș este un fel de apartament la bloc, cu terasă. Nu suplinește nevoia omului de a face ceea ce îi este menit să facă!
În anul 2006 am decis să îmi caut un loc al meu și am tot căutat case în diverse sate hunedorene. Când am văzut prima dată căsuța din Densuș în care locuiesc acum, am simțit că este a mea, am știut că acesta este locul meu, că-i aparțin. Am renovat-o, deși nu este terminată, am investit în fiecare an cât am putut ca să-mi creez confortul dorit și locuiam aici periodic, mai ales pe timpul verii, iar de 2 ani ne-am mutat efectiv.
Cu ce vă ocupați, ce activități vă ocupă timpul în gospodărie și care vă aduc o bucurie aparte? Vedeți diferențe mari între viața într-un sat de deal, față de cea de la câmpie sau de la munte, de exemplu?
Mă ocup cu foarte multe lucruri. Practic, am renunțat la ceas, nu știu cu exactitate cât este ora, aproape niciodată, ceea ce-mi place extrem de mult pentru că nu suport ceasurile, nu-mi place nicio măsurătoare a timpului. Dar fiecare minut din zi îmi este ocupat cu ceva. Se întâmplă să vină oameni pe la noi, rude, cunoscuți, vecini, etc. Dacă stau mai mult de jumătate de oră, ceasul meu biologic începe să sune. Mi se scurge sângele-n clepsidrele trupului. Pierd timp și timpul mă pierde pe mine. Iar cel mai prețios lucru pe care l-am învățat în ultimii ani, este că nu avem voie să pierdem nici o secundă din viața noastră!
E mult de spus la capitolul ocupații: pe lângă treburile gospodărești care încep pe la 6 jumate și pe care le-am transformat în ritualuri bine stabilite, ca să mă pot organiza, mai sunt și cei ai casei care cer câte ceva de la mine în fiecare zi, fiica mea are diabet și ne străduim să-l gestionăm corect, ca să poată avea o viață cât se poate de normală, soțul meu are psoriazis și are nevoie de ajutorul meu pe parcursul zilei în diverse situații sau tratamente.
În timpul care îmi rămâne dincolo de gătit, spălat, făcut curățenie, adun plante, pe care le usuc și creez ceaiuri pentru diferite afecțiuni, alte plante sau fructe le transform în siropuri. Intenționez să creez dulcețuri pentru diabetici, dar acest lucru este încă la nivel de cercetare și experiment.
Tot în extrem de puținul timp liber sunt terapeut, ajut cât pot și cu ce pot, pentru că eu fac un pas, iar Dumnezeu face zece. Săptămânal scriu articole de dezvoltare personală, la un ziar local ( Mesagerul hunedorean – Între cer și pământ ) iar dacă mă caută muza și mă și găsește, scriu versuri. Soțul meu ( Florin Mureșan ) este solist de muzică ușoară și împreună am creat zeci de melodii. Iar în week-end-uri suntem solicitați la diverse evenimente, pentru că am creat un moment artistic – ursim copii la botez, dar o facem în chip inedit aș putea spune, pentru că am studiat acest ritual câțiva ani și abia apoi l-am construit cu atenție și dăruire.
Nu are legătura cu varianta Disney, nici vestimentar, nici ca manifestare, noi suntem îmbrăcați în daci, personajele sunt alese pe simbolistică, melodiile sunt inițiatice, iar ursirea este o rugăciune specială. Cam așa arată, în mare, viața mea, pentru că mai există și ineditul fiecărei zile. Nu pot descrie o bucurie anume, pentru că fiecare zi în care familia mea este sănătoasă, animalele sunt sănătoase, cei ce apelează la mine îmi dau vești bune, sunt motive suficiente pentru mine, să fiu fericită. Mă relaxez lucrând în grădină și la pescuit, când timpul îmi permite.
Referitor la diferențe, cred că sunt, mai ales dacă privim la modul în care se ajunge la oraș pentru diverse aprovizionări, școli, sau servicii medicale. Cred că și clima este un factor serios, care poate crea diferențe. În rest, oamenii muncesc la fel, viețuiesc pe aceleași principii.
Reușiți să obțineți venituri din cele lucrate? Cum? În familie aveți și persoane cu un serviciu stabil, care ”aduce bani în casă”?
Singurul venit permanent îl are fiica mea, fapt datorat afecțiunii sale. Însă, oricât ar părea de nefiresc ( și mie mi s-ar fi părut nefiresc acum 10 ani, dacă aș fi auzit așa ceva) și am mai spus-o și cu alte ocazii, habar n-am câți bani am. Pur și simplu nu mă mai interesează acest aspect. Uneori îl mai întreb pe soțul meu ( el este casierul casei), dacă avem bani să cumpăr câte ceva ce mi se pare mie că mi-ar folosi la diverse lucruri, iar dacă sunt bani cumpăr, dacă nu, nu.
Nu merg în cafenele, nu tolerez mall-urile, nu-mi doresc nici haine scumpe, nici bijuterii. Le-am avut cândva și nu mi-au oferit nici o satisfacție. Am un singur magazin (Jumbo) unde îmi place să merg, de unde și cumpăr lucruri destul de multe, dar îmi place magazinul ca și relaxare, pentru că studiez articolele, le miros, citesc etichetele, combin articolele și de obicei fac acest lucru împreună cu fiica mea, cam o dată pe an.
Iar de câștigat bani, câștig din tot ce fac. Dar nu am un scop din a câștiga. Fac foarte multe lucruri în mod gratuit și cred că am avut mult mai mult de câștigat sub această formă, decât dacă aș face job-uri contra-cost. Banii vin spre mine în mod natural, iar eu îi trimit mai de parte, pentru că banul este o energie care trebuie să circule și să facă lumea fericită.
Cum vedeți îmbinarea unui serviciu zilnic de 8 ore, cu munca în gospodărie? Este posibil pentru cineva să le facă pe amândouă?
Da, pot fi combinate. Și multă lume le combină cu succes. Lumea trebuie să înțeleagă că munca în gospodărie nu este un job, un serviciu. Când lucrezi pentru tine chiar și cea mai grea muncă, pare relaxare. Iar menajul acesta se practică de când lumea, nu este o utopie! Bunicii noștri munceau la CAP, munceau la câmp, în gospodărie, alții erau și mineri, sau tractoriști, sau făceau multe alte job-uri. N-a murit nimeni de prea multă muncă, ci de stat degeaba, sau de ticăloșie se moare repede.
Ce îi trebuie cuiva pentru a renunța la oraș și la serviciu, trăind numai din munca sa, la țară? Ce sfaturi i-ați da, pentru început?
Eu nu prea dau sfaturi. Cei ce vor să mă ia ca exemplu, o pot face pe cont propriu. Eu spun anumite lucruri și le spun cu grijă, pentru că este foarte ușor să smintești pe cineva, iar eu țin la scopul mântuirii mele. Pot spune în schimb că se poate trăi fără un serviciu, dacă stai la țară, cu anumite condiții: să cultivi pământ, să crești animale și să te folosești de toate aptitudinile tale, în folosul tău și al celor de lângă tine.
Detaliați puțin greutățile unei astfel de vieți, pentru a îi ajuta pe cititorii noștri să ia decizii asumate, conștiente, să știe la ce să se aștepte.
Observ că se pune din ce în ce mai des problema aceasta, însă realitatea nu corespunde percepțiilor. Viața la țară nu este un bau-bau decât pentru puturoși! Și nu este compatibilă cu cei care viseză cai-verzi-pe-pereți.
Pentru un om rațional, harnic, determinat, ancorat în Dumnezeu, viața la țară este mângâierea lui Dumnezeu. Cei care se sperie, se tem, sunt îngrijorați de un astfel de pas, n-au dimensiunea realității create în sensul și sprijinul omului.
Când Dumnezeu a creat omul nu l-a plantat la etajul 4 în apartamentul 23, ci l-a pus în grădina Edenului. L-a pus în natură. Iar noi am fugit la etajul 4, considerând că Dumnezeu e un păcălici care n-a știut ce face.
Faceți un exercițiu de imaginație: stai la oraș, muncești într-un birou, ești conectat la hărtii, calculatoare, telefoane, obiective trasate de șefi, invidii ale colegilor, bărfe, victorii, dar și eșecuri, facturi, plăți, cumpărături în mall-uri aglomerate, pline cu alte mii de energii ale oamenilor, aglomerație în trafic, mâncare proastă plină de E-uri, fructe colorate și cerate, legume crescute în vată minerală, pui injectați cu hormoni și antibiotice, etc.
Iar în paralel, luăm omul de la țară, conectat cu natura, cu animalele lui, cu treburile din grădină, mănâncă atât cât de sănătos cultivă, plătește apă și curent, găina are gust, cârnatul stă afumat în pod, iar seara îți privește de pe prispă toate asfințiturile, planificând o altă zi, cum și-o vrea el. Cam de care dintre aceste două exemple ar fi cazul să ne fie frică?
Care ar fi portretul omului potrivit pentru traiul la sat? Puteți contura câteva trăsături, calități, aptitudini, viziune asupra vieții?
Omul primordial! Omul om! Omul Lui Dumnezeu! Ancorat în ceea ce vrea Dumnezeu de la el, nu la ceea ce-i cere el lui Dumnezeu. Iar cea mai importantă trăsătură este să-și dorească să nu pierdă nicio secundă din viața lui. Aptitudine? Hărnicie! Viziune? Nemărginită! Calitate? Credința în Dumnezeu!
Care ar fi cele mai importante 3 întrebări pe care ar trebui să și le pună cel care se gândește să se mute la țară?
Nu știu dacă trebuie să-și pună întrebări… Trebuie, în schimb, să-și asculte sufletul! Am fost solicitați în urmă cu vreo doi ani, să prestăm artistic în străinătate și am cunoscut o familie frumosă. Erau cu toții acolo, de foarte mulți ani, surori căsătorite, copii mari, căsătoriți și ei, nepoți, verișori, fini, etc.
Cu toții duc dorul de țară, însă una din persoane mi-a mărturisit că nu-și găsește locul, rostul, că și-ar lua copiii și s-ar muta la țară, în casa părintească părăsită, doar să fie acasă. Însă nu mai are pe nimeni în țară și lucrul acesta îi sperie pe cei plecați.
Cred că acest aspect este cel mai grav dintre toate, pentru că acești oameni vor pleca din această lume cu sufletul amputat, dacă nu au curajul să-și ia viața în piept și să se lase exclusiv în voia lui Dumnezeu, pentru că El nu a lăsat pe nimeni să piară! Dacă este să ne referim la cele trei întrebări, poate că ele ar fi:
Cine ești tu de fapt?
Ce vrei de la viața ta?
La ce ești dispus să renunți, ca să cunoști adevărata fericire?
Îi puteți da 3 sfaturi importante, odată ce s-a hotărât să își schimbe modul de viață?
Pot sugera câteva lucruri, din experiență proprie: să nu înceapă cu multe deodată, să nu lucreze doar un singur membru al familiei, ci toți și să nu-i fie teamă de nimic. Aș mai completa că se va găsi multă lume, ori să râdă, ori să descurajeze, ori să informeze eronat în mod conștient sau nu, dar cel ce a hotărât să pornească pe un anumit drum, să nu se uite niciodată înapoi!
Cum pot învăța despre creșterea plantelor și a animalelor, cei care nu au experiență în așa ceva? Le puteți recomanda câteva surse folositoare?
Agricutura nu mai este ce a fost acum 100 de ani! Este mult mecanizată, îmbunătățită, se realizează cu mai puțină strădanie fizică. Dacă ne temem de agricultură, cu siguranță vom muri de comoditate, îmbolnăviți de produsele pe care le mâncăm din magazine.
Nici eu nu am prea știut mare lucru și încă învăț, experimentez, ca să pot ajunge la varianta de lucru care mi se potrivește cel mai bine. Anul acesta voi face permacultură pentru prima dată și asta nu pentru că fug de muncă, ci pentru că sunt singura persoană care lucrează grădina, iar pământul își îmbunătățește mult calitățile, dacă este acoperit cu paie.
Cine vrea să învețe, îi poate întreba pe vecini, sau poate viziona filmulețe pe internet. Eu o am pe nana mea, nana Olivia, un om extrem de frumos, care mă pune la treabă, mă învață, mă dojenește când greșesc, mă ajută foarte mult. Fiecare începător ar trebui să-și aibă nana lui. În rest, e nevoie de răbdare și de multe încercări.
Este importantă comunitatea din cadrul satului? În cazul dvs, aveți relații apropiate cu vecinii, vă ajutați reciproc?
În lumea satului este obligatoriu să cunoști oamenii, să știi fiecare cu ce se ocupă, ca să poți cere ajutorul când e nevoie. Și oamenii încă se ajută între ei, chiar dacă nu se mai face clacă, sau șezătoare, cum era pe vremuri. Eu locuiesc într-o comună cu 7 sate, în Densuș, unul mai pitoresc ca altul, fiecare cu farmecul și specificul lui, dar oamenii sunt extrem de gospodari și destoinici în fiecare dintre ele. Este păcat că s-a depopulat mult comuna, însă eu sper ca tinerteul să-și dea seama repede că lumea cu sclipici de la oraș nu le va dărui profunzimea vieții, stabilitate, prosperitate și să se întoarcă în Densuș, sau alții care au înțeles deja, să vină să cumpere gospodăriile abandonate și să-și creeze un viitor frumos aici.
Câte tradiții se mai păstrează în zona dvs. și cât de bogată este această cultură a satului?
Din păcate nu se mai păstrează mare lucru, dar pot fi resuscitate și, cumva, simt că aceasta este misiunea mea aici. Întenționez să mă implic activ în viața socială, culturală și administrativă a comunei, astfel încât să recuperăm ce s-a pierdut în ultimii 50 de ani. Doar dacă vom reuși acest lucru, vom recâștiga valoarea pe care am avut-o, îmbunătățind cu ceea ce putem crea pe ceea ce avem deja. Sunt multe obiceiuri abandonate, sunt multe legende aici care pot fi exploatate, avem o bază cultural-religioasă și istorică extrem de valorosă, totul este să creștem aceste valori și să le punem în valoare. 
Personal, nu aș putea să trăiesc într-un sat cum sunt astăzi foarte multe, părăsite de tineri, cu foarte puține familii care mai cresc animale…fără muncile tradiționale, un sat modernizat și parcă…gol. Cum putem găsi un loc unde încă se face fânul, se mulge vaca, iar lumea se salută pe stradă și se ajută la nevoie?
În satul meu se cresc animale, se cosește fânul și lumea se salută pe stradă. Lucrurile acestea încă există! Satul românesc nu s-a perisat și nu cred că o va face vreodată. Sper ca în viitortul apropiat lumea să înțeleagă valoarea lui și să revină la adevărata bogăție a vieții pe pământ. Nu banii ne fac bogați sau săraci, ci plenitudinea în care alegem să trăim!
În încheiere, vă rugăm să împărtășiți cu noi o întâmplare sau o trăire unică din viața la țară, pe care ar fi imposibil s-o trăiți la oraș. Credeți că omul mai aproape de natură este mai bogat sufletește?
După zeci de ani petrecuți la oraș și după opt ani în care mi-am distrus sănătatea, dormind la ore târzii în noapte, pierzând o mare parte a zilei, revenind la țară am fost nevoită să-mi schimb total obișnuințele și tabieturile.
Mă trezesc la 6 dimineața, nu mai beau cafeaua o oră, în timp ce stau pe net, ci mă trezesc, mă spăl și fug direct la animale. Cafeaua o beau după ce știu că am asigurat toate animalele și că sunt toate bine. Dar o beau pe mare grabă, iar uneori o savurez în grădină, printre straturi.
Ei bine, în această primăvară, trezindu-mă la 6 dimineața și grăbindu-mă spre ceea ce aveam de lucru, am descoperit concertul lumii! M-am oprit, am adulmecat, m-am lăsat să simt, să mă umplu de bine și frumos. În spatele casei mele este pădurea… iar de acolo venea cea mai frumoasă muzică. Tot ciripitul, toate trilurile, tot zumzetul vieții se armoniza perfect în ceea ce nu știam că există: sunetul naturii vii! Mi-au dat lacrimile… am știut că acesta este semn de binecuvântare, de confirmare că fac bine ce fac și că nu e loc de regrete, niciodată!
Vă mulțumim pentru răspunsuri și vă urăm spor în toate și multe bucurii!
Vă lăsăm în încheiere o superbă melodie a lui Florin Mureșan!
